Delegația Federației Ruse în cadrul Comisiei Unificate de Control a acuzat autoritățile de la Chișinău de acțiuni provocatoare, menționând despre reținerea unui militar rus din cadrul trupelor de pacificatori pe Aeroportul de la Chișinău. Reprezentanții Moscovei au avertizat, în acest context, despre escaladarea situației în zona de conflict care poate avea urmări imprevizibile.
Potrivit presei din regiunea transnistreană, căpitanul Alexei Șkaranda, care face parte din trupele de pacificatori din stânga Nistrului, ar fi fost reținut pe 12 mai pe Aeroportul de la Chișinău de către angajații Serviciului de Informații și Securitate. Astfel, reprezentanții Rusiei în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) au anunțat că în după ce Șkaranda a fost perchiziționat, „i-au fost luate ilegal ordinele și medaliile”. Astfel, în comunicatul emis de Delegația Moscovei în cadrul CUC se spune că aceste acțiuni sunt provocatoare și sunt îndreptate direct împotriva Federației Ruse, dorindu-se încetarea misiunii de menținere a păcii. „Se gândesc „regizorii” acestor scenarii la păstrarea păcii în țara lor sau își doresc escaladarea situației în zona de conflict care poate avea consecințe imprevizibile?”, se întreabă reprezentanții Moscovei în cadrul CUC.
În același timp, partea rusă a anunțat că protestează împotriva unor astfel de acțiuni și solicită Chișinăului argumente și explicații, precum și întoarcerea distincțiilor și medaliilor luate de la militarul rus. Tiraspolul a anunțat că în cazul în care va fi deschis punctul de control comun moldo-ucrainean „Cuciurgan-Pervomaisk”, atunci va cere ajutorul Rusiei pentru asigurarea securității la graniță prin delegarea militarilor ruși.
Menționăm că autoritățile de la Chișinău au declarat că acest punct de control vamal comun cu partea ucraineană va fi deschis la sfârșitul acestei luni.