Meniu Închide

Stânga politică de la Chișinău tună și fulgeră după ce Băsescu a devenit moldovean

Act de trădare, modalitate de a scăpa de închisoare sau o aberație a Președinției – așa au văzut liderii de stânga de la Chișinău obținerea cetățeniei Republicii Moldova de către fostul președinte al României, Traian Băsescu.

Traian Băsescu a obținut cetățenia Republicii Moldova Sursa foto: presedinte.md
Traian Băsescu a obținut cetățenia Republicii Moldova Sursa foto: presedinte.md

Băsescu și soția sa, Maria, au obținut cetățenia Republicii Moldova după ce șeful statului Nicolae Timofti a semnat ieri, 9 iunie, decretele care urmează să fie publicate în Monitorul Oficial. Ulterior, soții Băsescu sunt așteptați la Chișinău pentru a depune jurământul.

Băsescu, cu cetățenie moldovenească, dar fără planuri politice

Traian Băsescu s-a arătat mulțumit că a primit cetățenia Republicii Moldova, notează Mediafax.ro. „Am avut o obligaţie, m-am angajat public să solicit cetăţenia Republicii Moldova. Am aflat că preşedintele Timofti a semnat decretul și sunt mulţumit”, a declarat fostul lider de la București.

În contextul în care s-a tot vehiculat în ultima perioadă că și-ar dori să conducă Republica Moldova, Traian Băsescu a precizat că nu are planuri de a face parte din spațiul politic de peste Prut.

Anterior, fostul președinte al României a spus de mai multe ori că dorește să devină cetățean moldovean, menționând că va solicita acest lucru în prima sa vizită la Chișinău, după obținerea unui nou mandat de șef al statului. Totuși, în cadrul întrevederii pe care a avut-o anul trecut cu Timofti, Băsescu a anunțat că situația politică nu era prielnică pentru a cere cetățenie. Până la urmă, Băsescu a solicitat pe 8 martie curent acordarea cetățeniei Republicii Moldova.

Ghimpu îl vede pe Băsescu cetățean al României Mari

Politicienii din Moldova au reacționat diferit la faptul că Traian Băsescu s-a ales cu cetățenia Republicii Moldova, potrivit Pro TV. Astfel, șeful Legislativului, Andrian Candu, a afirmat că „nimeni nu este competent să comenteze deciziile președintelui”. La rândul său, liderul liberalilor îl vede pe Băsescu cetățean al României Mari. „Eu merg pe calea ca toți trebuie să aibă cetațenia romană, dar pe cale legală este totul corect, înseamnă că domnul Băsescu ar putea fi cetațean al României Mari…”, a comentat Ghimpu.

Act de trădare a statalității, în opinia comuniștilor

Obținerea cetățeniei moldovenești de către Traian Băsescu a revoltat stânga politică de la Chișinău. În timp ce deputatul comunist, Ina Șupac, vede un act de tradare a statalității Republicii Moldova în aces caz, liderul socialist Igor Dodon promite ca în scurt timp fostul președinte al României va fi lipsit de cetățenia Republicii Moldova. Astfel, Dodon a amenințat că după alegerile prezidențiale acest decret va fi anulat. Liderul socialiștilor a mai spus că obținerea cetățeniei moldovenești l-ar ajuta pe Băsescu să scape de dosarele penale din România, potrivit unimedia.md.

„O aberație a Președinției”

Și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a arătat deranjat de obținerea cetățeniei moldovenești de către Băsescu, iar colegul său, Ilian Cașu, a calificat acest caz ca fiind unul nedemn de luat în seamă. „Este o aberație a lui Timofti și a secretarului general , Ion Păduraru. El a anunțat poporul despre acest caz și el stă în spatele acestei decizii”, a declarat Cașu.

Legislația prevede că cetățenia Republicii Moldova poate fi acordată prin decret prezidențial „în interesele republicii și în cazuri excepționale”. În același timp, termenul de examinare a cererilor privind acordarea cetățeniei nu poate depăși un an.

Secretarul general al Președinției, Ion Păduraru Sursa foto: Facebook
Secretarul general al Președinției, Ion Păduraru
Sursa foto: Facebook

Acordarea cetățeniei R. Moldova în cazuri excepționale, cum ar fi al lui Băsescu

Secretarul general al Aparatului Președintelui din Republica Moldova, Ion Păduraru, a explicat că, în cazul lui Traian Băsescu, șeful statului s-a condus anume după aceste prevederi legislative. ”Este un drept suveran al statului de a acorda cetățenie”, a adăugat Păduraru.

În același timp, secretarul general al Președinției a afirmat că anume aplicarea legislației privind cazurile excepționale „oferă o manevră suplimentară a statului în privința acordării cetățeniei, inclusiv, spionilor străini care au activat în favoarea republicii și necesită protecție”. „Iată Snowden dacă ar veni și ar spune că rușii ne atacă noi l-am proteja”, a exemplificat Păduraru.

Funcționarul a mai spus că de aceste prevederi au beneficiat și mai mulți preoți ai Mitropoliei Basarabiei care au dorit să obțină cetățenie moldovenească pentru a-și putea îndeplini misiunea duhovnicească în Republica Moldova. Potrivit lui Păduraru, prin decret prezidențial, au primit cetățenie moldovenească circa 30 de persoane, cum ar fi sportivi de performanță sau reprezentanți notorii ai domeniului culturii.

Poate Dodon să îl lipsească pe Băsescu de cetățenie?

Menționăm că legislația prevede că cetățenia Republicii Moldva poate fi retrasă printr-un decret al președintelui în cazul în care dobândirea actului a fost făcut în mod fraudulos sau prin informații false, s-a înrolat în forțe armate străine sau a săvârșit fapte deosebit de grave care au prejudiciat statul.

2 Comments

  1. Mihai

    Daca voiau sa-i faca o campanie electorala si sa-i dea credibilitate in Republica Moldova nu cred ca si-au putut alege un mod mai bun decat sa-l atace toti pro-rusii la un loc si sa-l faca dintr-un simplu cetatean in imaginea salvatoare.
    Amatorism politic, provenit din faptul ca sunt parveniti pusi de rusi, combinat cu un tact (politic) precum a unei vaci o sa-i faca prada usoara pentru unul ca Basescu, daca se baga in politica.

  2. Pingback:Traian Băsescu va vota cu Maia Sandu și îl atacă dur pe Igor Dodon - moldNova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.