Corupția în Chișinău. Chirtoacă ar merge mai degrabă la închisoare decât să dea explicații

Primarul mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă este gata mai degrabă să meargă la închisoare de bună voie dacă va fi găsit vinovat de comiterea fraudelor economice de oamenii legii, decât să dea explicații pentru modul fraudulos în care sunt gestionate anumite domenii de către întreprinderile municipale.

Primăria mun. Chișinău
Primăria mun. Chișinău FOTO: Sandu Tarlev

Centrul Național Anticorupție și Centrul Analitic „Expert-Grup” au organizat o masă rotundă cu tematica „Costurile corupției în municipiul Chișinau” prin care au prezentat mai multe scheme dubioase efectuate prin intermediul Primăriei care țin de reabilitarea străzilor din oraș, alimentarea în grădinițe, achizițiile din sectorul educațional etc. În timp ce scopul întrunirii era identificarea soluțiilor pentru această problemă, primarul Dorin Chirtoacă a replicat că nu îi este frică să fie reținut de oamenii legii.

Întreprinderile municipale, cu datorii la finele anului

Reprezentanții „Expert-Grup” au elaborat studiul „Evaluarea impactului corupției asupra bunei guvernări a municipiului Chișinău” prin care au identificat riscurile de corupție în diferite subdiviziuni ale Primăriei. Conform acestuia, s-a constatat că întreprinderile municipale prestatoare de servicii sunt închise și nedispuse să ofere informații despre activitatea lor și au probleme de transparență și raportare a activității.


CITIȚI ȘI: Câți bani trebuie să plătească chișinăuienii pentru creditele Primăriei. Acestea s-au înmulțit după furtul miliardului


S-a depistat că întreprinderile municipale utilizează patrimoniul municipal fără a-l reflecta în evidența contabilă, contracarează împrumuturi de la terțe părți, creând astfel riscul de înstrăinare a bunurilor în contul datoriilor și nu prezintă rapoarte de activitate privind mijloacele financiare utilizate. Astfel, 98% din întreprinderile municipale înregistrează în mod regulat datorii la finele anului, potrivit datelor Expert-Grup.

Domeniile cu risc de corupție mai mare

Riscurile de corupție sunt mai mari în cazul obținerii certificatului de urbanism pentru proiectare. În schimb, conform studiului, pentru obținerea certificatului de urbanism informativ, datorită eliberării unui număr mic de certificate se înregistrează un risc redus al corupției. Ambele certificate sunt eliberate de către Direcția Dezvoltare Urbană. Consiliul Municipal Chișinău este fondator/cofondator a 56 întreprinderi municipale, cu valoarea totală a capitalului social de 619 milioane de lei și a 10 societăți pe acțiuni, cu capitalul social în valoare de 680 milioane de lei.

CNA, despre corupția din Primărie

Cristina Țărnă, directorul adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA), a spus că populația oferă mită funcționarilor publici. „Pe de o parte, două treimi din populație are încredere în administrația publică locală, pe de altă parte, atunci când îi întrebi dacă apelează la mită, cadouri, favoruri, aproape 40% din respondenți spun că deseori apelează la aceste favoruri când intră în contact cu cei din administrația publică locală”, a spus Țărnă.


CITIȚI ȘI: În ce birouri forfotește corupția la Primăria Chișinăului. Câte anchete au fost începute în ultimii 2 ani


Inspectorul din cadrul CNA Nicolae Cojohari a constatat că firma SC Delta ACM-93 SRL, ce a câștigat licitația privind reabilitarea străzilor din Chișinău, trebuia descalificată, fiindcă nu avea experiență în efectuarea anumitor lucrări. Acesta mai spune că întreprinderea a fost favorizată în mod evident de Comisia de evaluare de la Chișinău. Inspectorul a vorbit și despre achizițiile publice și alimentația în grădinițe, afirmând că au fost favorizați anumiți operatori economici și că banii publici ajung la firme suspecte. „Inițial, este desemnat ofertantul cu cel mai mic preț, dar la semnarea contractului acesta este majorat”, a explicat Cojohari.

Recent, CNA a pornit și o cauză penală în care vrea să verifice legalitatea încheierii contractului de parteneriat public-privat între Primăria Capitalei și compania EME Parkleisystem GmBH privind amenajarea, organizarea și gestionarea parcărilor cu plată în oraș.

Primarul, dispus să dea explicații

Primarul Dorin Chirtoacă a spus că legea nu ar oferi „prea multe opțiuni” administrației locale: „Noi, în afară de câteva prevederi de tipul licitației publice din Legea administrației publice locale, nu avem”. „Am încercat să îmbunătățim cadrul achizițiilor publice, prin aducerea într-un singur punct a procedurilor de achiziții și invitarea societății civile și a presei. Dar la câte licitații am participat nu am văzut nici presă, nici reprezentanți ai societății civile”, s-a plâns edilul.

Dorin Chirtoacă este primarul Chișinăului din anul 2007 FOTO: Sandu Tarlev

Primarul a mai spus că, de fapt, colegii săi din Primărie pot veni cu mai multe obiecții privind modul cum se desfășoară achizițiile publice și că orașul trebuie să funcționeze, dar se teme că va ajunge într-o situație absurdă „când va fi imposibil să-i mulțumești pe toți”. Precum menționează în fiecare raport de activitate, Chirtoacă a amintit că a preluat un oraș falimentar, dar că acum acesta se află în plină dezvoltare.

Replica lui Chirtoacă pentru CNA

Cu privire la compania care a câștigat licitația pentru repararea străzilor Vasile Alescandri, Constantin Negruzzi și a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală, primarul a declarat că a făcut parte din grupul de lucru și e gata să suporte orice prevedere a legii dacă a încălcat procedura de selectare a companiei și că CNA poate iniția orice acțiuni de cercetare dacă consideră că s-au făcut încălcări grave și are dovezi.

„Aceasta este o acuzație extrem de gravă. Noi suntem în faza de finalizare a lucrărilor pe străzile Ștefan cel Mare, Negruzzi și Alecsandri, iar dacă sunt obiecții mă duc eu primul de bună voie și nesilit de nimeni să dau toate explicațiile”, a spus primarul.

În cadrul dezbaterilor a participat și procurorul Eugen Balan ce a prezentat două cazuri de corupție din cadrul Primăriei – unul, despre estorcarea sumelor de bani de la cetățeni, cuprinse între 100 și 1.000 de lei, pentru simpla mutare a cererii de la o masă la alta, iar al doilea caz îl viza pe unul din viceprimarii Chișinăului care a cerut 12.000 de euro pentru o recepție finală la un bloc locativ. Primarul a adăugat că este gata să meargă la pușcărie dacă va fi găsit vinovat de ceva, pentru că acolo va fi mai liniștit și nu va fi nevoit să asculte acuzațiile venite din partea tuturor.

Soluții pentru funcționarii din Capitală

Pentru a eradica fenomenul corupției, „Expert-Grup” a evidențiat și o serie de recomandări pentru Primărie, printre care elaborarea unui registru electronic al autorizațiilor și actelor permisive eliberate de autorități, precum și automatizarea proceselor de perfectare, avizare și înaintare în comisiile de specialitate a proiectelor de decizii cu privire la stabilirea relaților de arendă a terenurilor aferente. De asemenea, sporirea transparenței în activitatea Comisiei de privatizare, elaborarea mecanismelor de monitorizare a serviciilor prestate sunt alte aspecte pe care funcționarii din Primărie trebuie să le respecte.

Lasă un comentariu