Meniu Închide

Fără personaje pozitive. Furtul miliardului, strecurat la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

„Casa Zoikăi” își deschide ușile și ne poftește să plonjăm într-o comedie satirică dominată de personaje fascinante: de la interlopi chinezi la reprezentanți obscuri ai forțelor „de ordine”. „Зойкина квартира” – titlul original al operei semnată de Mihail Bulgakov – este montată pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” de către regizorul Vitalie Drucec, iar publicul este invitat la premieră pe 13 aprilie.

Afișul spectacolului

Mihail Bulgakov își descria piesa drept „o bufonadă tragică prezentând, pe sub măști, câteva personaje create de NEP (Noua Politică Economică, reformă promovată în Rusia sovietică de către Vladimir Lenin – n.r)”.

Un bordel al comunismului

„Casa Zoikăi” este o comedie satirică despre jocurile birocratice ale unei văduve pe nume Zoia Denisovna care își transformă imensul aprtament într-un atelier de croitorie, dar care este de fapt un bordel unde se distrează demnitarii comuniști pe care Zoika pare să-i aibă la mână. Scopul femeii este să economisească destui bani și să plece din țară. În montarea lui Vitalie Drucec piesa scrisă în secolul trecut este mai actuală ca niciodată și se mulează perfect pe situația economică, politică și socială din Republica Moldova, când protecționismul, crima și corupția împing oamenii spre exod.

Opera lui Bulgakov este una amplă și se materializează într-un spectacol de 2 ore pe scena Teatrului Național unde publicul va urmări transformarea Zoikăi, personajul principal interpretat de actrița Silvia Luca. Casa Zoikăi care dă și titlul piesei prinde viață și pare a fi ea însăși un personaj, iar scenele din bordelul nocturn sunt exemple ale unei societăți comuniste în degradare.

Secvență din spectacolul „Casa Zoikăi”

„N-am niciun personaj pozitiv în acest spectacol”

Personajele din piesă sunt vii și captivante, iar simțul lui Bulgakov pentru comedie este ironic și întunecat pe alocuri. Unele scene sunt caraghioase și duse până la grotesc. Vitalie Drucec a încadrat această piesă scrisă în secolul trecut în realitatea Republicii Moldova de astăzi. Migrația și furtul miliardului sunt detalii strecurate în replicile actorilor. Regizorul Vitalie Druce tratează rănile trecutului și prezentului cu umor și realism. „Acest spectacol este extrem de actual. Atunci exista NEP-ul, iar noi trecem prin acest NEP de 25 de ani. Nimic nu s-a schimbat. Aceeași corupție, aceeași autoritate a celui care are bani. N-am niciun personaj pozitiv în acest spectacol, toate sunt negative”, mărturisește regizorul. Vitalie Drucec spune că a renunțat la locul acțiunii original din piesa de teatru – orașul Moscova – și a transpus acțiunea în spațiul Republicii Moldova.

„Astfel de ateliere de modă, precum cel al Zoikăi, se fac și acum. Zoika face bani de pe urma fetelor care ajung în această casă de toleranță, face banii de pe urma drogurilor și a dezmățului”, conchide regizorul.

O relatare a ceea ce se întâmplă astăzi

Actrița Silvia Luca, cea care o joacă pe Zoika, spune că a acceptat rolul din prima. „Regizorul a venit foarte pregătit cu ideile, cu ceea ce vrea să facă. Spectacolul reprezintă imaginea a ceea ce se întâmplă astăzi. Este despre felul oamenilor de a face bani cu orice preț, iar asta nu e ficțiune. Este ceea ce se întamplă astăzi”, spune eroina spectacolului.

Actrița Silvia Luca o intepretează pe Zoika. FOTO tnme.md

Costumele și decorul spectacolului sunt semnate de Tatiana Popescu, din distribuție făcând parte Silvia Luca, Doina Severin, Valentin Zorilă, Petru Oistric, Alexandru Pleşca, Ion Mocanu, Dumitru Stegărescu, Ghenadie Gâlcă, Ecaterina Gorcenco, Doriana Marginean, Mihaela Strâmbeanu.

Premiera spectacolului va avea loc pe 13 aprilie, de la ora 18.00, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”, acolo unde publicul va păși în „Casa Zoikăi” unde vor cunoaște personaje ce visează cu ochii deschiși iluzii pariziene spulberate de realitățile crude.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.