Distrugerea cutiilor de bere, a chiloților sau arderea automobilelor de import, dar și interzicerea vânzării de prezervative britanice sau importul pantalonilor moldovenești pe motiv că au fost depistate substanțe care ar provoca impotența rușilor sunt doar câteva din metodele prin care Moscova a decis să se răzbune pe Occident după sancțiunile impuse sau pe țările care au ales apropierea de UE.
În timp ce Uniunea Europeană și SUA doar au anunțat despre sancțiunile împotriva Rusiei după anexarea în 2014 a peninsulei Crimeea, teritoriu care aparținea Ucrainei, rușii au avut grijă ca măsurile de răspuns pentru europeni să intre în gura mass-mediei naționale și internaționale prin modul în care au fost aplicate. Astfel, Kremlinul a ripostat la doar câteva luni de la decizia occidentalilor, interzicând importul de fructe și legume din UE, SUA, Australia, Canada și Norvegia.
Rușii, surprinși cum strâng resturile produselor europene distruse cu buldozerele
Totuși, „pedeapsa” rușilor nu s-a limitat la controale vamale, urmând ca mii de tone de produse venite din Occident să fie adunate grămadă în câmp și distruse, însă nu oricum. Peste cantitățile imense de cașcaval, carne, pește, mere sau roșii treceau buldozerele, iar tone de șuncă au fost arse, iar întreg procesul era filmat atât de agențiile guvernamentale, cât și de televiziunile ruse.
Totuși, deși Kremlinul a vrut să arate că nu mai are nevoie de tot ce vine din Occident, rușii au fost surprinși cum scotocesc prin rămășițele produselor călcate cu câteva ore în urmă de buldozere și tractoare. În același timp, potrivit Agerpres, reprezentanții Moscovei nu au binevoit să se lipsească de ceea ce le asigura luxul, cum ar fi caviarul, jambonul uscat italian „prosciutto”, vinurile alese sau băuturile alcoolice scumpe din afară.
Chiloți sfâșiați sau BMW în flăcări
În același timp, a fost format un grup de cazaci care au decis să inspecteze magazinele din orașul Sankt Petersburg din Rusia pentru a vedea dacă pe rafturi se mai găsesc produse occidentale. Astfel, liderul acestui grup, Stas Barețki, numit și „ministrul cazac al Culturii”, s-a dat în spectacol, rupând cu dinții mai multe cutii cu bere de import, după care a trecut la ruperea chiloților și distrugerea iPhone-urilor și ale tabletelor, totul fiind sub lupa camerelor de luat vederi. Până la urmă, Barețki a decis să dea foc la un autoturism de marca BMW.
https://www.youtube.com/watch?v=_EVjCl-a2z8
https://www.youtube.com/watch?v=tKNAJ3UP_A4
Insecticid în whisky, fără McDonald’s sau prezervative britanice scoase de pe piață
În afară de faptul că liderul rus anunța cu mult fast renunțarea la sistemul de carduri pentru a pedepsi Visa și MasterCard pentru participarea la sancțiunile occidentale sau amenințările la adresa României după instalarea scutului antirachetă de la Deveselu, rușii au decis că trebuie să interzică vânzările de whisky pentru că ar conține insecticid. În același timp, mai multe restaurante McDonald’s au fost închise, în urma deciziei puterii de la Kremlin. Mai nou, Moscova nu mai vrea pe piață nici prezervativele de marca Durex, potrivit hotnews.ro, motivul invocat fiind neregulile în înregistrarea societății britanice în Rusia, iar acestea nu vor putea fi cumpărate de ruși până „nu trec testele tehnice, tehnologice și altele”.
Ceburașka în loc de Pokemon Go
Și jocul care a cucerit rapid întreaga planetă, Pokemon GO, nu a fost pe placul rușilor. Astfel, aceștia au decis să aplice amenzi pentru cei care vor prinde pokemoni în anumite locuri, iar ministrul rus al Economiei, Alexey Uliukaev a propus chiar substituirea acestora cu personajul popular din Rusia, Ceburașka.
Impotență din cauza pantalonilor din Republica Moldova
Deși Republica Moldova nu s-a alăturat sancțiunilor occidentalilor, odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană „pedepsele” din partea Kremlinului au curs gârlă. În afară de faptul că au introdus embargouri la importul de vinuri și fructe moldovenești în plin sezon, cauzând pierderi enorme producătorilor, Serviciul federal rus în domeniul protecției consumatorilor a interzis importul unui lot de pantaloni moldovenești pe motiv că ar conține o substanță despre care presa rusă a scris că ar provoca impotență.
Menționăm că după introducerea sancțiunilor occidentale, economia Rusiei a scăzut, iar rubla s-a prăbușit.