Peste o lună, Igor Dodon își va prezenta raportul de activitate pentru primul său an de mandat de la învestirea în funcție: ne va povesti ce a făcut și ce urmează să mai facă cu limba. Peste 2 luni, premierul Pavel Filip își va prezenta (sau nu?) raportul de activitate pentru cel de-al doilea an de când e în funcție: ne va vorbi despre reformele comandate de Plahotniuc în sediul de pe strada Tighina.

Niciunul din ei însă nu va vorbi despre situația școlilor românești din stânga Nistrului. Și e clar de ce: pentru că nu e un subiect care să aducă dividente politice. Nici pe Filip, nici pe Dodon nu-i interesează cum trăiesc moldovenii de peste Nistru – acei moldoveni care duc o adevărată luptă cu separatiștii. O luptă zilnică.

În contextul în care recent Asociația Promo-Lex a concluzionat că „în prima jumătate a anului 2017 nu au avut loc îmbunătățiri privind situația drepturilor cetățenilor din stânga Nistrului”, iată ce spune profesoara Maria Roibu, directoarea Liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina, despre această lipsă de progres:

Lipsa de progrese înseamnă că nu s-a făcut absolut nimic pentru a îmbunătăţi situaţia. Continuăm să activăm în clădiri care nu ne aparţin, iar noi folosim trei imobile. Din acest motiv, pentru o clădire închiriată de la administraţia oraşului şi în care învaţă doar 200 de copii, noi am achitat anul trecut 110.000 de dolari către autorităţile oraşului Bender. Ce mai înseamnă lipsa de progrese? Mai înseamnă şi că, deja de 10 ani, nu ni se permite să trecem absolut nimic prin vama transnistreană. Vorbesc de bunuri esenţiale pentru activitatea instituţiei. Nu putem trece absolut nimic, nici piese de schimb pentru microbuzele care transportă elevii, nici manuale. Nici măcar produsele alimentare care trebuie trecute săptămânal, în condiţiile în care Guvernul Republicii Moldova le oferă elevilor din cele opt şcoli cu predare în limba română de aici o masă gratuită, în limita a 7,80 lei zilnic.

(…)

[Plătim chiria] pentru o clădire în care până în 1996 a funcţionat unica grădiniţă. În acel an grădiniţa a fost închisă, în ideea că şcoala noastră va rămâne astfel fără copii, deci au închis-o special. Clădirea aparţine oraşului Bender, iar noi funcţionăm în ea din aprilie 1996. Şi până în 2002 am plătit chirie, dar la vremea aceea era de 660 de dolari pe an. Acum a ajuns la 110.000 de dolari pe an. (Sursa)

Probabil, pe 23 decembrie 2017 (ziua când se împlinește un an de la învestirea președintelui socialist) Dodon se va lăuda în discursul (sau raportul) său că este „primul președinte” care s-a întâlnit cu liderul separatist de la Tiraspol în ultimii nu știu câți ani; că este „primul președinte” care propune soluții concrete pentru rezolvarea problemei transnistrene; că este „primul președinte” care se înțelege din priviri cu Putin, de care depinde soluționarea acesteia (…) De fapt, Dodon nu a făcut nimic, nu poate face nimic și nici nu va fi „Dodon-reîntregitorul Moldovei” așa cum se visează, din simplul motiv că interesul e altul: menținerea Republicii Moldova în sfera de influență a Rusiei. Reîntregirea Moldovei, în concepția lui Dodon, înseamnă dezmembrarea țării în cel puțin trei bucăți și aducerea lor pe tavă… țarului. Oricine poate vedea acest lucru, fără să aibă nevoie de lupă. Iar activitatea școlilor românești din stânga Nistrului probabil îl deranjează și pe el.

Dodon, dar și Filip probabil se vor lăuda că, împreună cu spicherul Andrian Candu, au găsit viziunea comună pentru rezolvarea conflictului transnistrean – așa cum au promis la începutul acestui an la întrevederea comună – și că primul pas a fost alocarea a două scaune în Parlamentul de la Chișinău pentru doi deputați care vor reprezenta regiunea din stânga Nistrului. Crede cineva că cei doi deputați vor înainta inițiative legislative pentru a ușura viața școlilor românești de la Tighina, Grigoriopol sau Tiraspol? Nu. Nu se va întâmpla acest lucru, așa cum nici Dodon, nici Filip nu au mișcat un deget până acum în favoarea celor care duc o luptă absurdă în secolul al XXI-lea numai ca să asigure copiilor un spațiu de educare în limba maternă; așa cum niciunui alt prim-ministru sau președinte de la Chișinău nu i-a păsat până acum de drepturile profesorilor, elevilor și părinților acestora pe care separatiștii de la Tiraspol, asistați de politica Moscovei, le încalcă.

În programul de activitate al Guvernului Filip pentru perioada 2016-2018, capitolul 3 „Reintegrarea țării și consolidarea statului” conține 16 puncte. Abia la punctul 4 scrie că executivul va realiza acțiuni „orientate spre asigurarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană și a liberei circulații a persoanelor, a bunurilor și a serviciilor între cele două maluri ale Nistrului”. Ce va zice la acest capitol Pavel Filip pe 20 ianuarie 2018, când va împlini 2 ani de când e în funcție, în afară de expresii diplomatice, de genul „asigurarea unui dialog permanent”, „continuarea eforturilor”, „consolidarea capacităților instituționale” etc. etc.? A văzut cineva măcar o acțiune a guvernului orientată spre asigurarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană? Dacă da, vă rog să ne expediați și nouă un link, un video sau ce ar mai putea fi pe adresa redacției – redactia@moldnova.eu.

Crede cineva că Ministerul Educației (actualul Minister al Educației, Culturii și Cercetării) are în vedere vreun plan legat de aceste școli, în afară de preocuparea îndeplinirii ordinelor lui Vlad Plahotniuc? Crede cineva că Președinția, Guvernul sau Ministerul Educației știe că numărul elevilor în școlile cu predare în limba română din Transnistria este în scădere? (Din 1998 şi până în prezent numărul lor a scăzut cu 75%, inclusiv din cauza fricii părinților de a-și duce copiii să învețe în limba română). Iar dacă cele trei instituții știu de această problemă, crede cineva că șefilor de acolo le pasă? Mai degrabă ar decide să le închidă și s-a terminat problema.

Deja ne-am și deprins cu ideea că identificarea unei soluții la problema transnistreană nu poate avea loc în altă parte decât la masa „5+2”, că e necesară „politica pașilor mici”, că „și Chișinăul trebuie să mai cedeze din când în când, nu numai Tiraspolul” și așa mai departe. Dar ca nicio autoritate de la Chișinău să nu întindă o mână de ajutor acestor școli timp de peste 20 de ani – acest lucru este criminal. Este același lucru cu a fi complice cu separatiștii de la Tiraspol.

P.S. Poate că Pavel Filip se gândește cum să-i amintească lui Andrian Candu despre propunerea acestuia din vara anului trecut, de creare a unui fond special din bani bugetari care să fie folosiți pentru a ajuta regiunea transnistreană? Sau poate așteaptă o ședință la sediul Partidului Democrat în care liderul său să dea indicații Guvernului să intervină în această problemă? Pentru că așa activează un guvern de obicei, nu? La indicațiile liderului, nu la strigătele de ajutor ale cetățenilor.

2 comentarii

  1. Atît timp cît Rusia are armata pe teritoriul din Transnistria, e greu să vorbești despre despre respectarea drepturilor omului, în această regiune.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*