Mihai Ghimpu: în căutarea cuvântului pierdut

De-atâtea ori mă surprind la gândul că președintele Partidului Liberal din Republica Moldova se aseamănă mult cu liderul liberal-democraților din Rusia, Vladimir Jirinovschi. Sunt oameni diferiți, bineînțeles, și Mihai Ghimpu încă nu s-a decis să se filmeze în show-uri televizate și umoristice cum o face cu plăcere deputatul rus, dar când vine vorba de declarații și acțiuni excentrice Ghimpu nu se dă în lături.

mihai-ghimpu-2
Mihai Ghimpu în sala pentru presă din Parlamentul Republicii Moldova FOTO: Sandu Tarlev

Omul are un simț al umorului aparte, uneori bizar, alteori impregnat de conotații erotice. Dialogurile tandre dintre Ghimpu și reprezentantele sexului frumos din presă s-au transformat nu o dată în titluri de știri. Cochetează frivol și nu vede nicio problemă în a săruta pe obraz o jurnalistă în timpul transmisiunilor live. La o conferință de presă din vara anului trecut, Ghimpu și-a permis să întrebe o jurnalistă curioasă de tricoul pe care îl purta liberalul, printr-o frază insinuantă: „E un secret aici. Uite, dragă, chiar de bună dimineață vrei să mă dezbraci”. Atenția sporită față de femei a devenit un bumerang, care nu o singură dată s-a întors să-l lovească tot pe Ghimpu.

Ana Guțu și perlele

Când îl ia gura pe dinainte, iar asta se întâmplă cu regularitate, se dovedește că devotamentul față de principiile liberale și admirația pentru femei derivă și din instincte practice. Pe fosta colegă de partid, Ana Guțu, de pildă, Ghimpu „a stimat-o dăruindu-i perle”, ca ulterior, după ce a fost părăsit, să se plângă în fața întregii țări de investiția inutilă. Când e pus la respect de colegele din Parlament, Ghimpu recurge la replici acide: „Eu în genere nu știu dacă este Maria Ciobanu în sală, nu am văzut-o și nu o văd. Nu am plăcere să vorbesc cu ea fiindcă umblă în fustă lungă.” Sau declarația cel puțin deocheată pe care a făcut-o în cadrul ședinței Consiliului Republican lărgit al PL în toamna anului trecut, când a explicat de ce mass-media ar trebui să părăsească neîntârziat sala: „Cât de dragi sunt copiii, uneori tot îi mai ducem în altă cameră și rămânem cu soția”. După mai multe situații de acest fel, cu voie sau fără voie, îți amintești de Freud și de teoria sa despre isteriile derivate din pulsiunile erotice refulate.

Reacții impulsive

Odată cu trecerea timpului, Mihai Ghimpu își stăpânește tot mai greu reacțiile impulsive. Să luăm exemplul întâlnirea recentă pe care a avut-o cu studenții de la Colegiul Financiar-Bancar. Provocat, bineînțeles, de elevi – ”Ce-ați făcut dumneavoastră ca politician timp de 7 ani, de când sunteți la guvernare?”- Mihai Ghimpu se întoarce brusc cu spatele, pornește îndărăt și dă un răspuns demn de un adolescent în călduri, luat la rost de părinți: ”Atunci, dragii mei, eu vă mulțumesc și mă duc acasă. (…) Duceți’ și votați cum vreți voi! Bună ziua!”.

Președintele Partidului Liberal preferă să-și „simtă” discursul. Chiar dacă îl are pregătit în față, sufletist cum e, mai mereu se abate de la text, pentru a improviza măcar o introducere sau a face o paralelă pe care o consideră binevenită.

Prin ironia sorții, cel care mulți ani la rând s-a asociat în RM cu ideea Unirii cu România a ajuns să înregistreze o scădere drastică a raitingului politic tocmai acum, când popularitatea acestei idei crește în mod evident. Cauzele sunt pe cât se poate de firești, iar una dintre ele e gestiunea proastă a discursului, derivată din caracterul impulsiv al liderului Partidului Liberal.

Unionistul consecvent, silit la compromisuri

La sfârșitul anilor ’90, Mihai Ghimpu devine unul dintre co-fondatorii Frontului Popular din Moldova, mișcare care a pledat pentru grafie latină, limbă română și unitatea națională a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Vom remarca un aspect important al logicii argumentative alese de Ghimpu în această perioadă de debut: necesitatea reunirii RM cu România era justificată în mesajele sale de obicei prin faptul că vorbim aceeași limbă. Și pe parcursul anilor următori, chiar dacă nu a fost cel mai puternic lider politic de dreapta, a fost consecvent, rămânând, în fond, cel mai înverșunat unionist din Basarabia. Constrâns de conjunctura politică, pentru a putea păstra măcar câteva fotolii de miniștri, dar nu numai, Mihai Ghimpu a mers însă la coaliții cu forțele politice pe care le discreditase cu înverșunare. Indubitabil, faptul a pus pata cea mai mare pe credibilitatea lui Ghimpu personal.

Din acest moment, posibil că și din cauza vârstei, flerul și energia poznașului Mihai Ghimpu au cam dispărut. În locul lor ne obișnuim să vedem tot mai des privirile răvășite ale liberalului luat la rost de jurnaliștii mai duri. Acum aproape șase ani, când a făcut faimoasa declarație în calitate de Președinte interimar al Republicii Moldova „Nu va exista niciodată o unire cu România”, o făcea într-o rusă cu accent, dar foarte sigur pe sine. Astăzi, candidând la aceași funcție cu sloganul „Uniți pentru Unire!”, îl vedem vlăguit, împiedicându-se printre propriile declarații, incapabil de a răspunde clar la întrebarea dacă este sau nu prevăzută această unire în programul partidului pe care îl conduce. Obosit și confuz, boțind cuvintele ca și iluziile pe care le semănase altădată în mințile simpatizanților, Mihai Ghimpu a uitat unde a pus busola ce trebuia să-l aducă neapărat spre idealul Marii Reîntregiri. Colacul de salvare pentru liderul PL încă mai rămân glumițele, expresiile plastice din folclorul autohton și, din ce în ce mai des, atacul la persoană.


ALTE PORTRETE DE CANDIDAȚI:

Lasă un comentariu