Ziua de duminică, 23 aprilie, a prins toată Europa cu ochii pe alegerile din Franța, acolo unde 11 candidați au luptat pentru funcția de președinte al Republicii Franceze. Migrația masivă din Uniunea Europeană, criza economică și atentatele teroriste au adus după sine creșterea curentului eurosceptic, iar mai ales după Brexit Uniunea Europeană s-a pomenit în fața riscului de a se destrăma.
Doi candidați de extremă în turul doi, un risc depășit
În condițiile în care actualul președinte Francois Hollande se bucura, după unele sondaje, de doar 4% din susținerea francezilor, pe fundalul nemulțumirilor tot mai multe față de politica multiculturală și de globalizare, exista riscul ca alegerile din Franța să dea o nouă palmă viitorului Uniunii Europene. Scrutinul prezidențial din Franța a fost de o importanță majoră, asta deoarece Marine Le Pen, candidatul Frontului Național, un partid de extremă dreapta, și Jean-Luc Melenchon, candidatul extremei stângi, susținut chiar și de comuniști, erau cotați cu șanse importante la calificarea în turul al doilea. Se putea astfel întâmpla ca în turul doi al alegerilor să se prezinte doi candidați antieuropeni și exista riscul major ca Franța să fie următoarea țară care să părăsească Uniunea Europeană.
Un candidat apărut de nicăieri câștigă primul tur
Emmanuel Macron, un tânăr de 39 de ani, fost bancher de investiții și ministru al Economiei în perioada 2014-2016, a ieșit marele câștigător din primul tur al alegerilor. El a pus bazele unei mișcări politice nepartizane cu scopul declarat de a depăși limitele unor formațiuni tradiționale de dreapta sau stânga prin politici care combină protecția statului și libertatea pieței pentru a încuraja inovația. Perceput ca un personaj antisistem, a fost susținut de electoratul nemulțumit de actuala clasă politică, fiind totuși promovat în politică de președintele socialist Francois Hollande. Acesta a reușit să treacă în turul doi, în condițiile în care acum un an nu se știa nimic despre el, având în ultima perioadă o creștere fulminantă în sondaje.
The Guardian: Este o „revoluție franceză”
Ziarul The Guardian, afiliat stângii britanice, numește alegerile din Franța drept o nouă „revoluție franceză”, amintind că niciodată în ultimii 60 de ani, de la formarea celei de-a cincea Republici Franceze, nu au mai ieșit în turul al doilea doi candidați „outsider”, fără o orientare politică clară: de stânga sau de dreapta. De asemenea, în editorialul publicat la scurt timp de la anunțarea rezultatelor parțiale, publicația evidențiază și scorul slab obținut de conservatorul Francois Fillon, cel care este „purtătorul bastionului gaulist”. Într-o altă ordine de idei, se remarcă scorul slab obținut de Benoît Hamon, care scoate Partidul Socialist, înființat de François Mitterrand (președintele Franței în perioada 1981-1995, cea mai lungă perioadă a unui politician la conducerea țării – n.n.) în anii 1970, de pe prima scenă a politicii franceze.
Macron, marele favorit în turul al doilea
Așadar, rezultatele oficiale de la Paris arată că Emmanuel Macron – candidatul susținut de toate statele Uniunii Europene și astfel garantul continuității unei Europe unite – a obținut 23,75% din voturi, iar pentru Marine Le Pen – candidatul antiglobalizare, antimigrație și promotoarea ieșirii Franței din Uniunea Europeană – au votat 21,53% din alegătorii francezi. Aceștia se vor duela în turul al doilea al scrutinului prezidențial din Franța, care va avea loc pe 7 mai.
Chiar dacă diferența dintre Macron și Le Pen este una foarte mică, sondajele îl arată pe Macron drept marele favorit al bătăliei. Extrema dreaptă condusă de Marie Le Pen nu are capacitatea să iasă învingătoare, în condițiile în care ceilalți candidați și-au declarat deja sprijinul pentru Macron. De asemenea, tradiția demonstrează că electoratul de extremă este unul hotărât și se prezintă masiv la vot încă din primul tur. Astfel, cu o prezență masivă la vot a francezilor, Marie Le Pen nu poate lua în turul al doilea mai mult de 30-35%.
Ce semnal dau alegerile din Franța
Apariția pe scena politicii franceze a lui Macron, cel care a înființat un partid absolut nou, En Marche, un partid antisistem, fără filiale locale bine închegate, la fel ca Uniunea Salvați România, creată la ultimele alegeri parlamentare din România, ne arată că oamenii s-au săturat de politica clasică, iar partidele clasice au nevoie de o reformare. Un asemenea exemplu îl vedem și în Republica Moldova unde Maia Sandu și un partid nou au reușit să scoată un scor foarte mare la ultimele alegeri prezidențiale din toamna anului trecut.
Marea miză – alegerile parlamentare din luna iunie
Dacă lucrurile privind viitorul președinte de la Palatul Élysée par să fie clare, atunci la alegerile parlamentare din luna iunie situația se poate complica. Cum Franța este o republică semi-prezidențială, președintele nu are foarte multe atribuții și e nevoie de un guvern care să-l susțină. În condițiile în care francezii par să fie nemulțumiți de partidele tradiționale – socialist și republican – și cu partidul lui Marcon, En Marche, care nu se bucură nici pe aproape de susținerea liderului său, există riscul ca partidele celor doi candidați de extremă să câștige un scor foarte bun și cu posibile alianțe să creeze o alianță de guvernare. În condițiile în care Le Pen și Jean-Luc Melenchon, liderii celor două extreme, ambii ostili Uniunii Europene, au luat împreună peste 40%, există riscul foarte mare ca aceștia să obțină un rezultat cel puțin la fel de bun și la următoarele alegeri parlamentare.
Până în iunie însă, Europa pare să fie pe calea cea bună și să fi trecut testul de maturitate. Alegerile din Franța sunt un semnal bun pentru continuitatea Uniunii Europene, în condițiile în care la alegerile din martie din Olanda, extrema dreaptă a fost învinsă, iar la următorul scrutin din Germania nu există un partid de extremă care ar putea obține un rezultat bun. Pare să se contureze astfel o alianță franco-germană care va fi motorul Uniunii Europene în perioada următoare. Important este că Europa a ales bine de data aceasta și că a înțeles că nu mai trebuie să repete greșelile interbelice, pentru că altfel ar risca să arunce continentul într-o anarhie.
Purtatorul bastionului gaullist cred ca e cocarjat de la atata greutate. Mai degraba poarta „bastonul” (in sensul de „sceptrul”) lui De Gaulle.