Ringul poeților pare a fi un fel de turnir, battle al poeților, dar nu este chiar așa. De fapt, Ringul poeților nu este o competiție, ci un recital de poezie după care publicul, călăuzindu-se de anumite criterii pe care am putea să le deducem, desemnează un câștigător. Probabil, publicul ia în considerare calitatea poeziei și carisma poetului, felul în care poezia este citită.
Ultima ediție a Ringului poeților s-a desfășurat pe 20 decembrie la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău. Cei patru poeți – Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Vitalie Răileanu și Zina Bivol – au ajuns la această ediție finală după ce au câștigat în cele patru etape care s-au desfășurat anul acesta.
Ring fără bătaie
Ordinea lecturii a fost stabilită prin tragere la sorți. Fiecare poet a avut 7 minute pentru lectură. Spectatorii au evaluat prestația poeților la final, oferindu-le puncte, pe buletine de vot, de la 4 la 1. Cel care a luat cele mai multe puncte a și câștigat.
Poeții au citit din volume publicate deja. Fiecare a citit ce a vrut, ce a considerat de cuviință. Emilian Galaicu-Păun a spus că nici nu a pregătit o listă de poeme, le-a citit la întâmplare din volumele pe care le-a luat cu el. A fost mai complicat pentru el să aleagă o poezie din Eugen Cioclea cu care să înceapă recitalul și care să dea tonalitate ieșirii sale.
Ringul poeților poate fi comparat cu o compoetiție de box unde lipsește bătaia. „Boxerii” ies în ring, fiecare în colțul său, își arată tehnica, mușchii, lovesc în saci de box, demonstrează viteză și mișcare a picioarelor, transpiră, dar nu se bat între ei. Apoi, spectatorii îl desemnează câștigător pe cel care a arătat cea mai frumoasă tehnică pe ring, pe acela care a bătut cel mai spectaculos în sac. Așa a fost și la ringul poeților – a lipsit confruntarea poetică, de idei, a lipsit o tematică, un clenci în jurul căruia să se creeze o bătaie poetică. Poeții au selectat niște poeme și le-au citit ca la un recital, ca la un salon de poezie, ca la o serată poetică. Probabil, acceptarea unor reguli minime, de exemplu anunțarea unei teme, ar fi oferit acea doză de competitivitate care presupune un turnir poetic.
Pizdeț!
Din acest punct de vedere, o asemenea competiție poetică pălește în fața chiar celui mai mediocru „rap battle”. Închipuiți-vă că la o competiție rap, rapperii ar fi recitat versuri din albumele pe care le-au scos deja! Un asemenea rapper, indiferent de notorietate, ar fi fost descalificat și înjurat chiar de propriii fani. De ce bătălia dintre Oxxxymiron și Slava KPSS a avut un auditoriu de zeci de milioane pe Youtube? Pentru că a fost o luptă autentică, cu nerv, cu trimiteri textuale și culturale la zi, cu înjurături, versuri scrise anume pentru confruntare. Pentru că în acea bătălie, marginalul Slava KPSS l-a înfruntat pe colosalul Oxxxymiron în toate rundele, iar asta se putea întâmpla doar într-o luptă poetică pe bune.
Colac peste pupăză, mi-a povestit un prieten, care a participat și el la o ediție a Ringului poetic din acest an, că o profă de română de la ULIM s-a arătat foarte indignată de faptul că într-o poezie a apărut cuvântul „cur”. Iar când cineva a vrut să amintească de romanul lui Alexandru Vakulovski „Pizdeț”, profa cu pricina a spus că leșină! Asta se întâmplă la Chișinău în 2017, an în care Franța a declarat manuscrisele marchizului de Sade patrimoniu național.
Cameramanul cu scurta umflată
Atmosfera de la „Spiru Haret” a fost foarte ok. Sala a fost plină cu elevi care au ascultat poezia, doar câțiva au stat cu nasurile în telefon. Au lipsit profesoarele pudice, dar și poezia a fost cuminte. A deranjat doar cameramanul cu scurtă de vată, umflată, care s-a pus în fața mesei poeților, așa că jumătate din sală nu a putut să vadă poeții din stânga, iar altă jumătate pe poeții din dreapta. Cei care stăteau la mijloc și mai în spate nu au văzut niciun poet la masă. Totuși, poeții au citit de pe foi și din volume stând în picioare.
Prima a citit poeta Irina Nechit. A citit un pic grav, dar fără gravitatea aceea teatrală, domol și liniștitor, fiecare vers a răsunat clar și a fost înțeles.
„Umilința este o palmă învenețită de frig
un cap înfundat în guler
o gură care inspiră aerul expirat de alte guri
umilința e soțul și soția
mama nostră și a părinților noștri
fiica pruncilor noștri vii
și acelor pe care nu i-am lăsat să se nască…”
Irina Nechit a citit și o poezie socială despre alegeri în care apare un președinte care a zâmbit la ieșirea din farmacie, opoziția a zâmbit la intrare în magazin, iar câinii vagabonzi învață să zâmbească la dinții albi ai celor care apar pe posterele electorale. Atmosfera din poezie e ușor sumbră, iar în urne cad oasele noastre. Poeta a citit și un poem pentru copii. De fapt, întregul recital al ei, tonalitatea, a fost ca și cum a citit pentru copii. Toată lumea a aplaudat.
Numele proprii și pianul dezacordat
Vitalie Răileanu a anunțat că nu va avea nicio pretenție față de învingătorul concursului. Apoi a început să citească o poezie cu foarte multe trimiteri la nume proprii. Vitalie Răileanu a citit ca un poet, ba accelerând ritmul, ba silabisind. Poetul silabisea mai ales numele proprii, mai ales toponimele nemțești.
„Eu ating cu vârful degetelor pietrele șlefuite de timp
în această piață Gen-dar-men-markt”.
Apoi a silabisit cuvântul „Kon-zert-haus”, apoi „acordurile be-tho-ve-niene”, a citit un poem despre energie, materie, univers prin care „nu trece nici lumina nopții”. Vitalie Răileanu a citit versuri cu foarte multe imagini, simboluri, a citit un pic teatral. Am reținut un vers: „Cei mai puternici oameni sunt cei mai singuri”. Cred că a fost cel mai bun vers pe care l-am auzit. Toată lumea a aplaudat.
Zina Bivol a fost cel mai tânăr poet de acolo, ea a și menționat asta de mai multe ori. Zina Bivol a citit ludic și vesel, a fost pozitivă, dar se vedea de la o poștă că atitudinea este asumată. Tânăra a menționat de câteva ori că o cheamă Zina, de aceea ar fi ca o zână pentru elevi.
„Sunt un pian dezacordat
fiecare notă prezintă o parte a corpului meu
începând cu octava mică și terminând cu octava mare…
sunt un pian dezacordat, dar îmi place melodia pe care o cânt: do-dorește-mă, re – respinge-mă, mi-miroase-mă…”.
Zina Bivol a făcut o glumă, îndemnând pe toată lumea s-o voteze pe ea, pentru că e prima pe buletinul de vot. A luat, totuși, cele mai puține voturi. Oricum, a fost aplaudată.
Câștigătorul și fata cu maieu „Slayer”
Emilian Galaicu-Păun a fost cel mai carismatic dintre toți, a făcut glume chiar foarte reușite. Emilian a citit poeme textualiste, post-moderniste, cu multe referințe enciclopedice, pe care eu nu le-am înețeles.
„Mă-nlănţuie în viparuta maithuna – în vreme ce facem marea buclă a Franţei
când accelerând, când unindu-şi cu evlavie tălpile a rugăciune
comunică timpului nume: Yin Time
întoarsă ca o replică din perspectiva unui stârv
atunci, o, frumuseţe!
să strigi către vermina”.
Emilian a convins publicul că merită să câștige acea confruntare a poeților.
După ce s-a terminat recitalul, a început sesiunea de întrebări. Poeții s-au ridicat în picioare de fiecare dată când au răspuns. Liceenii s-au apucat să iasă din sală cam la începutul sesiunii de întrebări, dar au rămas mai mult de jumătate din cei care au fost la început.
În timp ce se numărau voturile, au citit câțiva poeți tineri, nedebutați. Liceenii au aplaudat cel mai tare în acea zi o fată care a ieșit îmbrăcată în maieu „Slayer” și a citit câteva poeme simpatice despre pubertate și maturizare.