Deputații de la Chișinău se întrunesc astăzi în ședință plenară. Aceștia vor examina moțiunea de cenzură depusă de socialiști împotriva ministrului Apărării, Anatol Șalaru.
Socialiștii cred că Șalaru a creat o imagine negativă a întregului sistem militar și a permis desfășurarea unor activități comerciale dubioase „în urma cărora se obțin venituri a căror utilizare și repartizare rămâne a fi netransparentă”. Aceștia se referă la transmiterea unor rachete antiaeriene de la balanța ministerului la cea a Aeroportului Mărculești, fiind ulterior scoase la vânzare. PSRM mai susține în motivarea moțiunii că au prob video prin care confirmă înstrăinarea patrimoniului militar. Descărcați de aici textul inițial al moțiunii socialiștilor.
Reținerea șefului filialei de la Buiucani a întreprinderii „Spații Verzi” i-a făcut pe muncitorii acesteia să declare grevă pasivă. Lucrătorii întreprinderii cred că șeful filialei de la Buiucani nu se face vinovat de moartea femeii provocată de prăbușirea unui copac în timpul furtunii din 14 iunie, scrie Agora. Aceștia spun că nu poate fi vorba de neglijență în serviciu, întrucât el era la locul de muncă în altă parte.
În Republica Moldova nu există justiție selectivă, crede șeful Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu.
„Dacă aș cunoaște că există justiție selectivă, m-aș autosesiza și aș sesiza Inspecția Judiciară privitor la faptele date. Ca jurist îmi place să vorbesc la concret (…) Se vorbește, dar până la urmă nu se indică nimic concret”, a declarat Victor Micu la emisiunea Alb&Negru de la Unimedia.
Trei sate românești din regiunea Cernăuți strigă în disperare: „Nu ne închideți școlile!”. Portalul de știri din Cernăuți BucPress.eu a realizat un reportaj despre intenția de a închide trei școli românești în satele Stalinești, Nesvoia și Bălcăuți, despre care autoritățile locale spun că este falsă. Cele trei localități au fost vizitate de Petre Guran, Secretar de stat în cadrul Departamentului Relații cu Românii de Pretutindeni.
Absolvenții claselor liceale susțin astăzi ultima probă la examenul de bacalaureat – disciplina la alegere. Potrivit Ministerului Educației, geografia rămâne preferata elevilor, fiind urmată la mare distanță de disciplinele chimie și biologie. Rezultatele finale ale examenelor, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 6 iulie 2016.
În Republica Moldova va fi caniculă astăzi. Temperaturile vor ajunge până la +33 grade Celsius în Chișinău și +35 grade la sudul țării. Temperaturile înalte se vor menține până săptămâna viitoare.
Ratele oficiale ale Băncii Naționale pentru principalele valute străine arată că dolarul și hrivna ucraineană s-au apreciat față de leul moldovenesc.
USD – 19,82 lei
EUR – 22,22 lei
UAH – 79 bani
RON – 4,89 lei
RUB – 30 bani
Vedeți aici care sunt previziunile valutare pentru această săptămână.
pare ca Salaru de incurca porcilor sa vanda armament sau sa trimita mercenari Moldoveni la razboaie precum se intampla pana acum… sigur ca sunt si indispusi…
Credcă demiterea lui Șalaru este una ce ține de partid, cred că Șalaru trebuie în continuare să își facă munca în continuare.
De asta dar a ajuns la intelegerea de petrecere a actiunilor militare si schimb de experienta cu SUA, din aceste motive zilele trecute a ajuns la numitor comun pentru colaborarea cu fortele armate a Turciei, din aceste motive ii cer demisia ?
N-au ce face dodoneii acestia ))
Ha, Dodon si motiunile lui de cenzura parca-i Don Quihote si lupta lui cu morile de vant. Ambii au niste idealuri indepartate stabilite din lipsa de capacitati intelectuale. Asta-i obsedat de putere, isi face PR din orice apuca. Dar mi-e obijduitor ca ne are de prosti, bre opacule, nu poti sa inaintezi motiune de cenzura cu 24 de voturi.