Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale dau asigurări că buletinele de vot care nu au ajuns în Portugalia nu vor fi utilizate pentru fraudarea alegerilor.
Depistarea adevăraților proprietari ai băncilor, rezolvarea problemelor cu care se confruntă cele mai mari bănci din Moldova aflate sub supraveghere specială, implementarea reformelor economice, în…
Fostul președinte al României Traian Băsescu a anunțat că vota duminică în cadrul alegerilor prezidențiale cu liderul Partidului Adevăr și Solidaritate Maia Sandu și susține…
După ce tractoarele rusești au trecut peste vinurile moldovenești, iar oficialii de la Moscova declarau în bătaie de joc că sunt bune doar pentru vopsit…
Federația Rusă nu va accepta contestarea rezultatelor alegerilor din Republica Moldova și o „revoluție orange”, iar socialistul Igor Dodon are un discurs în campania electorală…
Vladimir Plahotniuc a intrat într-o capcană a puterii: pe de o parte este considerat cel mai puternic om din Republica Moldova, pe de alta se…
Programul cu Fondul Monetar Internațional (FMI) va fi unul care va avea prevederi noi, iar banii nu vor ajuta la acoperirea găurii bugetare, așa cum…
După ce autoritățile anunțau triumfalist că noile prevederi ale legislației în ceea ce ține de stabilirea prețurilor la produsele petroliere vor elimina carențele, înțelegerile de…
În timp ce liderul socialiștilor, Igor Dodon, a îndemnat partidele de stânga, inclusiv formațiunea „Partidul Nostru”, să-l susțină în al doilea tur al prezidențialelor, candidatul…
După ce Igor Dodon era gata să lupte pentru refacerea Moldovei din timpul lui Ștefan cel Mare, pledând pentru dezmembrarea României, a ajuns să-i numească…