La moartea marșrutkăi: despre destrămarea transportului în comun din Chișinău

Au mai rămas 1.100 de microbuze în Chișinău, mai puțin cu 142 față de luna februarie a acestui an. Cu 600 mai puține decât în urmă cu 2 ani. Tariful de 3 lei (14 eurocenți) pentru o călătorie a fost stabilit în anul 2006. Tariful de 2 lei (10 eurocenți) pentru o călătorie cu troleibuzul a fost stabilit în anul 2009. Dispariția transportului în comun din capitala Republicii Moldova este o problemă sistemică – o problemă care lăsată nerezolvată ani de zile duce la apariția altor probleme.

Rutele troleibuzelor și autobuzelor sunt puține și este imposibil să ajungi în anumite zone cu aceste mijloace de transport în comun. Jumătate din troleibuzele Chișinăului datează de pe vremea Uniunii Sovietice și dacă ar exista o inspecție serioasă am afla că nu îndeplinesc nici un fel de norme de securitate pentru transportul de călători. Doar un noroc de natură divină a făcut până acum să nu existe un accident cu zeci de morți.

Taxiurile din Chișinău sunt o formă de haiducie contemporană. Nu există nici o garanție că vei găsi mașină la comandă, nu ai nici o garanție că vei avea parte de un șofer care să cunoască orașul. Mașinile folosite pentru taximetrie sunt în mare parte Loganuri aduse din România – unde au fost tot taxiuri, un alt semn că siguranța clientului și a șoferului sunt sub semnul întrebării. În unele mașini poți vedea chiar și aparate de taxat, însă în ultimii 3 ani nu am avut onoarea să văd un astfel de aparat de taxat funcționând. Cuvântul „chitanță” este atât de vesel în Chișinău încât orice taximetrist izbucnește în râs dacă îndrăznești să-l spui. Asta în cazul în care ai norocul să găsești un taxi. Tariful? Fie la mica înțelegere cu șoferul, fie tarif fix: 35-40 lei, indiferent de distanța parcursă în oraș, cam 2 euro. Tariful nu permite existența unor firme funcționale și a unor mașini sigure.

Microbuzul (rutiera sau marșrutka) a fost până de curând legătura dintre cartierele Chișinăului. Încă din sălbăticia anilor ’90 străzile au fost invadate de microbuze la mâna a doua aduse din Europa occidentală, cu o istorie tehnică dubioasă, modificate cu flexul și aparatul de sudură să accepte dublul pasagerilor din fișa tehnică. Legendara marșrutkă a Chișinăului – în care urlă șansonul rus, șoferul cu o mână își ține telefonul înșurubat în ureche, cu alta încasează taxa și dă restul, cu alta fumează și cu cealaltă conduce – a fost implicată în nenumărate accidente și a devenit nu doar un loc de socializare și sudare (la propriu!) a chișinăuenilor, dar și ring de lupte sau loc pentru impresionante scene dramatice. Acum marșrutka se pregătește să moară. Băieții atât de abili care conduceau microbuzele Chișinăului au plecat spre alte zări și numărul rutierelor scade de la o lună la alta. Nu cunosc balanța financiară a firmelor care sunt implicate în transportul cu microbuze, însă sunt sigur că la 14 eurocenți călătoria nu prea are cum să fie profitabilă fără evaziune fiscală. Adăugați la asta și spusele despre „contribuțiile benevole” către diversele inspecții și elementul politic. Marșrutka nu mai este profitabilă și trage să moară.

Și totuși oamenii din Chișinău au nevoie să se miște dintr-un loc în altul – de asta sunt pline străzile de autoturisme. Când autoritățile publice nu reușesc să își îndeplinească rolul oamenii recurg la soluții individuale: în fața haosului din transportul public cine își permite 5.000 de euro poate să își cumpere un automobil funcțional și scapă de haos. Costurile sunt mai ridicate, însă viața devine mult mai ușoară. Apare problema locurilor de parcare și a trotuarelor înțesate de automobilele din Chișinău, doar că problemele acestea devin secundare față de nevoia de mobilitate.

Și astfel tocmai categoriile cele mai vulnerabile ale societății rămân dependente de transportul public: pensionarii, cei cu venituri reduse, elevii și studenții, iar creșterea tarifelor devine o decizie cu încărcătură politică. Investiții masive în transportul public din Chișinău par un vis îndepărtat în condițiile actuale, politice și economice. Firmele de microbuze se plâng că nu mai găsesc șoferi să angajeze, o altă dovadă a depopulării masive a Republicii Moldova. Scumpirea biletelor pentru troleibuze și microbuze nu va rezolva problema. Nu ne rămâne decât să răbdăm și să ne descurcăm fiecare după posibilități, transportul public în Chișinău va deveni din ce în ce mai prost de la un an la altul.

1 Comment

  • Mai bine ați calcula ce salarii au oamenii în alte tari nu cit achita pentru transport. La noi cu o mie de lei și prețul de doi lei e destul de exageratine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *