Tot mai puține femei nasc copii în Republica Moldova. Fie că este vorba despre probleme de sănătate sau este o alegere conștientă, rezultatele recensământului din 2014 arată că fiecare a patra femeie din țara noastră nu a trecut prin experiența aducerii pe lume a unui copil. În municipiile Chișinău și Bălți se înregistrează cel mai mic număr al nașterilor, iar cele mai multe – în raioanele Telenești și Cantemir, potrivit Biroului Național de Statistică.
Recensământul din 2014 a arătat că tinerele de etnie romă nasc cel mai mare număr de copii. Astfel, la 1.000 de femei cu vârsta de peste 15 ani reveneau 1.883 de copii. A doua poziție în acest clasament este ocupată de femeile găgăuze, iar a treia – de moldovence. La polul opus se află rusoaicele, cu 1.387 de copii la 1.000 de femei. Acest fenomen se explică prin faptul că populația de etnie rusă locuiește preponderent în orașe, unde reproductivitatea înregistrează rate mai mici față de mediul rural, precizează statisticienii.
Scade fertilitatea moldovenilor
Aproximativ 58% din numărul total al femeilor cu vârsta cuprinsă între 15-49 ani sunt fertile, potrivit rezultatelor recensământului din 2014. Un procent mai mic decât cel înregistrat la recensământul din anul 2004, când 65% era procentul femeilor fertile. Potrivit BNS, aproximativ 22% din femei au născut un copil, 32% au adus pe lume doi copii, 13% au făcut trei copii, 4% din femei au patru copii şi 3,3% din acestea au născut câte cinci şi mai mulți copii.
CITIȚI ȘI: Moldovenii nu mai fac copii. Din 1990 până în 2016 natalitatea a scăzut de două ori
Față de începutul anilor 2000, ponderea femeilor care nasc cinci şi mai mulţi copii s-a redus considerabil. Datele recensământului din 2014 confirmă că în mediul rural rata de fertilitate este în continuare mai mare decât cea din orașe. Totodată, femeile cu studii superioare fac mai puțini copii decât cele cu un nivel scăzut sau mediu de educație.
Șansa fertilizării in vitro
Datele estimative ale Centrului Naţional de Sănătate a Reproducerii şi Genetică Medicală arată că din numărul total de cupluri din țară, circa 20% (140.000 de cupluri) suferă de o formă sau alta de infertilitate. Totodată, din numărul cuplurilor sterile la circa 2,5% (2.500 – 3.000 femei) problema infertilității poate fi soluționată doar prin fertilizarea in vitro.
CITIȚI ȘI: Promisiuni artificiale. Fertilizarea in vitro gratuită promisă de stat întârzie din lipsă de bani
Astfel, Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale a hotărât să ofere cuplurilor cu probleme reproductive din Republica Moldova o procedură gratuită de fertilizare in vitro. Inițiativa a început să fie implementată în 2017. Astfel, anul trecut Compania Națională de Asigurări în Medicină a acoperit 30 de proceduri de fertilizare in vitro care costă aproape un milion de lei. Pentru anul 2018 a fost prevăzută o sumă dublă pentru aceste proceduri.