Meniu Închide

Știrile dimineții: Chișinăul vrea control comun moldo-ucrainean pe tot segmentul transnistrean

Astăzi se împlinesc 68 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei. Peste 35.000 de persoane, majoritatea femei şi copii, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, precum Siberia sau Kazahstan, amintește Timpul.md.

Într-un amplu articol, publicația srie că, potrivit documentelor de arhivă, la această operaţiune au participat 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4.705 de activişti de partid din Moldova. Pentru asigurarea transportului intern al celor ce au fost ridicaţi au fost mobilizate 4.069 autovehicule, iar pentru transportarea basarabenilor în Siberia şi RSS Kazahă au fost pregătite 30 de eşaloane de tren, respectiv 1.573 de vagoane de vite. În total, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 de persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii.

Găgăuzia a semnat un acord de colaborare „interparlamentar” cu Transnistria. Șeful Adunării Populare de la Comrat nu s-a arătat jenat când a semnat un astfel de act cu regiunea separatistă din stânga Nistrului, necontrolată de Chişinău. Mai mult decât atât, Vladimir Kîssa a declarat după eveniment: Noi avem ce învăța de la voi”, scrie Adevărul.

Dialogul dintre Chișinău și Kiev în problema transnistreană va continua, iar posturi vamale comune vor apărea pe tot segmentul de frontieră, nu doar la Cuciurgan, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorge Bălan, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. Bălan crede că nu este doar interesul Chişinăului, a Republicii Moldova, de a securiza și transparentiza în același timp acest segment central al frontierei. „Este și interesul vital al Ucrainei pentru că din această zonă transnistreană vin o serie întreagă de riscuri pentru securitatea regională, inclusiv pentru cea ucraineană (…) Pentru că acest control comun vine în interesul cetățenilor, simplifică procedurile și subminează doar interesele traficanților, ale celor care se ocupă cu contrabanda sau cu alte fenomene murdare care pot avea loc în zone necontrolate de frontieră”.

Aproape 12.000 de tone este diferența dintre raportul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și cel al Băncii Naționale a Moldovei privind importul de motorină în primele 3 luni ale anului. Potrivit Mold-street.com, această diferență este inexplicabilă, iar o simplă estimare relevă că e vorba de o cantitate în valoare de 6,5 milioane de dolari, la hotar, fără taxe și accize.

Universitatea Gheorghe Asachi din Iași înscrie gratis candidaţii din Republica Moldova şi Ucraina. Mai mult, potrivit conducerii instituției, acestora li se va asigura o noapte gratuită de cazare în cazul în care vor veni la Iaşi pentru a-şi depune personal actele în original, în perioada 27 – 31 iulie. „Este o politică a universităţii de a încuraja studenţii din Republica Moldova de a urma studii la Politehnica ieşeană. Este în spiritul relaţiilor fireşti, normal, între două state care au aceeaşi cultură, limbă şi istorie. Trebuie ca aceste elemente declarative să fie însoţite şi de nişte paşi fizici, reali. Iată că unii dintre aceşti paşi îi face şi universitatea prin oferirea acestor facilităţi tinerilor din Basarabia care vor să vină la noi”, a declarat prorectorul Neculai Seghedin, citat de Capital.ro.

Consiliul local din Țânțăreni, raionul Anenii Noi, a decis în ședința din 5 iulie ca Regia municipală Autosalubritate să reia de astăzi evacuarea deşeurilor din Chişinău ca să le depoziteze pe poligonul din localitate, potrivit șefului Direcției relații publice a Primăriei Capitalei, Vadim Brânzaniuc, citat de IPN.

Termoelectrica S.A. va moderniza, în următoarele 2 luni, cele mai avariate porțiuni de rețele termice din mun. Chișinău, care nu au fost reabilitate în ultimii 35 de ani. Lucrările vor permite reducerea riscului de avarii, a pierderilor de agent termic și creșterea eficienței sistemului de termoficare, transmite TV8. Acestea vor avea loc pe anumite porțini de pe străzile Tudor Vladimirescu, Independenței, Vasile Lupu, Cuza Vodă și Maria Drăgan.

Patronii din Republica Moldova trebuie să le ofere salariaților care muncesc la temperaturi de peste 30 de grade Celsius de la doi la patru litri de apă potabilă pe zi pentru fiecare angajat. Legea nu delimitează meseriile care necesită protecție sporită pe timp de caniculă, a precizat pentru IPN Victor Țurcan, șef de direcție la Inspectoratul de Stat al Muncii.

La Chișinău are loc astăzi Târgul Universităților din România. Pe 8 și 9 iulie, târgul se va organiza la Bălți, respectiv la Cahul.

Meteorologii anunță pentru astăzi ploi cu descărcări electrice pe tot teritoriul țării. Temperatura maximă va ajunge la +26 grade Celsius în Capitală.

Un dolar va costa azi 18,13 lei, iar un euro – 20,53 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.