Șeful Legislativului, Andrian Candu, spune că majoritatea parlamentară nu va da startul unui proces de suspendare din funcție a președintelui țării, Igor Dodon, notează adevarul.md. „Pornim iarăşi o criză politică. Ba mai mult ca atât, odată ce noi începem procedura de suspendare şi de referendum, asta presupune campanie electorală, bani din buget, drept la televiziune şi multe altele. Asta presupune că îi dăm posibilitatea preşedintelui Dodon să se victimizeze şi să începem campania electorală. Noi nu avem nevoie de asta”, a precizat Candu în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21. Totodată, președintele Parlamentului a explicat faptul că turul II în cadrul alegerilor parlamentare în circumscripții uninominale nu va exista, acesta fiind un lucru „bătut în cuie”.

Igor Dodon a menționat că „actul învestirii ministrului Apărării e dincolo de limita legitimității politice și arată cum neputința îi face pe guvernanți să comită erori grave”. Președintele țării a reacționat după președintele Parlamentului, Andrian Candu, a preluat atribuțiile interimatului de președinte și a semnat decretul prin care Sturza este numit ministru al Apărării. Dodon a adăugat că „precedentele pe care democrații au îndrăznit să le creeze vor deveni instrumentul din cauza căruia tot ei vor avea de pătimit”, scrie Ziarul de Gardă.

O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ben Kelmanson, se va afla în vizită de lucru la Chișinău în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2017. Pe parcursul vizitei, misiunea va avea discuții cu autoritățile statului în contextul pregătirii pentru consultările periodice prevăzute de Articolul IV al Statutului FMI, pentru anul 2017, și a evaluării a doua a programului susținut de FMI, notează Radio Chișinău.

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Directorul executiv al Grupului Băncii Mondiale pentru 13 ţări, inclusiv Republica Moldova, Frank Heemskerk. Șeful Cabinetului de miniştri a menţionat că vizita înaltului oficial la Chişinău constituie un semnal de încredere pentru calea europeană a Republicii Moldova şi pentru reformele promovate de Guvern. La rândul său, Directorul executiv al Grupului Băncii Mondiale, Frank Heemskerk, a încurajat Guvernul să beneficieze din plin de beneficiile oferite de Bancă, reieşind din priorităţile ţării. Totodată, oficialul s-a arătat încrezător în ce priveşte dezvoltarea în continuare a parteneriatului dintre Republica Moldova şi Banca Mondială, notează oficial.md.

În satele Republicii Moldova nivelul de trai este extrem de modest, iar infrastructura rutieră şi cea a serviciilor este slab sau deloc dezvoltată. Una peste alta, sărăcia rurală este favorizată de accesibilitatea redusă spre centrele urbane, de calitatea proastă a infrastructurii de acces și de ocuparea preponderent agricolă a populaţiei, activitate încă prost plătită. „Deja sunt goluri foarte mari pe piața forței de muncă din localitățile rurale. Se ajunge la situații banale când lipsesc tractoriștii”, explicpă directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga, potrivit TV8. Chivriga a identificat câteva soluții care pot dezvolta localitățile și rurale și pune în mișcare afacerile din agricultură. Este vorba de inovații și tehnologii, punctează aceeași sursă.

Un bust al poetului Alexei Mateevici a fost edificat în orașul Cricova. Inaugurarea bustului marelui poet şi preot a fost posibilă graţie susţinerii financiare a administraţiei publice locale. Poetul a fost comemorat la 100 de ani de la trecerea în eternitate la liceul care-i poartă numele din orașul Cricova. Elevii au recitat versuri și au cântat piese pe versurile scriitorului, relatează Mesager.

Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs oficial de 17,32 de lei pentru un dolar și 20,36 de lei pentru un euro.

Vremea devine din ce în ce mai rece, iar meteorologii anunță pentru miercuri temperaturi de până la 9 grade Celsius.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*