Andrian Candu, Iurie Dârda, Eugeniu Nichiforciuc, Vladimir Andronachi şi Nicolae Juravschi sunt cei mai bogaţi deputaţi din Moldova. Aceştia au avut anul trecut venituri mai mari de un milion de lei. Banii au provenit în special din dividendele de la firmele pe care le deţin, din vânzarea unor active şi chirii, scrie Mold-Street. 

Reprezentantul Partidului Democrat, Marian Lupu susţine că preşedintele Igor Dodon este supus uni şantaj din partea Rusiei de care nu mai scapă. Lupu mai spune, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că Dodon a crezut prea mult într-un parteneriat dezinteresat din partea Moscovei, iar asta ar fi fost prima greşeală făcută de Preşedintele Moldovei.

Republica Moldova este cel mai mare consumator de lapte ucrainean. În total, țara noastră a importat din Ucraina 2,24 mii tone de lapte şi smântână, neconcentrate în valoare de 1,47 milioane de dolari, informează Agora. 

Intenția Președintelui Igor Dodon de a decora paramilitarii transnistreni și pacificatorilor ruși nu poate fi fundamentată juridic, gestul său fiind tratat de o bună parte a populației drept o provocare la adresa victimelor războiului din 1992 și o sfidare a normelor juridice în vigoare, scrie Promo-Lex.

La Chișinău ar urma să fie pronunțată astăzi sentința în dosarul fostului ministru al transporturilor, Iurie Chirinciuc, învinuit de trafic de influență și abuz în serviciu. Chirinciuc a fost reținut, pe 27 aprilie, împreună cu directorul interimar al Administrației Drumurilor şi doi oameni de afaceri, sub acuzația că ar fi estorcat bani de la un agent economic care a câștigat o licitație de reabilitare a unei porțiuni de drum, relatează Radio Europa Liberă. 

Şoferii vor plăti cu 20 de bani şi, respectiv 22 de bani, mai mult pentru un litru de benzină şi unul de motorină. Pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 a fost stabilit preţul plafon de 17,06 lei, faţă de 16,52, care era acum două săptămâni, iar motorina va costa cel mult 14,77 lei, faţă de 14,20 lei, anunţă TVR Moldova.

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mucenic Pantelimon. În bisericile din Moldova se săvârşeşte sfintele Maslu, una dintre cele 7 taine bisericeşti.

Meteorologii au anunțat că astăzi va fi vreme caniculară, fără precipitaţii, iar temperaturile vor ajune până la 30de grade Celsius.

Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs valutar oficial de 21,14 lei pentru un euro şi de 17,90 lei pentru un dolar american.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*