În cele mai multe din filialele băncilor din Chișinău poate fi observat același tablou – cozile de oameni care așteaptă să-și plătească facturile sau să beneficieze de alte servicii. Un tur al acestor sedii arată că, de obicei, din cele câteva ghișee care ar trebui să activeze conform programului, în cele mai multe cazuri doar la o parte din acestea poți găsi angajatul care să-și facă munca.
Nina Plămădeală nu are nicio bancă în satul Bâc, localitate din suburbia Chișinăului. Femeia se plânge că pierde de fiecare dată timp și nervi când are nevoie să apeleze la serviciile angajaților băncilor din oraș. „De fiecare dată din cele două sau trei ghișee de care trebuie să mă apropii, unul sau două au scaune goale în loc de angajați. În afară de faptul că sunt întâmpinată de cele mai multe ori cu anunțul că plățile pentru facturi sunt recepționate de la o anumită oră, mă revoltă că deși nu e pauză de masă, angajații lipsesc de la muncă, iar serviciile sunt prestate uneori chiar și de o singură persoană. Eu sunt croitoreasă cu un salariu de puțin peste 3.000 de lei, dar nu reușesc uneori nici să mă răsuflu, iar cei de la bănci nu respectă programul de muncă pentru salarii care din câte știu sunt cu mult mai mari”, a afirmat femeia.
Angajații băncilor muncesc după propriul program
Vizitând sediile mai multor bănci în timpul programului de lucru, putem confirma cele relatate de Nina Plămădeală, doar în câteva cazuri toți angajații fiind prezenți pentru a presta serviciile la care apelează clienții.
Datele Băncii Naționale a Moldovei arată că cele mai mari salarii sunt ridicate la cele mai mari bănci, care au și cele mai multe filiale. Astfel, cheltuielile lunare pentru remunerarea muncii la Moldova-Agroindbank depășesc 32,8 milioane de lei, iar fiecăruia dintre cei 1.842 de angajați le revine în medie circa 17.800 de lei.
Pe locul doi după numărul de angajați, dar și după sumele oferite pentru salarii este Moldindconbank, fiecărei persoane revenindu-i, dacă banii ar fi distribuiți egal, peste 16.000 de lei. Cheltuielile lunare pentru remunerarea muncii la Victoriabank sunt un pic mai mici decât în cazul Moldindconbank, însă și numărul de angajați este mai mic, de 1.285 față de 1.446 de persoane, iar suma care ar reveni fiecăruia dintre aceștia depășește 17.600 de lei. Câte circa 14.000 și 13.000 de lei ar primi fiecare reprezentant al personalului Mobiasbanca, respectiv Fincombank. Și în cazul băncilor mici sumele alocate pentru plata angajaților nu sunt deloc mici față de nivelul remunerării în Republica Moldova. În cazul BCR Chișinău este vorba de circa 3,8 milioane de lei pentru 102 angajați sau în medie pentru fiecare câte 37.600 de lei, în cazul ProCredit Bank – în medie circa 22.000 de lei, iar în cazul Comerțbank – peste 20.800 de lei. La Energbank fiecărui angajat îi revine 10.100 lei, iar la Eximbank – peste 17.000 de lei.
Personalul, plătit generos de bancheri
Datele statistice arată că activitatea bancară este una dintre cele mai plătite în Republica Moldova, salariul mediu în acest sector fiind de 16.536 de lei. Pe lângă salarii, angajații băncilor beneficiază și de premii lunare care au variat, potrivit ultimelor date prezentate de BNM, de la 16.930 de lei în cazul Moldova-Agroindbank la peste jumătate de milion de lei în cazul Energbank sau Fincombank, sumele ajungând la nivelul milioanelor de lei în cazul Mobiasbanca (peste 3 milioane de lei) și în cel al Moldindconbank (peste 7,5 milioane de lei). Totuși, sumele alocate în acest sens diferă, de exemplu Moldova-Agroindbank oferind sub formă de premii în ianuarie anul trecut 215.000 de lei.
Primele de milioane și schemă de eschivare de la plata impozitelor
Personalul băncilor primește bani și sub formă de provizioane în caz de concediere, restructurare sau în alte situații. Menționăm că recent IDIS „Viitorul” a scris despre majorarea semnificativă a premiilor în cazul Moldindconbank, aflată sub supravegherea BNM. Informația a fost calificată drept eronată de către instituție, subliniind că banii erau achitați înainte de octombrie 2016, când a fost instituită supravegherea, sub forma unor plăți către sindicate. Astfel, expertul Denis Gorea a precizat după reacția BNM că suma primelor anuale ale Moldindconbank ajungeau la 72 milioane de lei, iar impozitele și contribuțiile care nu ar fi fost plătite la stat prin intermediul acestei scheme ar fi de 30-40 milioane de lei. „(…) Presupunând că și celelalte bănci comerciale practică aceeași schemă de evitare a impozitelor, am putea avea o pagubă la buget de 150-215 milioane de lei doar din sistemul bancar”, a conchis expertul.
Menționăm că salariul mediu al unui angajat în învățământ este de circa 4.000 de lei, în sectorul bugetar remunerarea medie a fost în 2016 de 4.359 de lei, iar în sectorul real – 5.390 de lei.
Corect ati remarcat ca salariile medii per angajat este de 17000.00 lei, insa realitatea e un picata, operatorii de la ghiseele bancilor net au salariu de 5000.00 lei, iar scaunile libere de la ghisee se datoreaza faptului ca marea majoritate demisioneaza.