Expresiile deocheate, gesturile obscene sau încăierările dintre deputații bătăuși, care au revoltat în repetate rânduri societatea, ar fi trecut sub sabia buchiei legii dacă aleșii poporului ar fi adoptat Codul de etică și conduită așa cum își asumase anterior angajamentul. Și sesiunea parlamentară care s-a încheiat nu a trecut fără „show-uri” în care deputații să se întreacă în replici acide, presărate cu insulte și limbaj licențios, iar plenul Legislativului a fost transformat în ring de box.
Primele discuții cu scântei din acest an au fost între liderul liberalilor Mihai Ghimpu și cel al socialiștilor, Igor Dodon, după manifestările unioniste care au avut loc pe 27 martie. „Domnul „bidon”, e rău când e și albastru, și roșu! Înțelegi? Dar tu, ești și una, și alta”, a afirmat atunci deputatul PL la adresa lui Dodon, numindu-l trădător care primește bani din Rusia „pentru a deturna acest stat”.
Dueluri verbale și încăierări între socialiști și liberali
Doar la câteva săptămâni de la acest duel verbal, spiritele s-au încis și mai mult înre liberali și socialiști. Astfel, după discursul lui Mihai Ghimpu privind Legea cu privire la statutul municipiului Chișinău, deputatul socialist Grigore Novac a sărit la bătaie, fiind urmat de colegii săi. Ulterior, Ghimpu s-a plâns că socialistul l-a îmbrâncit și l-a apucat de cravată, iar Novac și-a justificat gestul precizând că liderul liberarilor ar fi spus insulte la adresa tatălui său. Socialiștii au mai fost criticați și pentru gestul scandalos prin care au rupt harta României Mari la tribuna Parlamentului. Mihai Ghimpu a fost și ținta președintelui comuniștilor, Vladimir Voronin, care nu a ezitat să vină cu replici tăioase în cadrul ședințelor Parlamentului. În cadrul disputei verbale privind demisia fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, Ghimpu l-a numit pe Voronin hoț. „Ghimpu, tu ești așa de păcătos că mai bine ar fi să închizi „fortucika” ( oberlicht – n.r.) să nu te bată curentul. Voi nu numai furați țara, dar o și vindeți”, a spus în replică liderul PCRM.
Voronin și c…a care ridică prăjina
Vladimir Voronin s-a mai „remarcat” și prin alte declarații care ar fi încălcat Legea privind Codul de conduită și etică și care ar fi fost pasibile de pedeapsă dacă ar fi fost adoptată. Astfel, anume excluderea de pe ordinea de zi a acestui proiect a trezit un comportament din partea lui Voronin care contravine prevederilor privind normele de conduită ale aleșilor poporului. Potrivit independent.md, șeful PCRM a ales să-i insulte pe cei 14 deputați care au ales să părăsească partidul. „Dat fiind faptul că nu s-a adoptat codul de etică, scopul căruia nu-l știm, vreau să spun că c…a tot timpul ridică prăjina”, a comentat Voronin, numindu-i trădători nemernici pe foștii colegi.
În afară de faptul că i-a numit pe liderii Alianței pentru Integrare Europeană prostituate sau pe Marian Lupu „doi metri de bulbuci”, șeful PCRM a venit recent cu o altă declarație deocheată, oferindu-i deputatului liberal, Lilian Carp, după cum a spus Lupu, o lecție despre „biologia moleculară”. „Dacă nu-i din copilărie, de la tata din spermatozoid, tot ceea ce trebuie, nu mai faci om din el”, a afirmat Voronin.
Comuniștii și democrații, cei mai bătăuși deputați
În afară de insulte și limbaj licențios, alegătorii s-au mai putut „delecta” cu încăierările din plenul Parlamentului din ultimele sesiuni parlamentare cum au fost cele dintre fostul deputat comunist Iurie Muntean și cel liberal-democrat, Alexandru Cimbriciuc, ex-comunistul Grigore Petrenco și democratul Marian Lupu sau Alexandr Petkov și Sergiu Sârbu.
Nu au trecut neobservate nici gestul lui Marian Lupu despre care s-a spus că ar fi transmis un mesaj mai puțin ortodox și despre care liderul democraților a spus că ar putea fi interpretat ca o imitare „a modului în care dai pinteni unui cal sau schiezi”, precum și faptul că acesta a scăpat o înjurătură rusească în plenul Parlamentului.
Promisiunea de a disciplina prin lege deputații, neonorată
Deși proiectul privind sancționarea acestui comportament în Parlamentul de la Chișinău a fost de mai multe ori pe ordinea de zi, deputații nu l-au adoptat, deși anterior și-au asumat acest angajament. Astfel, Proiectul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova a organizat o masă rotundă în cadrul căreia au avut loc discuții despre necesitatea stringentă rpivind adoptarea Codului de conduită și etică al deputatului.
„Parlamentul nu este capabil să lupte cu corupția, dacă nu are un corp integru de deputați, iar când vorbim despre integritate, vorbim despre regulile de conduită și etică. Când ne referim la Codul de conduită, nu avem în vedere doar comportamentul deputaților, dar și evitarea conflictelor de interese, despre când și cum trebuie refuzate cadourile, invitațiile, și, desigur, avem în vedere şi instituirea unei noi funcții, precum cea de Comisar pentru etică”, a declarat atunci Andrian Candu, președintele Parlamentului, dând asigurări că proiectul va fi adoptat în curând, lucru care nu s-a mai întâmplat.
În același timp, în cadrul dezbaterilor privind aprobarea acestei inițiative, deputații au avut păreri împărțite despre necesitatea acestor prevederi.
Etica și normele de conduită nu sunt pe placul comuniștilor
Astfel, deputatul comunist Bodnarenco s-a întrebat retoric cum poate fi corectată o persoană la capitolul onestitate și integritate, dacă spunem că se lasă cumpărată. „Dacă eu spun „Ludmila Feodorovna” și mie mi se pare normal, dar altui coleg – nu, dar face parte din majoritatea parlamentară, voi fi dată afară. Nu va deveni această lege o bâtă împotriva opoziției?”, a spus comunista.
La rândul său, un alt deputat comunist, Oleg Reidman, a criticat dur proiectul: „Noi ce facem? Organizăm un lagăr de concentrare, iar comisarul să fie o persoană de genul „smotreașii”care decide sancțiunea? Haideți să încheiem acest lucru. Ați numit câteva țări unde există un asemenea cod, dar în care nu este?”, a afirmat Reidman, propunând ca legea să fie aplicabilă pentru următorul Legislativ.
Menționăm că proiectul de lege privind Codul de conduită și etică al deputatului a fost elaborat și propus de către un grup de deputați liberal-democrați care au cerut asistența partenerilor externi în acest sens.
Da nici nui chip uneori să nu te înervezi și să nu scapi o replică mai puțin frumoasă, mai ales după ce socailiștii nu lucrează nimic, iar alții se dau numa în showuri de prost gust. Evident că Parlamentul nu e un loc potrivit pentru asta, dar dacă or mai fi și de treabă toți.
Eu cred ca e necesar o lege care sa sanctioneze comportamentul neadecavat al deputatilor. Dar mai cred ca ar trebui si o lege care sa sanctioneze si limbajul neadecvat al jurnalistilor. Injuraturile si expresiile vulgare flosite tot mai frecvent de unii care apar pe sticla la Jurnal TV nu trebuie tolerate!
Socialiștii fac tot timpul circ în Parlament, oare pentru aceasta i-au trimis cei care iau votat? sper să fie mai repede votată legea pentru conduită pentru a nu mai vedea asemenea momente în Parlamentul Republicii Moldova