În căutarea adevăratului vin din Găgăuzia

Festivalul vinului de la Comrat se numește în găgăuză „Gagauz Șarap Yortusu”. Am fost acolo cu gândul ca să mâncăm ceva tradițional, să bem un vin care se găsește doar în ținutul luminos al autonomiei, să vedem ceva dansuri și muzică autohtonă.

Ajungem la Comrat cam pe la orele 11 jumătate, când pe tribuna din piața centrală își țin discursurile oficialii locali, politicieni de la Chișinău și ambasadori. Unul dintre ei e și ambasadorul României, Daniel Ioniță. „Bine ați venit la festivalul vinului din Găgăuzia. Aici noi redăm spiritul ospitalier al găgăuzilor, obiceiurile, portul, dansul, bucatele tradiționale găgăuze”, spune bașcanul Irina Vlah… în limba rusă.

„Vai ce gălușele mititele, ce gălușele mititele!”

Înainte de a intra în piața unde se află vinăriile și curțile agroturistice ale satelor găgăuze, trecem printr-un coridor cu tarabe cu de-ale gurii. Așteptam să văd o mulțime de miei învârtiți pe proțap. N-a fost să fie. Mâncărurile sunt tradiționale moldovenești sau cel puțin aceleași cu care ne-am deprins la Ziua Națională a Vinului: mici, cârnăciori, frigărui, sarmale, legume pe grătar, plăcinte. La unele gherete se prăjesc plăcinte în tăvi în care clocotește uleiul încins de vreo 5 centimetri. Plăcintele care înoată în uleiul încins se numesc gheozleme. Nu găsim șurpa sau kavarma, lulea kebab-uri, care chipurile sunt specialitatea casei la găgăuzi, ci dăm de un ceaun imens în care fierbe ciolan de porc în bere cu usturoi. E ciolan bavarez care se vinde cu 30 de lei pentru 100 de grame.

Miasmele în acest coridor îți intră în haine, în nas, gură – încât degustarea vinului nu este cea mai bună ocupație în această avalanșă de mirosuri. De aceea e bine să iei de la cea mai apropiată tarabă niște sarmale care se vând cu 10 lei 100 de grame, o plăcintă clocotită în ulei care costă 20 de lei și un pahar de vin Lidia de 15 lei. Ne facem drum spre o masă albastră de plastic cu inscripția bere „Chișinău”, iar o femeie de alături exclamă: „Vai ce gălușele mititele, ce gălușele mititele!”. Iar sarmalele s-au adeverit a fi chiar foarte bune, gătite în conformitate cu cele mai bune tradiții moldovenești!

Porțiunea aceasta cu mâncăruri este asaltată de oameni care au venit din toate colțurile Găgăuziei, este o îmbulzeală care amintește de cele mai proaste ediții ale zilelor naționale ale vinului de la Chișinău, unde fiecare vrea cu orice preț să se ghiftuiască cu carne. Organizare proastă, prea mult plastic, cliduri de veselă murdară, iar cozile sunt prea mari.

Companii vinicole din toată republica

Înaintăm apoi spre piața unde se află gherete ale companiilor vinicole și cele ale ogrăzilor cu case tradiționale din Găgăuzia. Aici sunt prezente mai multe companii vinicole. Este uimitor că sunt prea puține companii autentice găgăuze. „Vinurile de Comrat” își vând sticlele cu vreo 15 lei mai scump decât în supermarketurile din Chișinău. La vinurile „Tomai” e mare îmbulzeală la degustare, nici nu ne apropiem. Aici mai sunt prezente și companiile foarte cunoscute publicului nostru – Vinăria din Vale, Bostavan și câteva care nici măcar nu au conexiune cu regiunea găgăuză – Cricova, Castel Mimi, Chateau Vartely, Aroma. Cel mai ieftin vin la Vinăria din Vale costă 60 de lei, preț de magazin.

De noi se leagă un bărbat cherchelit despre care aflăm că e din Comrat și că el ne va face un tur al vinurilor autentice găgăuze. Asta e ceea ce deducem din vorbele lui nerăspicate. Ajungem la o tarabă mică a companiei „Kazaiak – Vin” unde un bărbat ne toarnă în păhăruțe mici cate 20 de grame de vin. Suficient ca să apreciem că vinul e chiar bun, e moale, are un gust proaspăt care nu aduce a sulf, ci mai curând a podgorii însorite. Un somelier l-ar fi descris cu vrăjeli de genul „gust tămâios de prune uscate”… Suntem hotărâți să cumpărăm o sticlă de acest minunat vin, autentic găgăuz. „Cât costă o sticlă?”, întrebăm hotărâți să dăm orice preț pentru acest vin pe care să-l bem cu bețivul din Comrat. Aflăm însă că vinul nu se vinde și că e doar pentru degustare, iar dacă vrem să-l cumpărăm ar trebui să mergem la fabrică. „Vinul nu e de vânzare!”, ne spune șmecher bărbatul din colibă.

Toată lumea se felicită cu ocazia sărbătorii

Ghidul nostru la fel de nedumerit ca și noi, se simte pe deasupra îndatorat să facă rost de niște vin autentic găgăuz. Ne duce spre un stand amenajat cu o casă în stil găgăuz unde vorbește cu un alt bărbat care îi dă niște îndrumări de rigoare. După, ghidul nostru ne duce spre standul Cricova unde degustăm niște vin alb, bun și care poate fi cumpărat, dar n-am venit noi la Comrat că să bem vin de Cricova! Peste tot oamenii își zic unii altora „Felicitări cu ocazia sărbătorii!”, lumea chiar ia în serios sărbătoarea. Luăm totuși un Merlot de la Mimi cu 50 de lei, într-o sticlă dubioasă dreptunghiulară, pe care nu o deschidem doar pentru simplul fapt că vânzătorul nu are tirbușon. Ne dezbăierăm de găgăuzul cherchelit și înaintăm prin mulțimea care repetă micșarea browniană.

Am găsit vin de autor „Belioglo Mihail”

În timp ce noi căutăm cu disperare un vin găgăuz autentic, care să nu fie din acela care se găsește la Chișinău, de pe tribună, în pauzele dintre cântările găgăuze, se țin discursuri în limba rusă despre cât de bine e că Moldova e un stat polietnic. „Acest minunat pământ a devenit casa a două popoare ospitaliere, iubitoare de muncă și de Dumnezeu, moldovenesc și găgăuz!”, este discursul care vrea să ne vrăjească. Pe noi însă ne interesează vinul, nu și avantajele unei societăți multietnice!

Găsim într-un gang o tarabă dosită a unui viticultor din regiune pe care îl cheamă Belioglo Mihail. Îl rugăm să ne dea un vin bun și el ne vinde cu 50 de lei o sticlă de cabernet de autor „Belioglo Mihail”. Îl deschidem imediat și îl găsim cu o culoare foarte densă, aproape negru. E un vin greoi, care necesită să fie stins cu niște carne. Ne întoarcem la tarabele cu carne și luăm de 70 de lei niște frigăruie de porc foarte gingașe și moi care fac vinul de autor mult mai plăcut. Pentru că e mare îmbulzeală, bem vinul pe treptele Poștei Moldovei din Centrul Comratului. Apoi căutăm un veceu într-un magazin de electrocasnice, unde paznicul după ce ne îndrumă ne și întreabă: „Aveți un pahar de vin?”. Sigur, îl chemăm cu noi, însă cineva din magazin îl ia cu alte treburi.

Olga, managerul de la Curtea Bașcanului

Ne întoarcem să vedem curțile gospodăriilor, unde sunt amplasate machete de case, interiorul cărora imită traiul autentic al găgăuzilor care, de altfel, nu e foarte deosebit de cel al moldovenilor: aceleași perne pe paturi, prispe și vetre. Reușim să intrăm în Curtea Bașcanului unde este cea mai mare coadă și unde suntem lăsați după ce ne prezentăm că suntem jurnaliști.

„Noi suntem de la presă, cine ar putea să ne lase să intrăm în curte? Chiar eu, vă rog să intrați!”, ne spune băiatul bucuros și dă la o parte gardul de nuiele pentru noi. Pe o masă mare nu mai sunt bucate, ne turnăm însă câte un pahar de vin dintr-un butoiaș. Vinul s-a adeverit a fi foarte prost, greu și cu un postgust de sulf, încât nu putem să bem decât jumătate din conținutul paharelor. Aici este și un miel la proțap care arată promițător, însă care e mai curând o piesă de decor. O femeie tânără îmbrăcată în cojoc tradițional găgăuz, dă indicații celor de la poartă: „Nu mai lăsați pe nimeni să intre!”

O cheamă Olga și e foarte botoasă. „Curtea bașcanului a fost pregătită pentru primirea a 6000 de vizitatori. Curtea bașcanului prezintă un spațiu amenajat în stil național, care se numește șopron. Aici este prezentat cum buneii și bunicii noștri se pregăteau de iarnă, uscau ardei, împleteau cosițe de usturoi și ceapă, uscau mărar, aici se afla și cuptorul care se cheamă în limba găgăuză – soba, în apropiere se afla mereu o sofra – o măsuță rotundă cu picioare joase”, ne spune Olga de la care aflăm că această curte este imitația spațiului tradițional găgăuz.

Aici se află și un teasc, și niște animale care tradițional se găseau în curtea caselor găgăuze – cal, vacă, iepuri și hulubi. Într-adevăr, în mai multe curți amenajate găsim cuști cu hulubi. În timp ce Olga ne povestește toate acestea, unul dintre bărbații de la poartă se apropie de ea și o roagă să-l scoată din curte pe unul dintre vizitatori. „Scoate-l de aici, el e beat și nu ne ascultă pe noi!”, îi spune bărbatul. Olga pleacă bărbătește să se lămurească.

Celelalte curți amenajate își au denumirile scrise în limba rusă – Comrat, Kongaz, Baurci – nicio inscripție cu grafie latină, deși limba găgăuză funcționează în baza literelor latinești.

După amiază, mulțimea imită tot mai fidel mișcarea browniană, iar noi mergem la treptele poștei centrale să bem și sticla de merlot de la Mimi, un vin care ne lasă gura pungă. Mergem spre gară, unde luăm un microbuz spre Chișinău, prinzând două locuri pe niște taburete. Hainele au miros intens de frigăruie și picnic.