Povestea tristă a unei adolescente care visează la o familie fericită alături de fraţii ei

Are 18 ani împliniţi, vârsta când ar trebui să trăiască o adolescenţă fără grijă şi să se bucure de viaţă. Victoria însă se gândeşte cum să facă un ban să-şi ia în chirie o locuinţă unde să poată trăi împreună cu cei doi fraţi ai ei.

A venit la redacție să ne povestească istoria ei, nu pentru a cere ajutor și să ne fie milă de ea, dar pentru a le spune unor semeni că viața este frumoasă, așa cum este ea, și nu trebuie să te plângi sau să cauți alte modalități de a scăpa de ea atunci când te pomenești în dificultate.

Nu avea nici 16 ani când, în urma unei boli incurabile, i-a decedat mama. Cea mai mică soră avea 11 ani, iar frăţiorul – 13. Au rămas să locuiască doar cu tata, care obișnuia să bea și nu prea le purta de grijă copiilor.

„Chiar şi atunci când trăia mama, nu prea mizam pe ajutorul şi susţinerea lui. Nu avea nici el un loc de muncă. Uneori îl mai solicitau să meargă la păscut cireada de vaci din sat, dar asta se întâmpla mai rar. Deseori consuma alcool şi chiar o bătea pe mama. Nu odată aceasta ne lua şi fugeam de acasă la vecini. Nu pot să spun că am amintiri despre o copilărie fericită, pentru că mai tot timpul am fost în tensiune”, îşi aminteşte tânăra.

Are grijă de mama

Toată grija familiei o avea mama, ajutată de Victoria şi cei doi fraţi. Nu avea un loc stabil de lucru, muncea zilier prin sat, iar de banii care îi câştiga le cumpăra copiilor tot de ce aveau nevoie. Uneori, pe timp de vară, ca să câștige un ban în plus, o lua și pe Victoria cu ea. „Nu aveam haine la modă aşa cum aveau unele colege de şcoală, mai modest eram îmbrăcaţi. Unele haine ni le dădeau vecinii sau unii săteni. Pentru noi nu asta era important şi nici nu sufeream că un coleg avea ceva şi noi nu. Învățam bine la școală și ne străduiam să nu fim în urma altor colegi care erau asigurați cu de toate. A început să ne fie mai greu însă când mama s-a îmbolnăvit. Tot mai mult prin spitale, tratamente, uneori nici bani pentru o bucăţică de pâine nu aveam. Tata a început să consume tot mai mult alcool. Se întâmpla ca nici acasă să nu vină câte într-o seară. Stătea mai mult pe la prietenii lui de pahar. Doar noi eram cei care aveau grijă de mama. Mai veneau uneori și vecinii și ne aduceau câte ceva de mâncare. Nici nu-mi amintesc cum am reușit să ne descurcăm”, suspină Victoria.

Fără mamă, practic pe drumuri

Nu peste mult timp le-a decedat și mama, iar copiii au rămas practic pe drumuri. Nu aveau nici bani cu ce să o înmormânteze. Au pus vecinii mână de la mână şi au înmormântat femeia. „Rude nu prea avem în sat, doar o mătușă, o soră de-a mamei, dar și ea are familiea ei, patru copii, și o ducea cam greu. Ne ajuta cu ce putea, dar nu-i puteam cere mai mult. Tata nu avea treabă cu noi. Îşi avea prietenii lui, iar când trecea pe acasă, mai mult scandal făcea. Aşa am locuit aproape un an, după care asistența socială din sat ne-a îndrumat şi am ajuns la Centrul de plasament temporar pentru copii din Chişinău. Am ținut cu tot dinadinsul să am o profesie și m-am înscris la cursuri de bucătar. Frații au rămas la centru, iar eu am trecut cu traiul în gazdă la o rudă de-a unei vecine. I-a fost milă de mine și s-a oferit să mă ajute. Un pic mai ușor, dar greu în acelaș timp, pentru că suntem separați de frați. Noi, care nu am fost separați pentru nicio zi și uite că a venit și vremea asta, dar o vom trece. Sunt bucuroasă că frații sunt la cald și au și o bucățică de pâine și o farfurie cu borș cald la timp. La școală merg în oraș, ce altceva mai trebuie?”, se întreabă plină de speranțe tânăra.

Muncește ca să adune bani și să treacă cu traiul împreună cu frații

Ori de câte ori are ocazia se vede cu frații. În zilele de odihnă ies împreună la plimbare în oraș, iar de sărbători merg la mătușa. Între timp, Victoria s-a angajat la o pizzerie din Chișinău. Muncește mult, mult peste program, dar spune că va munci cât o va ține picioarele numai să-și vadă visul împlinit – să aibă posibilitate ca să-și ia în chirie un apartament unde să locuiască cu cei doi frați. „Acum locuiesc temporar la acea rudă de-a vecinei. Nu plătesc gazda, s-a oferit să mă ajute să pun de-o parte un ban din salariul pe care îl primesc pentru a putea mai târziu să fiu alături de frații mei. Am adunat ceva, poate puțin, dar cred eu ca până la vară mai e timp, astfel ca din toamnă să-mi pot permite să trecem toți frații sub același acoperiș. Bineînțeles, eu va trebui să-i asigur financiar, sunt conștientă de asta, dar nu mă sperie. Atunci când îți dorești cu adevărat ceva, treci prin multe ca să-ți vezi visul împlinit. Pentru mine acești frați sunt totul pe pământ, iar fără ei viața nu ar avea acum sens. Soarta ne-a pus la grele încercări, iar bunul Dumnezeu ne-a ajutat să trecem peste toate. Sunt sigură că vom trece și de data asta”, conchide optimistă Victoria.