Un joc online care te ajută să capeți cunoștințe elementare în IT, un port-bebe inteligent care monitorizează semnele vitale ale bebelușului și le transmite pe un smartphone sau o platformă online care conectează specialiștii în domeniul ecologiei sunt ideile de afaceri cu care moldovenii speră să dea lovitura. Mai multe startup-uri fondate de moldoveni, care se bucură deja de succes, au fost prezentate în cadrul celei de-a treia zi a Chișinău Start-up Week 2017.

Sursa foto

„In fun we trust” (În distracție credem – n.r.) este crezul unui grup de tineri din Republica Moldova care a lansat „Codifun”. Acesta este un start-up care își propune să-i ajute pe doritori să învețe cunoștințe de bază ale domeniului IT prin intermediul unui joc.

Devii IT-ist jucându-te

„Codifun” este un joc online educativ care combină distracția cu învățarea cunoștințelor despre IT. Deocamdată jocul presupune învățarea a patru limbaje de programare, dar oferă și posibilitatea de a afla lucruri noi despre antreprenoriatul IT. Utilizatorii care vor să ia parte la „Codifun” vor juca timp de 6 luni, timp în care vor acumula cunoștințe de bază în domeniul IT. „După aceste 6 luni urmează o tabără care se va desfășura pe durata a două luni și în care utilizatorii vor fi instruiți de traineri reali și vor dezvolta proiecte. Acest joc este pentru oricine care vrea să învețe domeniul IT. Avem deja utilizatori din Republica Moldova și România. Taxa lunară pentru a juca este de 100 de lei”, explică Romina Garas, responsabilă de promovarea startup-ului și membră a echipei „Codifun”.

„Avem companii partenere care finanțează unii utilizatori. Astfel, aceștia din urmă nu achită taxa lunară de 100 de lei pentru a juca. Companiile, în schimb, primesc CV-uri de la utilizatori și au șansa să îi cheme la un interviu de angajare, să le ofere un internship, deci se conectează angajatorii cu potențialii angajați”, menționează Romina.

Start-up pentru protejarea mediului înconjurător

Mega/Everance reprezintă o idee de start-up menită să adune în același spațiu online ecologiști, ONG-uri și companii private care vor să contribuie la protejarea mediului. Astfel, se creează o comunitate și un sistem unic în care se implică mai mulți actori pentru a aduce un impact pozitiv în domeniul ecologiei. „Altceva este că îți poți încarca CV-ul și poți aplica la diferite job-uri postate pe platforma noastră. Astfel, cei mai buni candidați pot obține un job în domeniul ecologiei”, spune Mihail Cebanu, project manager al acestui start-up.

„Site-ul funcționează deja și au fost implementate proiecte de succes. În ultimii 3 ani am investit cam 200.000 de euro pentru a dezvolta platforma. În mare parte, banii i-am obținut din granturi. Acum căutăm investiții noi. Am estimat că avem nevoie de cam 55.000 de euro pentru a dezvolta o versiune mai avansată a platformei care să fie mai atractivă pentru utilizatorii noștri”, spune Mihai. Acești bani i-ar putea obține de la primul Fond de Investiții al Start-up-urilor din Moldova, însă abia din anul 2018. Inaugurarea fondului, denumit Seed Fund, a avut loc în cadrul Chișinău Startup Week 2017.

200.000 de euro pentru start-up-urile din Moldova

Tinerii antreprenori din domeniul IT vor putea beneficia de primul Fond de Investiții al Start-up-urilor din Moldova începând cu anul 2018. Inaugurarea fondului, denumit Seed Fund, a avut loc în cadrul Chișinău Startup Week 2017, însă deocamdată nu este accesibil. „În cadrul proiectului Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill, finanțat din sursele USAID și ale Guvernului Suediei, ATIC și Fribourg Capital planifică să contribuie, începând din anul 2018, cu câte 100.000 de euro fiecare, așa încât astăzi dispunem de un cuantum de 200.000 de euro în total, pentru a investi la etapa incipientă în startup-uri”, a explicat Ana Chirița, director executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC).

Tinerii antreprenori nu au deocamdată acces la acești 200.000 de euro, întrucât procedura legală durează. Cel puțin așa spune Dan Sturza, asociat al Fribourg Capital, un fond de investiții înființat de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza. „Estimăm să finanțăm cam 10 startup-uri, să le acoperim cheltuielile pentru aproximativ un an. Calitatea ideilor și antreprenorilor de aici nu este mai prejos de cea a companiilor din România sau chiar din regiune. Sper să terminăm cât mai curând partea legală, ca să vă putem ajuta cât de puțin începând cu 2018”, a specificat Dan Sturza în cadrul celei de-a treia zi a Chișinău Startup Week 2017.

Port-bebe inteligent

Un alt start-up născut în Moldova și care se bucură de succes în străinătate este „Baby moon”. Fondatoarea acestei afaceri este Geta Rașciuc, consilier de babywearing. „Baby moon” reprezintă un sistem de purtare al bebelușilor ergonomic, adică se adaptează dimensiunilor copilului, asigură un suport eficient al piciorușelor, iar pentru nou-născuți și copilașii mici care nu-și țin bine capul sistemul oferă un sprijin suplimentar. Partea cea mai interesantă este că în materialul din care se confecționează aceste sisteme de purtare s-au inserat niște senzori care colectează și trimit date despre semnele vitale ale copilului la un smartphone.

Prin intermediul aplicației „BabyMoon” părinții înregistrează dezvoltarea copilului lor și pot primi sugestii personalizate de educație parentală prin intermediul aceleiași aplicații. Astfel, sistemul de purtare inteligent recunoaște, analizează și înregistrează toate informațiile despre starea de sănătate a bebelușului și generează rapoarte pe care părinții pot să le imprime și să le împărtășească cu medicul pediatru.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*