Problema cheltuielilor nejustificate, a delapidărilor de la Moldovagaz și a datoriilor enorme acumulate din contul aprovizionării regiunii transnistrene cu gaze îngrijorează experții în energetică. Ei acuză autoritățile de lipsă de reacție la aceste acțiuni ilegale și incorecte din partea Moldovagaz. Totuși, procurorii dau asigurări că, în ceea ce ține de dosarele privind ilegalitățile depistate în cadrul perchezițiilor de la Moldovagaz, lucrurile nu stau pe loc.
Experții în energetică, Sergiu Tofilat, Ruslan Surugiu și Sergiu Ungureanu au ieșit astăzi, într-o conferință de presă, în care au acuzat autoritățile de faptul că nu au reacționat la problemele Moldovagaz, deși statul are mai mulți reprezentanți în administrația companiei.
Gazprom ar putea acapara Moldovagaz în contul datoriilor
În același timp, ei spun că deși reprezentanții Moldovagaz se plâng de pierderi din cauza că nu au fost majorate la timp tarifele și s-a scumpit dolarul, cauzele ar fi și de altă natură. Astfel, prima problemă este acumularea datoriilor Republicii Moldova către Gazprom, în sumă de 4,85 miliarde de dolari, dintre care 90% sunt ale malului stâng al Nistrului. Mai mult, prețul gazului de import oferit de ruși malului drept al Nistrului este cu mult mai mare decât cel achitat de regiunea transnistreană, iar diferența dintre sume generează pierderi companiei Moldovagaz. „În cazul în care ai interese pur economice, ce se întâmplă când livrezi marfă cuiva și nu-ți achită pentru aceasta? Stopezi livrările. Corect? Și ceri să-ți fie plătite datoriile. Ce se întâmplă la noi? Vedem că lucrurile se desfășoară în continuare, iar autoritățile noastre constituționale nu-și fac griji privind această situație”, a subliniat Ruslan Surugiu.
Organizatorii conferinței de presă admit că Gazprom ar putea, în final, să acapareze societatea Moldovagaz în contul datoriilor acumulate la gazele furnizate pentru susținerea regimului separatist de la Tiraspol.
Fraude de sute de milioane de lei prin schemele de la Moldovagaz
În același timp, experții spun că o altă problemă sunt delapidările de fonduri, depistate încă în 2012 de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Este vorba de suma de 243 milioane de lei, care a fost delapidată din cauza că Moldovagaz făcea achiziții pentru reparația și reconstrucția gazoductelor la prețuri de 3-4 ori mai mari decât erau cele de pe piață. Experții în energetică susțin că autoritățile au mimat că luptă cu ilegalitățile de la Moldovagaz când au efectuat în noiembrie 2015 percheziții la Moldovagaz când s-a depistat că şefii mai multor companii şi conducerea companiilor Moldovagaz şi Chisinau-Gaz, precum şi firmele fondate de Moldovagaz realizau o schemă criminală prin care erau obţinuţi bani în proporţii deosebit de mari. Astfel, pe lângă faptul că Moldovagaz vindea clandestin gaze naturale, contoarele sau alte piese erau procurate la prețuri de 3 ori mai mari decât cele de pe piață. Banii obținuți din aceste scheme sunt estimate la zeci de milioane de lei.
Mânzat zice da, Triboi – ba
Referitor la cheltuielile nejustificate, experții în energetică au subliniat faptul că avocatul Valerian Mânzat ar oferi servicii juridice pentru Moldovagaz, asta în timp ce compania are juriștii săi, remunerarea cărora este inclusă în tarif. Astfel, deși Ministerul Economiei susține că aceste informații nu corespund realității, Mânzat se laudă în diferite surse de informare că firma de avocatură pe care o deține are contract pentru oferirea serviciilor juridice pentru Moldovagaz. „Cine minte Triboi ( n.r. – Valeriu Triboi, reprezentantul Ministerului Economiei) sau Mânzat? Faptul că reprezentanții statului în cadrul Moldovagaz nu au reacționat la aceste probleme denotă sau că sunt incompetenți și trebuie dați afară sau sunt complici la aceste ilegalități și acțiuni incorecte”, a afirmat Sergiu Tofilat.
Experții susțin că nu mai au încredere în faptul că autoritățile vor reacționa la ilegalitățile de la Moldovagaz și vor informa partenerii externi, în special Guvernul României, care susține asigurarea cu gaze naturale și independența energetică a Republicii Moldova.
Procurorii spun că există progres privind dosarele de la Moldovagaz
Contactat de moldNova.eu, procurorul Vitalie Busuioc a declarat că acum este realizată o inspecție economico-financiară la Moldovagaz. „Nu cred că este cazul să vin cu o reacție fiindcă munca noastră nu depinde de anumite conferințe de presă sau opinii. Pe dosarele care au fost inițiate și conexate în cadrul unei proceduri unice sunt învinuite deja cinci persoane. De rezultatele acestei inspecții va depinde în mare parte soluția procesuală pentru fiecare participant, fiecare persoană care a fost pusă sub învinuire, precum și în cazul altor persoane, acțiunile cărora o să fie relevate în urma verificării economico-financiare respective. Atât timp cât nu avem o concluzie finală a experților, pentru că eu nu sunt expert nici în energetică, nici în ceea ce ține de rapoartele economico-financiare, nu putem să spunem nimic. Când vom avea concluziile experților, vom avea și cauze penale expediate în judecată, în privința acestor persoane. Este vorba despre persoane care reprezintă, în calitate de conducători, agenți economici fondați de întreprinderea Moldovagaz. Inclusiv sunt puse sub învinuire persoane care activează în cadrul Moldovagaz”, a explicat procurorul.
Moldovagaz anunță pierderi de patru ori mai mari
În același timp, Vitalie Busuioc a mai dat asigurări că nu se bate pasul pe loc în acest caz. „Acum trei săptămâni erau persoane cu statut de bănuit, iar acum sunt puse sub învinuire. Sigur că există un anumit progres, iar noi depindem de rezultatele care o să ni le ofere experții care efectuează verificările”, a precizat Busuioc.
Reprezentanții Moldovagaz, care s-au plâns recent, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, despre situația dezastruoasă a companiei, au raportat că pierderile au crescut, în perioada 2013-2015, de la circa 820 milioane de lei la cira 3,4 miliarde de dolari sau de patru ori. La rândul său, viceministrul Economiei, Valeriu Triboi a afirmat că sunt depuse eforturi pentru soluționarea problemei ce ține de pierderile tarifare, care au fost înregistrate din cauza că nu au fost incluse în valoarea acestora devierile financiare și pierderile tehnice.
.