Federalizarea Republicii Moldova – utopia lui Dodon: trei constituții, trei bugete, trei legislații

Trei Constituții, trei bugete independente, trei legislații și trei sisteme fiscale diferite este viitorul pe care îl pregătește socialistul Igor Dodon pentru actuala Republică Moldova dacă partidul acestuia va ajunge la putere. Ideea privind federalizarea Moldovei nu este nouă, dar dezbaterea subiectului este necesară în contextul alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016 și a următorului scrutin parlamentar.

Deși în proiectul de federalizare propus de socialiștii de la Chișinău se menționează că acesta nu este un alt „plan Kozak”, principiile promovate de partidul condus de Igor Dodon sunt aceleași pe care le-a refuzat Vladimir Voronin în anul 2003. Atunci, fostul președinte comunist de la Chișinău a refuzat să semneze Memorandumul Kozak (numit după Dmitrii Kozak, autorul documentului și reprezentantul special al lui Vladimir Putin în problema transnistreană – n.n.), datorită presiunii Occidentului și a protestelor de stradă de la Chișinău.

Cum vor socialiștii să reorganizeze statul Republica Moldova

La fel ca și Memorandumul Kozak, proiectul de federalizare elaborat de socialiști în anul 2013 și pe care Igor Dodon îl promovează inclusiv în cursa electorală pentru Președinție, presupune lichidarea statului Republica Moldova și crearea așa-numitei „Moldove federale” în limitele frontierelor RSS Moldovenești de la 1 ianuarie 1990. Regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia, alături de Republica Moldova, ar urma să devină „subiecți” ai „Moldovei Federale” care să dispună de propriile Constituţii, legislaţii, proprietaţi de stat, bugete independente şi sisteme fiscale.

În planurile socialiștilor se mai evidențiază instituirea funcției de „președinte federal”, ales pe un termen de 5 ani, precum și a instituțiilor „guvernul federal” reprezentat proporțional de toți subiecții federației și „parlamentul federal” bicameral – senatul și camera reprezentanților.

Deși menționează că „limba de stat a Moldovei Federale este limba moldovenească”, socialiștii insistă ca limba rusă să fie declarată „limbă de comunicare interetnică pe întreg teritoriul Federaţiei”, iar documentele și lucrările de secretariat în toate instituțiile de stat să fie pregătite atât în moldovenească, cât și în rusă.

În ceea ce privește domeniul apărării, socialiștii sunt confuzi în exprimare. Aceștia își doresc un „stat neutru și demilitarizat”, însă nu menționează modul în care soldații și munițiile Federației Ruse să fie evacuate de pe teritoriul așa-numitei viitoare federații. „Până la demilitarizarea completă a Federaţiei, forţele armate ale părţilor formează forţele armate ale Federaţiei, sunt constituite şi funcţionează în conformitate cu principiul teritorial al completării unităţilor militare pe baza doctrinei de apărare comune a Moldovei Federale”, scrie în proiect.

Amintim că Memorandumul Kozak din 2003 prevedea că Rusia, Ucraina şi OSCE vor oferi garanţii de respectare a documentului, pe când Republica Moldova, înainte de desfăşurarea referendumurilor separate pentru adoptarea Constituţiei Republicii Federative Moldoveneşti, urma să semneze un Acord cu Rusia cu privire la amplasarea pe teritoriul viitoarei Federaţii, până în 2020, a trupelor de pacificare şi stabilizare ale Federaţiei Ruse.

Proiectul PSRM, o utopie

Expertul politic din cadrul IDIS „Viitorul” Veaceslav Berbeca este de acord că proiectul socialiștilor cu privire la federalizare este asemănător cu planul Kozak, iar unele principii care îl diferențiază oricum sunt camuflate prin prevederile pe care le promovează Dodon în discursul public.

„În general, nu înțeleg cum Republica Moldova să fie un subiect al «federației Republica Moldova», mi se pare un non-sens pe care putea să-l copieze din planul Kozak”.

„Nu cred că federația este soluția Republicii Moldova, dar cel mai tare ce mă deranjează ține de senat. Dodon propune ca senatul, una din cele două camere ale parlamentului, cu 27 senatori, să fie reprezentat în număr egal de fiecare subiect al federației. Adică R. Moldova, ca subiect care e mult mai mare decât celelalte două – Transnistria și Găgăuzia -, să aibă un număr egal de senatori. Astfel, o lege organică are nevoie de o majoritate simplă ca să fie votată. În acest caz, Republica Moldova, ca subiect, care are numai 9 senatori, niciodată n-o să poată să-și promoveze proiectele dacă nu vor fi votate și de reprezentanții Transnistriei și Găgăuziei. Înseamnă că atunci când vor fi subiecte legate de integrarea europeană, acestea vor fi blocate. Chiar și ipotetic vorbind. Astfel, un subiect care e cu mult mai mare decât ceilalți doi, va fi pur și simplu, la cheremul politic al celor doi. E un non-sens. Și e una din cele mai mari probleme pe care o văd în această inițiativă”, a explicat Berbeca.

Federalizarea, un preț exagerat pentru problema transnistreană

Principalul argument al socialiștilor pe care îl invocă atunci când discută despre federalizarea Republicii Moldova este că acest lucru va rezolva problema transnistreană. „Ipotetic, e posibilă rezolvarea conflictului transnitrean. Dar problema este cum e gândit un proiect de așa gen. Dacă el e gândit ca să defavorizeze o regiune față de alta, atunci evident că nu poți discuta despre el. Ipotetic, am putea spune că un astfel de proiect ar putea să rezolve conflictul. Dar e vorba de prețul cu care se rezolvă, dar prețul e unul pe care nu-l putem accepta”, crede expertul politic.

Soluțiile „personale” ale lui Dodon pentru Transnistria

Socialiștii de la Chișinău văd trei soluții pentru problema transnistreană: „anexarea Transnistriei în calitate de raioane cu păstrarea statutului de autonomie extinsă”, „abandonarea Transnistriei” și „federalizarea Moldovei”.

„Dodon a formulat așa soluții astfel încât să rezulte că federalizarea e cea mai bună. Nu se pune problema acordării statutului de raion pentru regiunea transnistreană. Se vorbește despre un statut special juridic, care este mai înalt decât un simplu raion, în cadrul căruia să aibă mai multe prerogative și atribuții decât a unui raion. Dodon uită de chestia asta. Sunt propuneri care s-au discutat întotodeauna și nu se regăsesc în inițiativa lui Dodon”, a mai comentat Veaceslav Berbeca, expert politic în cadrul organizației IDIS „Viitorul”.

Reacția UE la proiectul socialiștilor

Am solicitat opinia Delegației Uniunii Europene la Chișinău privind proiectul socialiștilor. Oficialii europeni ne-au spus că nu comentează viziunile individuale ale partidelor politice, dar au făcut o precizare: „Uniunea Europeană sprijină rezolvarea conflictului transnistrean în baza păstrării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova cu oferirea unui statut special pentru Transnistria”.

Cronologia „federalizării” Moldovei

După refuzul lui Voronin din anul 2003 de a semna Memorandumul Kozak, relațiile Chișinăului cu Tiraspolul au revenit la situația de la începutul anilor ’90, iar conflictul a rămas înghețat până astăzi. Pe parcursul anilor, ideea federalizării Republicii Moldova a mai fost adusă în discuție, atingând apogeul cu 3 ani în urmă odată cu lansarea concepției socialiștilor.

Pe 17 ianuarie 2006, Serghei Lavrov, ministrul de externe al Federaţiei Ruse, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre relațiile cu Republica Moldova. Moscova insista asupra reglementării diferendului transnistrean prin dialog direct între părţi şi solicita „democratizarea Transnistriei şi a Moldovei”. Acesta a calificat ca „unilaterală” adoptarea Legii despre prevederile de bază ale statutului juridic special al loclaităților din stânga Nistrului (Transnistria) și a acuzat Chişinăul că tergiversează reglementarea conflictului prin negocieri. Lavrov a reiterat necesitatea readucerii în discuţie a „înţelegerilor comune despre federalizarea Moldovei”.

În anul 2007, analistul politic Igor Boțan atenționa într-un comentariu privind „percepția relațiilor externe” că organizaţia „Patria-Moldova”, oponent declarat al autorităţilor de atunci şi care pretindea că reprezintă interesele a peste jumătate de milion de gasterbaiteri, cetăţeni ai Republicii Moldova, se pregătea de cel de-al treilea congres. Aceasta urma să pledeze pentru „apărarea drepturilor minorităţilor din Republica Moldova, exprimîndu-şi deja pledoaria pentru îmbunătăţirea relaţiilor moldo-ruse, inclusiv prin susţinerea revendicărilor Transnistriei şi Găgăuziei de federalizare sau chiar de confederalizare a Republicii Moldova”.

În anul 2008, Victor Doraş, fost consilier prezidenţial al lui Vladimir Voronin, propunea negocierea unui proiect de federalizare a Republicii Moldova în care să fie inclusă şi autonomia găgăuză, iar capitala să fie alta decât Chişinăul, de exemplu Tighina.

În august 2008, după agresiunea rusă în Georgia, Moscova a reluat discuțiile despre federalizare. Analiștii politici de la Chișinău subliniau că recunoaşterea unilaterală de către Federaţia Rusă la 26 august 2008 a independenţei regiunilor separatiste georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud, constituiau o provocare reală la adresa securității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Iar, pe acest fundal, reuniunea de la Soci din 25 august a preşedintelui Republicii Moldova şi preşedintelui Federaţiei Ruse a avut un caracter de avertisment la adresa autorităţilor de la Chişinău, a menționat Vitalie Grosu, expert asociat la IDIS „Viitorul”, într-un studiu privind securitatea regională.

„Procesul de reglementare a conflictului transnistrean are perspective reale”, a concluzionat fostul viceministru al Reintegrării (2006-2009), Ion Stăvilă, într-un articol din anul 2009 pentru Asociația pentru Politică Externă. „Reluarea eventuală a reuniunilor în formatul „5+2” trebuie sa fie orientată într-o direcţie edificatoare, având drept finalitate soluţionarea în baza unei abordări „în pachet” a problemei principale a conflictului şi anume – elaborarea şi adoptarea statutului special al regiunii transnistrene (Transnistriei) în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Soluţionarea definitivă a problemei transnistrene trebuie sa conducă la crearea unui stat funcţional şi viabil care nu poate fi conceput pe principii federaliste”, a scris acesta.

În anul 2010, consilierul prezidențial de atunci al președintelui interimar Mihai Ghimpu, Dan Dungaciu, declara că „proiectul de federalizare a început în anul 2000 cu un proiect al OSCE, care a fost la un moment dat susţinut de vreo patru ambasadori ai SUA, dar traducerea lui în limba rusă s-a numit Memorandumul Kozak. Deci, ceea ce a început ca o chestiune ce se putea discuta s-a terminat ca o poveste care a trebuit să fie respinsă în stradă”.

În anul 2011 în Republica Moldova este înregistrat Partidul Regiunilor, în frunte cu başcanul Găgăuziei de atunci, Mihail Formuzal (actualul președinte este Alexandr Kalinin – n.n.). Noua formațiunea pleda, printre altele, pentru oferirea statutului de a doua limbă de stat pentru limba rusă, alegerea preşedintelui statului cu votul direct al cetăţenilor, păstrarea neutralităţii Republicii Moldova şi reintegrarea ţării prin federalizare.

Într-un interviu pentru Timpul, din 2 martie 2012, când s-au împlinit 20 de ani de la începutul războiului pentru integritatea şi suveranitatea R. Moldova, colonelul în rezervă dr. Anatol Munteanu, unul dintre acei care au trăit evenimentele războiului din 1992, a declarat că federalizarea nu trebuie să fie o soluție pentru diferendul transnistrean. „Federalizarea nu are niciun viitor în R. Moldova. Susţinătorii şi misionarii federalizării au interese ruseşti. Pe de altă parte, federalismul reprezintă o concepţie perimată ca formă de organizare statală. Reglementarea diferendului transnistrean nu poate fi făcută prin federalizarea statului, ci prin consolidarea lui, pe baza Constituţiei”, a spus acesta.

Federalizare și stat unitar, concepte relative

Tot în 2012, fostul negociator al UE pentru Transnistria, Kalman Mizsei, spunea într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că nu trebuie să acordăm importanţă mult prea mare cuvintelor și conceptelor de „federalizare” şi de „stat unitar”, acestea fiind relative. „Ceea ce trebuie să recunoaştem, de asemenea, este și psihologia în jurul acestor concepte. La Chişinău, când se vorbeşte despre federalizare, oamenii se gândesc imediat la planul Kozak. De aceea, este folositor să analizăm de ce planul Kozak nu a fost acceptat (…) Transnistria ar putea avea nişte drepturi disproporţionate, dar foarte, foarte puţine, nu multe. Și cu siguranţă nu atât de multe ca în planul Kozak”, a declarat Mizsei. Acesta mai crede absurd faptul ca Transnistria şi Găgăuzia să fi avut reprezentare în Parlament la acelaşi nivel cu restul întregii Moldove.

Vizita cancelarului Germaniei, Angela Merkel, la Chișinău, în august 2012, a determinat presa ruă să transmită zvonul precum că aceasta ar aduce un plan de federalizare. Acesta nu s-a adeverit. Merkel a menţionat că „Germania susţine integritatea teritorială a Republicii Moldova, în graniţele recunoscute internaţional, cu oferirea unui statut special regiunii transnistrene”.

În iunie 2013, liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a promulgat aşa-numita „lege a frontierei de stat”, după ce Chișinăul a anunţat că va instala noi puncte de control la linia de demarcaţie, pentru a răspunde cerinţelor Uniunii Europene. Deputaţii de la Chișinău au dezbătut două zile cu uşile închise acest subiect.

La congresul extraordinar din 3 august 2013, Partidul Socialiștilor prezintă Conceptul de federalizare a Republicii Moldova, integrarea euroasiatică a țării fiind declarată prioritatea formațiunii.

Presa de la Chișinău l-a citat pe expertul în problema transnistreană Oazu Nantoi care susţine că promotorul acestui proiect „este unul din agenţii ruşi prin intermediul căruia Kremlinul încearcă să desfiinţeze statul Republica Moldova”.