Una dintre cele mai jucate piese din dramaturgia românească este montată pentru a doua oară pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian va avea premiera pe 9 decembrie, de această dată în regia lui Alexandru Cozub. „Respectul față de intelectual și importanța unei vieți spirituale prospere. Cred că asta transmite piesa”, spune Larisa Turea, critic literar.

Piesa lui Mihail Sebastian „Steaua fără nume” a avut premiera în anul 1944 la București și s-a bucurat de un succes remarcabil. Din cauza originilor sale evreiești și a legislației antisemite din România începutului anilor ’40, Mihail Sebastian, pe numele său real Iosif Hechter publică piesa sub un alt pseudonim, Victor Mincu.

„Dacă există dragoste, există și dezamăgire”

Regizorul Alexandru Cozub spune că piesa „Steaua fără nume” este o capodoperă a dramaturgiei românești, ceea ce l-a făcut să vrea și mai mult să o monteze. „A existat, bineînțeles, tentația de a lucra la acest material. Este o frumoasă poveste de dragoste, iar dacă există dragoste există și dezamăgire. E foarte complicat să zici dacă această iubire se realizează sau nu. Pentru mine, această dragoste s-a produs”, povestește regizorul.

Acțiunea spectacolului are loc într-un orăşel de provincie în care nu se întâmplă mare lucru. Gara din acest orășel este cel mai viu loc, „o mare”, așa cum o descrie eroul piesei de teatru, profesorul Marin Miroiu. Acesta este un celibatar care îşi duce viaţa printre cărţi şi aştri. În aşteptarea unei cărți extrem de rare ce trebuie să ajungă cu trenul, traiectoria profesorului se ciocneşte, într-o seară, pe peronul gării, cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi cu mare dor de explorare. Dragostea care se înfiripează între cei doi scutură din temelii universul umilei provincii.

Lupta dintre materialism și sentiment

Profesorul Marin Miroiu și tânăra Mona sunt eroii acestei povești de dragoste, interpretați pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” de către actorii Ghenadie Gâlcă și Diana Decuseară. „Faptul că eu joc acest rol este o dovadă în plus a faptului că visele se împlinesc, deci aveți grijă ce vă doriți. Când eram studentă și stăteam undeva sus, la balcon, mă uitam pe scenă și o vedeam pe Mona jucată de Silvia Luca sau Vera Mariancic”, își amintește actrița Diana Decuseară. „Mă uitam la ele și mă gândeam cât sunt de norocoase. Acum îmi dau seama că este un noroc, dar și o mare responsabilitate. Trebuie să simt ce este al meu în această Monă și ce e al tuturor femeilor”, mărturisește eroina spectacolului.

„Piesa aceasta este despre două lumi. O lume a banilor, cu jocuri de cazinou, unde există totul, dar lipsește dragostea. Cealaltă lume este una a științei, a cărților, a pasiunii. Cred că pentru a fi fericiți, trebuie să alegem cea de-a doua lume”, spune actrița.

Un spectacol, ca o sărbătoare

Piesa lui Mihai Sebastian a stat la baza filmului româno-francez „Mona, l’étoile sans nom” (Mona, steaua fără nume – n.a.), rolurile principale fiind jucate de Marina Vlady și Claude Rich.

„Mona este o femeie cu capul în nori, o femeie răsfățată ca o plantă de seră insectivoră. Grig, amantul său, este foarte cinic. Cei doi ajung cu un tren de mare viteză în acest târg. De acum încolo niciodată nu va fi la fel. În umila provincie intră cinismul și începe o nouă perioadă”, explică Larisa Turea.

Rolul amantului cinic este intepretat de Petru Hadârcă, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Acesta spune că atunci când joacă într-un spectacol, uită de statutul său de director sau experiența regizorală. „În calitatea mea de actor sunt foarte ascultător. Așa este normal. Și Caragiale spunea că o piesă de teatru este alcătuită în proporție de 50% din textul propriu-zis, iar în rest, regizorul este autorul. El își asumă o viziune, o imagine și deține tabloul integru. Regizorul ne-a invitat să jucăm în acest spectacol, iar noi îl ascultăm”, mărturisește Petru Hadârcă.  „Cred că este o bucurie și o sărbătoare să te apropii de un text, de o replică a lui Mihail Sebastian. Atunci când ești invitat în universul acestuia, este ca și cum ai susține un examen. Chiar dacă am în spate 37 de ani de teatru, acum am emoțiile unui actor care apare prima dată pe scenă”, povestește actorul.

Așadar, premiera spectacolului „Steaua fără nume” va avea loc mâine, pe 9 decembrie. Cei care nu vor reuși să ajungă mâine la teatru, au posibilitatea să vadă spectacolul a doua zi, pe 10 decembrie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, ora 18.00.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*