Meniu Închide

Licitațiile dubioase de la FEE: Majoritatea celor reținuți de CNA sunt din partidele de opoziție

Majoritatea primarilor și consilierilor reținuți marți, 11 aprilie, de către oamenii legii de la Chișinău care îi bănuiesc de faptul că ar fi implicați în anumite licitații trucate organizate de Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) au ajuns în funcții fiind susținuți de către partidele de opoziție.

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții în toată țara Sursa FOTO: cna.md

Procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție au reținut astăzi 19 persoane, printre care sunt aleși locali, angajați în domeniul educației și oameni de afaceri. Cei reținuți sunt bănuiți de implicarea în licitații dubioase organizate de FEE și care ar fi favorizat anumiți agenți economici. Printre cei care au ajuns pe mâna oamenilor legii sunt trei primari, contabilul unei primării, cinci directori de gimnazii şi un director-adjunct de liceu, precum şi şefii sau angajații companiilor favorizate.

Majoritatea aleșilor locali reținuți sunt din PLDM

Astfel, una din persoanele bănuite este Valentina Pisarenco, primar al satului Cimișeni, Criuleni, care a ajuns în funcție fiind pe listele PLDM, învingându-l în turul doi pe candidatul independent Ghenadie Rabei. Ea a fost reținută de CNA pentru 72 de ore. De asemenea, Svetlana Cealîcu, primar în Chioselia Mare, Cahul, Anatolie Baciu, primarul satului Corlăteni, Râșcani, și Maria Cordunean, consilier local în Dănceni, Ialoveni, care au ajuns pe mâna oamenilor legii și-au obținut mandatele de edil fiind promovați de către echipa liberal-democraților. Cordunean este și director al gimnaziului „Alexandru Rusu” din localitate.

În același timp, potrivit comunicatului emis de CNA, în listă este și contabilul-șef din cadrul primăriei orașului Râșcani, Tamara Țurcan. Menționăm că primarul orașului, Victor Bogatico, reprezintă Partidul Nostru.

Cine sunt directorii de instituții de învățământ reținuți

Directorii de instituții de învățământ reținuți sunt Ludmila Cube (gimnaziul „Mihai Viteazul” din Strășeni), aleasă consilier raional pe listele PCRM, Evdochia Ostrioglo (școala primară din satul Baurci, Ceadâr-Lunga), Galina Țurcanu (gimnaziul din satul Bocani, raionul Fălești), Svetlana Fortuneac (Liceul teoretic „Dimitrie Cantemir” din orașul Râșcani), precum și Nicolae Lae (gimnaziul din satul Hănăseștii Mari, Drochia).

Potrivit CNA, cele 19 persoane ar fi acţionat în complicitate cu cei din conducerea FEE pentru achiziţionarea unor lucrări în valoare de peste 28 milioane de lei și au fost inițiate 12 cauze penale pentru corupere pasivă, trafic de influenţă, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz de putere. Persoanele reţinute riscă până la 15 ani de închisoare, amenzi şi privarea dreptului de a ocupa funcţii publice.

3 Comments

  1. Constructiv

    Dar de cei din PD de ce nu spuneți? Și cine e vinovat ca anume cei din opoziție și încalcă mai mult legea, dându-le Filat frâu liber pentru aceasta

  2. Daniel

    De ce abia acum se rețin toți corupții, văd că justiția din țara noastră începe să semene cu cea din România unde toți corupții ajung la pușcărie.

  3. Rustin

    Nu-i de vină nimeni că partidele din opoziție sunt cele mai corupte și compromise, doar n-are să lase CNA-ul funcționarii corupți, doar din simplul fapt că fac parte din PLDM!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.