Puterea de la Moscova promite să favorizeze exportatorii din Transnistria

În timp ce restricțiile privind exporturile de vinuri și fructe din Republica Moldova pe piața rusească rămân în vigoare, puterea de la Moscova nu numai că a ridicat embargourile pentru producătorii din Transnistria, dar a și promis reprezentanților administrației ilegale de la Tiraspol că vor avea mai multe facilități, începând cu luna martie.

Partidul condus de Vladimir Putin a deschis un centru de consultanță la Tiraspol FOTO: Sandu Tarlev
Partidul condus de Vladimir Putin a deschis un centru de consultanță la Tiraspol FOTO: Sandu Tarlev

Citește mai mult

„Show-ul rusesc” în lupta cu Occidentul: chiloți sfâșiați, prezervative interzise sau impotență din cauza pantalonilor

Distrugerea cutiilor de bere, a chiloților sau arderea automobilelor de import, dar și interzicerea vânzării de prezervative britanice sau importul pantalonilor moldovenești pe motiv că au fost depistate substanțe care ar provoca impotența rușilor sunt doar câteva din metodele prin care Moscova a decis să se răzbune pe Occident după sancțiunile impuse sau pe țările care au ales apropierea de UE.

Citește mai mult

Rusia își dorește normalizarea relațiilor cu Republica Moldova și Ucraina. Cum va fi afectată Transnistria

Politica Rusiei față de Republica Moldova s-a schimbat considerabil în ultimele luni. Rușii sunt foarte motivați să restabilească un climat pozitiv și în relațiile cu Uniunea Europeană și să amelioreze situația economică actuală din Transnistria. Aceste schimbări în politica sa externă au fost primite cu multă neîncredere, notează Andrei Deviatkov, specialist rus în Relații Internaționale.

Citește mai mult