Meniu Închide

Rușii fac bancuri cu Hitler și românii referindu-se la scutul antirachetă de la Deveselu

Inaugurarea oficială a scutului american antirachetă din România (localitatea Deveselu) a făcut înconjurul lumii. În timp ce Occidentul a considerat evenimentul ca fiind unul important pentru securitatea Europei de Est, Federația Rusă a răspuns că va acționa împotriva acestei instalații. Iar agenția Lenta.ru amintește chiar de un banc sovietic despre relația dintre Hitler și români în contextul scutului antirachetă de la Deveselu.

Precizăm că scutul antirachetă de la Deveselu a devenit operațional de pe 12 mai 2016. Acesta se află la 180 de kilometri de Bucureşti, în comuna Deveselu la Baza Militară 99 Deveselu (judeţul Olt). Capabilitatea tehnică a bazei include un radar puternic, interceptori de rachete şi echipament de comunicaţii.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Programul nostru de apărare antirachetă reprezintă o investiție pe termen lung împotriva unei amenințări pe termen lung. Scopul nostru este să-i protejăm complet pe aliații europeni ai NATO de atacurile cu rachete balistice din afara zonei euro-atlantice (…) Este important – sistemul construit este defensiv (…) Cu alte cuvinte, noi nu putem să-l folosim pentru ofensivă chiar dacă am dori acest lucru (…) Le-am explicat acest lucru autorităților din Rusia, dar acestea au refuzat oferta NATO de colaborare în domeniul apărării antirachetă. Moscova a încheiat unilateral dialogul cu NATO asupra acestui subiect în 2013. Dar vom continua să ne angajăm într-un dialog cu Rusia când și unde vom putea (…)

Complexul de apărare Aegis Ashore de la DeveseluSursa foto
Complexul de apărare Aegis Ashore de la Deveselu Sursa foto

 

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse: Situaţia geopolitică nu se schimbă spre bine. Din păcate, se agravează, ţinând cont de instalarea unor elemente antibalistice americane în România. Noi am exprimat preocupări în repetate rânduri, am propus cooperare partenerilor americani – toate propunerile noastre au fost respinse. Nouă ni se propune doar să dialogăm despre acest subiect. Nimic concret, totul se face unilaterl fără a se ține cont de solicitările noastre. Acum, au fost instalate elemente antibalistice în Europa; trebuie să ne gândim cum să reducem ameninţările la adresa securităţii naţionale a Rusiei.

Baza de la Deveselu a înlocuit un aeroport sovietic

Site-ul agenției ruse Lenta.ru a publicat un articol cu titlul „România a intrat în război de partea noastră” și subtitlul „A fost dat în exploatare scutul american antirachetă din Deveselu”. Deși se contrazic la un moment dat, jurnaliștii ruși insistă pe ideea că baza de la Deveselu este sortită eșecului bazându-se pe un vechi banc despre Hitler.

Autorul articolului încearcă să răspundă la câteva întrebări esențiale legate de acest scut, care țin în special de „necesitatea” acestuia și de „urmările” care ar putea apărea.

„Baza din România este una din primele obiective serioase dezvoltate în cadrul sistemului american de apărare antirachetă globală. Așa-numita «abordare europeană flexibilă pe etape» (European Phased Adaptive Approach) înseamnă introducerea în Europa a unui număr de sisteme de informare și a armelor antirachetă, precum și desfășurarea navelor pe sistemul Aegis. Baza a fost dezvoltată pe teritoriul unui fost aeroport militar în anul 1952, construit de armata sovietică și folosit până în anul 2003 de Forțele Armate Aeriene ale României”, scrie Lenta.ru.

Gândire în baza situațiilor ipotetice

Jurnaliștii ruși oferă o descriere a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore din localitatea Deveselu, precizând că acesta are un radar și un lansator vertical pentru 24 de rachete interceptoare. Cum afectează acest lucru rachetele rusești? Practic nicicum, oricât ar părea de straniu, răspunde Lenta.ru. „Rachetele balistice intercontinentale rusești de pe partea europeană a țării au fost proiectate astfel încât să se îndrepte spre «inamicul principal» trecând peste Scandinavia, Marea Baltică și Marea Norvegiei. Caracteristicile existente ale rachetelor interceptoare din România nu vor permite ca acestea câtuși de puțin să atace cu succes transportatoarele strategice ale Rusiei”, explică agenția rusă. Aceasta mai scrie că un eventual pericol pentru ruși ar reprezenta dacă sistemul Aegis va fi dezvoltat în Marea Norvegiei sau dacă vor fi folosite rachete mai moderne la baza din Polonia. „Militarii ruși nu consideră însă aceste amenințări ca fiind catastrofale, dar sunt perfecte și au nevoie de reacția Moscovei. În general, aceasta nu se mai referă la România”, adaugă jurnaliștii ruși. Aceștia adaugă că scutul antirachetă a fost construit de fapt împotriva Teheranului, care „ar trebui să se pună pe gânduri”.

În concluzie, deși Federația Rusă „nu se teme” de scutul antirachetă de la Deveselu, așa cum afirmă jurnaliștii de la Lenta.ru, autorul articolului subliniază două aspecte ale acestei teme: „România, ca orice țară din estul Europei cu venituri relativ scăzute pe cap de locuitor, este vital interesată în desfășurarea și sporirea capacităților trupelor NATO pe teritoriul său. Pe lângă înțelegerile bilaterale, acest lucru stimulează businessul local (…) Pe lângă asta, în București este imposibil să nu se știe că dezvoltarea unui element de infrastructură militară atât de sensibil face din baza Deveselu o țintă prioritară pentru un atac rusesc în situația ipotetică când relația dintre Occident și Moscova va deveni fierbinte”. Mai mult decât atât, subiectului îi este atribuită și o notă literară, „când ambele părți, scrâșnind din dinți, își vor da mânile peste ruinele sistemului de apărare antirachetă mocnind în fum”. În orice caz, pentru SUA acest scut antirachetă va crea noi probleme din punctul de vedere al acoperirii, încheie jurnalistul.

Seriozitatea abordării subiectului este deturnată în final, când autorul publică un banc despre Hitler, în care se face aluzie la incapacitatea militară a României.

Șeful Statului Major nazist vine la Hitler și-i spune: ”Mein Fuhrer, România a intrat în război!” Hitler răspunde: ”Halder, ce-i cu prostia asta? Noi putem să ne descurcăm și singuri. Îndreptați împotriva lor cinci divizii!” – ”Mein Fuhrer, n-ați înțeles. România a intrat în război de partea noastră!” – ”Asta deja este o veste proastă… Găsiți undeva zece divizii pentru apărarea românilor!!!”

„Decizie eronată”

O altă publicație electronică rusă, Vesti.ru, scrie că scutul american antirachetă din România distruge stabilitatea strategică a Europei. Publicația face referire la declarațiile Ministerului rus de Externe, potrivit cărora apariția acestei baze în apropierea graniței cu Rusia ating interesele securității naționale. „Această decizie este eronată și dăunătoare”, a declarat directorul Departamentului privind neproliferarea și controlul armamentului din cadrul ministerului, Mihail Ulianov.

Obiectiv militar

Reporterul agenției TASS la București citează presa română care subliniază că scutul antirachetă este „unul din cele mai importante baze militare americane din Europa”. Toți cei care au vorbit la ceremonia de deschidere de la Deveselu – premierul României, Dacian Cioloș, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, adjunctul ministrului Apărării al SUA Robert Work – au accentuat că amplasarea scutului antirachetă la Deveselu „nu este îndreptată împotriva Rusiei”, ci „este orientată pentru a combate atacurile asupra spațiului euroatlantic”, menționează sursa.

Reporterul agenției RIA Novosti la Bruxelles îl citează pe reprezentantul Pentagonului, Robert Work:

„Pot să vă spun că eu am participat la fiecare etapă în luarea acestei decizii. Rusia nu a fost pomenită niciodată în timpul discuțiilor. Acestea vizau întotdeauna rachetele balistice din regiunea Orientului Apropiat îndreptate împotriva aliaților NATO și forțelor SUA în Europa”.

Oficialul american a mai spus în cadrul conferinței de presă de după ceremonia de inaugurare, că ideea creării acestui scut a apărut înainte ca Barack Obama să devină președinte al SUA.

2 Comments

  1. Pingback:„Show-ul rusesc” în lupta cu Occidentul: chiloți sfâșiați, prezervative interzise sau impotență din cauza pantalonilor - moldNova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.