Nu a avut parte de o copilărie liniștită și fericită, dar ține cu tot dinadinsul ca frățiorii ei mai mici să crească fericiți și uniți între ei. Mariana spune cu lacrimi în ochi că are șase frați, toți „împrăștiați”, iar pentru a-i avea alături este gata să-i ia în tutelă când va atinge vârsta majoratului.
La nici 18 ani împliniți, Mariana are atâtea și atâtea de povestit. Crescută mai mult de către bunica, tânăra nu a știut ce înseamnă dragostea de mamă ori să fie alintată de către cea care i-a dat viață. Bunica a fost cea care i-a luat locul de mamă, doar că a durat prea puțin. Bunica sa a decedat când abia împlinise opt ani. De tatăl său nu știe nimic, la fel cum nu știu și cei cinci frățiori mai mici. Fiecare din ei cu tatăl său.
Lăsată de mamă în grija bunicii
Mariana este cel mai mare copil din familia Cebotari dintr-un sat din raionul Criuleni. La trei ani împliniți, mama a lăsat-o la bunica și a mers „în lume după bani”. „S-a dus să facă bani ca să-mi cumpere păpuși. Așa mi-a spus atunci bunica ca să-mi aline dorul de mamă. De tată nu știam. Am crescut fără el și parcă nici nu-mi lipsea, deși mă întrebam de ce unele fetițe aveau tată, iar eu nu”, își amintește tânăra.
Trecuseră câțiva ani de atunci și, într-o bună zi, a apărut și mama. „Așa cum mi-a spus bunica, a mers să facă bani ca să-mi cumpere păpuși, doar că a venit acasă cu o păpușă vie – o surioară. Fusese la muncă în Federația Rusă, la Moscova. Nu am știut nimic de ea de când a plecat până a ajuns acasă. Nu am dus dorul de nimic, pentru că bunica a avut grijă să ne asigure cu totul”, ne spune Mariana.
Să vină acasă cu bani, nici pomină. Tot bunica a fost cea care a adăpostit-o în casă și l-a primit și pe celălalt copil. „Unde era să o alunge cu un copil de câteva luni în brațe. Atunci nu-mi dădeam seama, voiam să fie mama lângă mine, dar acum cred că aș fi înțeles-o pe bunica dacă nu o primea acasă. Mama luase o cale greșită. Nu o asculta nici pe bunica când aceasta o certa”, oftează fata.
Încă un frățior
La nici un an după ce a ajuns acasă, mama acesteia mai aduce pe lume un copilaș. „Se împrietenise cu un bărbat din sat, tot el și tatăl copilului. Îmi amintesc cum acesta o bătea, consumau împreună băuturi alcoolice. Grozăvie era în casă”, își amintește Mariana.
Așa a vrut soarta ca bunica să nu fie mult timp lângă ei. Anii de bătrânețe și necazul adus de fiica au îngenunchiat-o pentru totdeauna. A zăcut la pat câteva săptămâni, după care a decedat.
„Am rămas doar în grija mamei. După ce bunica a decedat, pentru că mama consuma alcool, fratele mamei ne-a alungat și din casa bunicii. Am dormit o perioadă pe unde apucam, mâncam ce găseam și ne îmbrăcam cu ce ne dădeau alții. Atunci mama a decis să ne ia pe toți trei și să mergem la Moscova, la tatăl unuia dintre cei doi frați ai mei. Stăteam la bunica surioarei mele. Nu ne obijduia, dar nici nu ne iubea așa cum vedeam că o iubea pe surioara noastră. În una din zile, mama a decis să vină la Moldova pentru câteva zile. S-a dus și … dusă a fost. Mai târziu ne-a spus că nu a avut bani cu ce să vină înapoi”, ne spune copila.
Internat în loc de casă părintească
Și cum au rămas pe pământ străin și fără protecție, Mariana și frățiorul ei au fost duși la un internat din regiunea Moscovei unde au stat doi ani de zile, timp în care mama nu a mai știut de ei și nici nu i-a mai căutat. „Fiind copii, nu știam ce trebuie să facem și unde să ne adresăm ca să ajungem acasă. Ulterior, autoritățile au decis deja că putem pleca acasă. Bineînțeles, surioara, a cărei tată era din Moscova, nu a mers cu noi. Locuiește și în ziua de astăzi la Moscova”, povestește tânăra.
Ajunși în Republica Moldova, cei doi frați au ajuns din nou la un internat. Între timp, mama acestora a reușit să mai aducă pe lume alți trei copii – doi gemeni băieței și o fetiță. „Când a aflat că noi am fost aduși în Moldova, a venit la internat și ne-a luat acasă. Trăia pe atunci în casa unui alt bărbat. Băuturile alcoolice, certurile și bătăile erau în fiecare zi. Răbdam pentru că nu aveam unde să ne ducem”, își amintește fata.
În una din zile, un coleg de clasă i-a propus să treacă cu traiul în casa părinților lui, care erau plecați peste hotare. A acceptat cu ușurință, pentru că dorea să fie departe de ceea ce se întâmpla în casa unde locuia. Doi ani a trăit singură și a avut grijă și de gospodărie. „Mi-a fost greu, dar nici acasă nu doream să mă întorc. Eu locuiam în această casă, dar un alt frate, la un alt coleg. Mama locuia cu cei trei frați la mici. Dacă aș fi putut să-i iau cu mine, cu siguranță că i-aș fi luat. Mâncam ce creșteam în grădină, mai mergeam la muncă zilier prin sat și dacă îmi dădeau bani, cumpăram ce aveam nevoie. Alteori îmi dădeau produse alimentare. Mă hrăneam și eu cum puteam”, oftează Mariana.
La studii la Chișinău
Vara curentă, Mariana absolvit clasa IX –a și, ajutată de către asistentul social din sat, a ajuns Apartamentul social „Spre Independență” al Misiunii Sociale Diaconia din Chișinău. Timp de un an, aici va avea un acoperiș deasupra capului, după care trebuie să-și găsească rostul în viață. Urmează cursuri de bucătar și visează să devină un specialist iscusit. Totuși, cel mai mare vis al tinerei e să ajungă ziua când își va putea câștiga singură bucățica de pâine, una albă și care să o împartă și cu ceilalți frățiori ai ei. „Sufăr foarte mult faptul că nu suntem împreună cu frățiorii mei. Mi-e dor și de sora din Moscova, cu care discutăm uneori când avem posibilitate prin rețelele de socializare. De mine își amintește, dar de mama nu. Era mică atunci când mama a părăsit-o. Mama este așa cum este. Totuși, visul meu cel mai mare e ca să învăț, să pot câștiga singură o bucățică de pâine, să am un colțișor al meu unde să pot să-mi iau frățiorii și, de ce nu, chiar să obțin tutela asupra lor, asta după ce voi împlini majoratul”, conchide plină de speranță Mariana.