Republica Moldova are în prezent două probleme – una mai veche și una mai nouă. Problema cea veche datează de la independența tânărului stat și se referă la capacitatea sa de funcționare, de multe ori Republica Moldova a fost definită ca un stat eșuat sau aproape eșuat. Problema cea nouă este reprezentată de nemulțumirea oamenilor, de o stare de revoltă surdă și care tinde să se permanentizeze – făcând și mai improbabilă capacitatea de funcționare a statului.
Cele două probleme majore se potențează reciproc, ca într-un cerc vicios din care nu mai pare să existe ieșire decât prin apeluri mesianice: promisiunea unei lumi noi, în care vinovații din trecut vor fi pedepsiți fără cruțare, o epurare socială masivă din care vor răsări mugurii unei vieți noi, mult mai curate.
Până în prezent a devenit evident pentru orice observator rațional că Republica Moldova nu poate funcționa în afara interdependențelor regionale și internaționale. O Republică Moldova neutră, un fel de Elveție a Estului sălbatic nu este altceva decât o minciună frumoasă. Republica Moldova nu este nici neutră, nici capabilă să dezvolte o economie puternică și funcțională – regiunea dintre Prut și Nistru dintotdeauna a fost dependentă de subsidiile externe. În realitate nimeni pe această planetă nu poate funcționa în afara interdependențelor – există doar grade diferite de interdependențe, iar ”independența suverană” a devenit un mit propagandistic.
Mai pe scurt, Republica Moldova trebuie să-și aleagă o cale de dezvoltare din cele două centre gravitaționale la periferia cărora se află: Uniunea Europeană sau Rusia. Rolul de ambreiaj între cele două blocuri gigantice este un al mit frumos și imposibil pentru Republica Moldova.
Cea de-a doua problemă majoră, cea a nemulțumirii maxime a cetățenilor pe cale să explodeze și-a găsit rezolvarea în alegerile prezidențiale, unde oamenilor le este oferită ocazia să-și numească un ”purtător de cuvânt” care să le reprezinte interesele, să fie ”vocea poporului” în relația cu un sistem de guvernare incapabil până în acest moment să asigure repartizarea resurselor existente. Republica Moldova are nevoie de un președinte care să funcționeze ca un pivot de încredere în relațiile obligatorii cu exteriorul (fără împrumuturi și finanțări externe statul este într-un permanent pericol de faliment) și care în același timp să fie capabil să genereze încredere din partea cetățenilor prin promovarea unei agende reformiste rapide.
Există mai multe variante de președinte în acest moment: cel care vrea să dea timpul înapoi cu viteză maximă și să re-creeze situația în care a existat o aparență de echilibru și stabilitate, cel care vrea să dea timpul pe repede înainte și să ”ardă” cu o flacără purificatoare etapele reformelor necesare, cel care vrea să mențină un echilibru care să mulțumească pe toată lumea și să evite orice fel de zguduiri. Însă nici una dintre aceste variante nu răspunde la cele două probleme majore enunțate mai sus.
Dintre toți candidații la aceste alegeri prezidențiale mi se pare că Maia Sandu este singura variantă care poate oferi cel mai bun răspuns la problemele de mai sus. Poate juca rolul de pivot în relațiile externe care să asigure sprijinul necesar pentru a fi evitat falimentul Republicii Moldova și poate juca rolul de președinte activ capabil să promoveze o agendă de reforme reale într-un ritm care să mențină administrația în stare de funcționare.
Tu ești Dodon?