Meniu Închide

Știrile dimineții: Noi detalii despre reținerea fostului șef al DIP și a finului său

Procurorii anticorupție și Centrul Național Anticorupție au emis un comunicat în care au prezentat noi detalii despre reținerea ex-vicemininistrul Afacerilor Interne și fostul șef al Departamentului Instituții Penitenciare, Veaceslav Ceban. Potrivit curentul.md, acesta ar fi urmat să primească mită de 60.000 de euro transmisă prin intermediul finului său, care ar fi dat asigurări persoanei de la care a luat banii că ar putea influența oamenii legii într-un dosar prin intermediul nașului său.

Șeful de direcție de la CNA, Igor Carlașuc, care ar fi controlat din umbră o firmă care a livrat produse în valoare 1,2 milioane de lei a revenit la serviciu, anunță Ziarul de Gardă. Potrivit sursei citate, procurorii au ajuns la concluzia că acesta nu ar fi stat în spatele companiei respective după ce au fost audiate 40 de persoane, iar Igor Carlașuc a fost supus testului cu poligraful.

Deputatul PSRM, Vladimir Țurcan, a infirmat faptul că votul mixt ar favoriza partidul care-l reprezintă și PD, menționând că vor avea avantaje partidele care au echipă și încrederea populației, precum și cele ale căror membri sunt persoane cu autoritate, se arată într-un material publicat de tribuna.md.

Angajatorii nu vor mai prezenta inspecțiilor teritoriale de muncă informații despre personal și nu vor mai elibera salariaților permise nominale de acces în clădire, scrie basarabia.md. Potrivit noilor modificări ale Codului Muncii, emiterea ordinului de angajare va fi opțională.

Premierul Pavel Filip se va afla astăzi și mâine la Strasbourg unde va întreprinde o vizită oficială. Potrivit ipn.md, Filip va ține un discus în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni.

Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs oficial de 20,44 de lei, iar pentru un dolar – de 18,3 lei. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,47 de lei, hrivna ucraineană – cu 70 de bani, iar rubla rusească – cu 30 de bani.

Meteorologii anunță că astăzi va fi vreme caniculară, cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius. Astfel, valorile minime vor oscila între +15 și +20 de grade Celsius, iar cele maxime – între +30 și +35 de grade Celsius. În zona de Nord a Republicii Moldova vor cădea ploi cu descărcări electrice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.