Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, reținut astăzi de ofițerii CNA în dosarul privind înstrăinarea a 30 de hectare din Stăuceni, și-a început cariera ca manager de vânzări la Mcdonald`s, ajungând să conducă mai multe companii importante și să adune o avere furmoasă.
Eduard Grama a fost numit în funcția de ministru al Agriculturii la începutul anului 2016 după ce în 2015 a fost viceministru în cadrul aceleiași instituții. Potrivit datelor biografice, Grama a fost în perioada 1997-2001 responsabil de vânzări la Mcdonald`s după care a condus mai multe companii, cum ar fi Magroselect, DK-Intertrade, Chateau Vartely, precum și întreprinderea de stat Vamservinform. Ministrul a mai fost șef-adjunct al Biroului Vamal Chișinău, având gradul de locotenent – colonel.
Potrivit ultimelor declarații de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate, Eduard Grama deține un teren de construcții cu suprafața de circa 0,1 hectare, cu o valoare cadastrală de 246.705 de lei, însă suma pe care a plătit-o ministrul este jumătate de milion de lei.
Ministrul, cu datorii și casă de lux
În același timp, Grama locuiește într-o casă cu o suprafață de circa 164 de metri pătrați cu o valoare cadastrală de 584.192 de lei și două construcții accesorii care ar costa 64.689 de lei și, respectiv, 105.131 de lei. Totuși, suma indicată în contractul de vânzare-cumpărare pentru toate cele trei imobile este de 500.000 de lei. Ministrul reținut de CNA mai prezintă și un credit al soției în sumă de 1.300.300 de lei, cu dobânda zero, și altul, de 100.000 de lei, cu dobânda de 17% pe care trebuie să îl ramburseze până în 2019.
În declarația de avere este indicat și faptul că soția lui Eduard Grama deține o cotă-parte de 100% în cadrul societății pe acțiuni Poliproiect, valoarea de cumpărare fiind de 10.000 de lei.
Eduard Grama a declarat că nu este implicat în schema ilegală
Ministrul Agriculturii a fost reținut astăzi de ofițerii Centrului Național Anticorupție și a fost escortat la sediul instituției pentru audieri după ce au fost efectuate mai multe percheziții la biroul și domiciliul acestuia. Eduard Grama este vizat într-un dosar de corupție privind înstrăinarea a 30 de hectare din comuna Stăuceni. Potrivit investigației realizate de Rise Moldova, terenul este evaluat la 4,5 milioane de euro și aparține Colegiului Național de Viticultură și Vinificație, iar în schema prin care doi funcționari din cadrul Ministerului Agriculturii ar fi vândut funcția de administrator al întreprinderii pentru 20.000 de euro și un Mercedes E-Class omului de afaceri Tudor Ungureanu ar fi fost implicat și un fost ministru al Justiției. De asemenea, Eduard Grama a declarat în februarie pentru autorii investigației că nu a știut cine e arendașul care a fost propus de către un viceministru și un șef de secție. El a mai declarat că cineva a încercat să-l influențeze în această „afacere”, însă nu a acceptat.
Menționăm că în acest dosar au fost reținute 12 persoane, inclusiv fostul ministru comunist al Justiției, Ion Morei.