Autoritățile de la Chișinău au prezentat ce acțiuni vor să întreprindă pentru a consolida relațiile interetnice în Republica Moldova, precum și câți bani ar putea fi cheltuiți în acest sens. Deși recunosc că barierele în integrarea acestora în societate apar din cauza că reprezentanții minorităților naționale nu cunosc limba română, statul nu întreprinde prea multe măsuri pentru a remedia situația. De asemenea, autoritățile nu suflă nicio vorbă despre funcționarii care nu cunosc limba de stat, deși legea îi obligă să o cunoască.
