Meniu Închide

Cum arată astăzi strada Vasile Alecsandri. Primăria promite că va fi gata în câteva săptămâni

Lucrările de pe strada Vasile Alecsandri din Chișinău continuă și astăzi, dau asigurări reprezentanții Primăriei Capitalei care promit că termenul-limită de 1 septembrie anunțat de edilul Dorin Chirtoacă va fi respectat. Marți ziua nu a fost văzută nicio echipă de muncitori pe această stradă.

După ce a efectuat recent o vizită pe bulevardul Constantin Negruzzi din Capitală pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare, primarul Dorin Chirtoacă a promis că strada Vasile Alecsandri va fi gata până pe 1 septembrie. Același lucru l-a declarat și în aprilie, în cadrul emisiunii În Profunzime de la postul Pro TV.

Solicitat de moldNova, purtătorul de cuvânt al edilului, Vadim Brânzaniuc, a declarat că termenul-limită privind finalizarea lucrărilor de reparație a străzii Vasile Alecsandri va fi respectat, iar promisiunea va fi îndeplinită. „Acum este aplicat ultimul strat din partea străzii Alexandru cel Bun, iar în scurt timp se va avansa spre Bulevardul Ștefan cel Mare”, a precizat Vadim Brânzaniuc.

Menționăm că reabilitarea bulevardului Constantin Negruzzi și a altor cinci artere face parte dintr-un proiect în valoare de 22 milioane de euro, bani împrumutați de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și de la Banca Europeană pentru Investiții.

Cum credeți, vor reuși autoritățile să se încadreze în termenul anunțat?

strada-vasile-alecsandri
Bd. Ștefan cel Mare intersecție cu str. Vasile Alecsandri FOTO: Sandu Tarlev
strada-vasile-alecsandri-2
Str. Mitropolit Varlaam intersecție cu str. Vasile Alecsandri FOTO: Sandu Tarlev
strada-vasile-alecsandri-6
Astăzi, gurile de canalizare nu se află la același nivel cu asfaltul FOTO: Sandu Tarlev
strada-vasile-alecsandri-7
Str. Vasile Alecsandri, aglomerată în timpul zilei FOTO: Sandu Tarlev
strada-vasile-alecsandri-10
Str. Vasile Alexsandri intersecție cu str. Alexandru cel Bun FOTO: Sandu Tarlev
strada-vasile-alecsandri-11
Materiale de construcții la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Veronica Micle FOTO: Sandu Tarlev

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.