Războiul diplomatic cu Rusia este un joc al puterii pentru a-și spăla imaginea în fața UE

Comentatorii politici au păreri împărțite privind scenariile care ar sta în spatele deciziei Guvernului de a interzice oficialilor moldoveni să efectueze vizite la Moscova din cauza că aceștia au fost supuși acolo presiunilor și abuzurilor. În timp ce unii experți admit că ar fi un joc politic al guvernării și că președintele PD, Vlad Plahotniuc, ar avea vreo legătură cu această decizie, alții consideră că liderul democraților nu este implicat și că puterea de la Chișinău doar a răspuns la acțiunile Moscovei de intimidare a guvernanților.

Premierul Pavel Filip și Ambasadorul rus Farit Muhametșin FOTO: gov.md

După ce premierul Pavel Filip și șeful Legislativului, Andrian Candu, au anunțat Moscova că oficialii moldoveni nu vor mai vizita Rusia, kommersant.ru scrie că decizia ar fi fost luată ca o reacție la încercarea Rusiei de obține monitorizarea lui Vlad Plahotniuc de către Interpol.

Astfel, experții politici de la Chișinău au comentat diferit referitor la cauzele și consecințele notei Guvernului, precum și la o posibilă implicare a lui Vlad Plahotniuc în adoptarea acestei poziții. Politologul din cadrul Institutul de Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Berbeca, a afirmat că aceste presiuni din partea Rusiei față de oficialii moldoveni au avut loc ca o reacție la faptul că anterior și reprezentanții Moscovei sau militari ruși au fost verificați suplimentar la intrarea în țara noastră.

Este un joc politic al guvernării pentru a se victimiza

Potrivit expertului, decizia autorităților este ciudată, iar problemele pe care le-au întâmpinat guvernanții moldoveni la Moscova nu ar trebui să fie făcute publice. Totodată, Veaceslav Berbeca a opinat că asemenea declarații nu vor contribui la îmbunătățirea relațiilor dintre Federația Rusă și Moldova și va duce la o înrăutățire a acestora. El a mai spus că nota transmisă Moscovei reprezintă mai degrabă un joc politic al guvernării pentru a arăta cât de mult are de suferit din partea Rusiei după ce a ales orientarea pro-europeană.

În același timp, analistul politic, Ion Tăbârță, a menționat că nu se cunoaște care este anvergura acestui conflict diplomatic aflat în fază incipientă. „Nu prea știm clar ce se întâmplă, ce-i cu acest presupus război diplomatic și ce impact va avea el asupra relațiilor moldo-ruse. Deocamdată sunt foarte multe neclarități. În acestă confuzie informațională se întrezăresc două aspecte. Primul aspect ar ține de un joc al experților în politologie de pe lângă partidul de guvernare. Nu o singură dată noi ne-am convins că între instituția guvernării și cea a președinției este o anumită sincronizare a mișcărilor. Cineva apare ca fiind un băiatul bun, ca un polițist bun, iar altul ca fiind polițistul rău. Cu alte cuvinte, se bazează pe această polarizare pe criterii geopolitice ale societății Republicii Moldova și unii vor să pară pro-europeni, alții, dimpotrivă, sunt cu rușii”, a explicat expertul.

Guvernul trebuia să aleagă o altă cale pentru a rezolva problema

În același timp, Ion Tăbârță a adăugat că al doilea aspect ține de o altă problemă despre care a început să scrie o parte din presă și se referă la interdicțiile impuse unor politicieni moldoveni de a călători în Federația Rusă sau ca aceștia ar figura în cadrul unor anchete internaționale legate de mai multe cazuri. „În special, aici este vorba despre președintele PD, Vlad Plahotniuc. Totuși, nu e vorba doar de dumnealui, dar și despre alte oficialități. Posibil aceste două aspecte să aibă și legătură interdependentă între ele. În orice caz, astfel de situații nu se rezolvă în așa mod, cel puțin la prima fază. Ele sunt soluționate pe cale diplomatică”, a mai spus politologul.

La rândul său, expertul politic Vitalie Catana este de părere că Republica Moldova are modalități de a răspunde Rusiei la presiunile asupra oficialilor moldoveni, având în vedere că puterea de la Moscova are acces în Transnistria doar prin țara noastră după ce relațiile cu Kievul s-au răcit. Despre faptul că această notă ar fi fost elaborată la ordinele președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, comentatorul Vitalie Catana a menționat că este o tendință ca tot ce are loc în țară să fie legat de numele Plahotniuc. „Dacă Rusia dorea monitorizarea lui Vlad Plahotniuc de către Interpol, atunci declara război doar liderului PD, dar nu tuturor oficialilor moldoveni” a mai spus expertul.

Premierul nu a comentat informațiile privind implicarea lui Plahotniuc

Redacția Moldnova a solicitat o reacție premierului Pavel Filip referitor la informațiile apărute în materialul publicat de kommersant.ru, însă nu a fost oferit, deocamdată un răspuns, consilierul prim-ministrului, Stela Nistor, spunând că va transmite solicitarea și dacă va considera că e necesar, va fi prezentă o reacție în acest sens. Menționăm că Pavel Filip a fost întrebat despre aceste informații în cadrul unui briefing organizat astăzi, însă nu a comentat.

În pofida conflictului diplomatic dintre Chișinău și Moscova, adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin, va vizita Chișinăul și va avea întrevederi cu președintele Igor Dodon, premierul Pavel Filip și cu ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *