Meniu Închide

Guvernatorul BNM, despre creditele „bolnave” din bănci: Companiile mari intră în faliment

Ponderea creditelor neperformante din sistemul bancar al Republicii Moldova a crescut de la 8,9% în 2014 la peste 16% în acest an. Guvernatorul Băncii Naționale de la Chișinău, Sergiu Cioclea, a explicat că această crește semnificativă este cauzată de faptul că întreprinderi mari sunt în prag de faliment, altele întârzie cu achitarea ratelor, dar și de faptul că nu se acordă credite noi, soldul împrumuturilor micșorându-se.

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldova Sergiu Cioclea FOTO: moldpres.md
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea FOTO: moldpres.md

Guvernatorul Sergiu Cioclea a prezentat astăzi, 21 septembrie, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe raportul de activitate al BNM pentru anul 2015, vorbind despre sectorul bancar, evoluția cursului de schimb, inflația și politica monetară.

Recuperarea creditelor neperformante rămâne o problemă

Astfel, potrivit lui Cioclea din creditele de urgență acordate din rezervele BNM, sub garanția statului, au fost cheltuite 13,3 miliarde de lei, suma totală fiind de 14,8 miliarde de lei. Prin recuperarea activelor, inclusiv prin vânzarea creditelor calitative, s-a reușit până în prezent obținerea sumei de 772 milioane de lei, însă o problemă majoră rămâne vânzarea și recuperarea creditelor neperformante. În același timp, șeful BNM s-a referit și la băncile aflate sub supraveghere specială, menționând că este pus un plan de remediere a situației după studiile de diagnostic efectuate de auditori. Lichiditățile băncilor sunt foarte mari, ceea ce în opinia lui Cioclea nu este sănătos, dar este sigur pentru bănci.

Guvernatorul a mai menționat că soldul creditelor neperformante a crescut foarte mult: de la 8,9 cât era în 2014, 9,9% – în 2015 la peste 16% în 2016, acoperirea cărora se face din contul rezervelor de active potențiale.

„Cauzele creșterii soldului de credite neperformante au mai multe surse. Foarte multe întreprinderi mari din Moldova, nu vreau să dau nume, falimentează și nu pot achita creditele. În același timp, este luat în calcul și întârzierea achitării, care tot este un element ce ține de calificarea creditelor drept neperformante. Pe de altă parte, scăderea volumului de credite noi a dus la diminuarea soldului creditelor și creșterea ponderii celor neperformante”, a explicat Sergiu Cioclea.

Potrivit guvernatorului BNM, dolarul s-a depreciat pe parcursul anului trecut cu 25%, iar euro – cu 13%, iar achitarea creditelor de urgență a avut un impact asupra rezervelor care continuă să scadă. Informațiile BNM mai arată că inflația a fost influențată de criza economică regională, care și-a pus amprenta asupra investițiilor, exporturilor și remitențelor. Membrii Comisiei au comentat referitor la inflație că aceasta a fost influențată de devalorizarea leului după criza bancară.

Menționăm că Sergiu Cioclea este guvernator al BNM din primăvara acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.