Moldovenii din Marea Britanie, Italia, Danemarca, Irlanda, Germania, Elveția, Belgia, Canada și SUA vor organiza duminică, 20 noiembrie, proteste în aproape 20 de orașe din aceste țări pentru a cere anularea turului II al alegerilor prezidențiale. Cetățenii moldoveni din diasporă vor manifesta astfel contra modului de organizare a scrutinului, când mii de oameni n-au putut vota pe 13 noiembrie 2016 din cauza numărului insuficient de buletine de vot în secțiile din străinătate.

Aproximativ 500 de moldoveni se află în fața în fața secției de votare din Parma. FOTO: Alexandru Strâmbeanu
Aproximativ 500 de moldoveni se aflau la orele amiezii în fața secției de votare din Parma pe 13 noiembrie 2016 FOTO: Alexandru Strâmbeanu

Tot astăzi, la Chișinău, Mișcarea civică Tinerii Moldovei cheamă oamenii la un protest pașnic în Piața Marii Adunări Naționale împotriva „fraudei din turul doi al alegerilor prezidențiale”. Manifestația va începe la ora 12:00.

Repetarea scrutinului și demisia șefilor CEC și MAEIE

Scopul final al mitingului reprezintă repetarea turului II al alegerilor prezidențiale. Printre cele mai importante revendicări adresate autorităților de la Chișinău se numără demisia președintelui CEC, Alina Russu, și a ministrului de Externe, Andrei Galbur, creșterea numărului de secții de votare peste hotare pentru turul repetat, precum și cercetarea, conform legii, a fraudelor din 13 noiembrie semnalate de societatea civilă și pedepsirea celor vinovați, se menționează într-un comunicat al organizației.


CITIȚI ȘI: Protestul de duminică împotriva victoriei lui Dodon – cine îl va organiza și cine l-a inițiat


„Rezultatul turului doi este unul mincinos și cu toții știm asta (…) E o acțiune organizată de tinerii din societatea civilă, nepartinică, de aceea poate participa oricine, indiferent de viziunile sale politice, atât timp cât vrea alegeri libere”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării civice Tinerii Moldovei.

Mișcarea civică Tinerii Moldovei va cere demisia președintelui CEC FOTO Facebook
Mișcarea civică Tinerii Moldovei va cere demisia președintelui CEC FOTO Facebook

Harta protestelor

Moldovenii stabiliți peste hotare, care s-au mobilizat în ajunul turului al doilea al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie, creând pe Facebook grupul „Adoptă un vot”, sunt nemulțumiți că autoritățile de la Chișinău n-au putut organiza scrutinul astfel încât să asigure fiecărui cetățean dreptul de a vota. În ziua scrutinului aceștia au depus la birourile electorale din orașele europene unde trebuiau să voteze peste 4.000 de sesizări în acest sens, cerând, totodată, demisia preşedintelui CEC și ministrului Afacerilor Externe. Astfel, cei care au ajuns pe 13 noiembrie 2016 la secția de votare în orașul unde locuiesc, dar n-au votat din cauza numărului insuficient de buletine de vot au depus atât contestații individuale, cât și colective, după cum urmează:

  • secția din Frankfurt pe Main (Germania): 84 de sesizări individuale și una colectivă cu 264 de semnături;
  • secția din Villeneuve-Saint-Georges (Franța): 6 sesizări individuale și una colectivă cu 176 de semnături;
  • secția din Paris (Franța): 75 de sesizări individuale;
  • secția din Montreuil (Franța): 190 de sesizări individuale;
  • secția din Verona (Italia): 44 sesizări individuale;
  • secția din Bologna (Italia): 2 sesizări individuale și una colectivă cu 158 de semnături;
  • secția din Mestre (Italia): 22 de sesizări individuale și una colectivă cu 73 de semnături;
  • secția din Parma (Italia): 6 sesizări individuale și una colectivă cu 494 de semnături;
  • secția din Montreal (Canada): o sesizare colectivă cu 247 de semnături;
  • secția din Moscova (Federația Rusă): 51 de sesizări individuale și una colectivă cu 14 semnături;
  • secția din Dublin (Irlanda): 356 de sesizări individuale;
  • secțiile din Londra (Marea Britanie): 642 de sesizări individuale și două colective cu 1.127 de semnături în total.

La alegerile din 13 noiembrie anunțurile despre epuizarea buletinelor de vot de la secțiile din străinătate veneau unul după altul


În total, este vorba despre 4.031 sesizări depuse oficial în ziua alegerilor din 13 noiembrie, care au ajuns la Consiliul de circumscripție electorală al municipiului Chișinău nr. 1 (responsabil de organizarea scrutinului în diaspora), dar numărul moldovenilor nemulțumiți ar fi mai mare.

Duminică, 20 noiembrie, la exact o săptămână de la scrutinul prezidențial moldovenii din străinătate își dau întâlnire în mai multe orașe europene. Aceștia organizează flashmoburi pentru a-și exprima nemulțumirea față de modul de organizare a alegerilor și vor cere demisia celor responsabili. Totodată, aceștia au anunțat că vor ataca în judecată CEC și vor încerca să obțină decizia de anulare a scrutinului.

„Lumea vrea să demonstreze că nouă ni s-a încălcat dreptul la vot. CEC consideră că nu ne-a încălcat dreptul la vot, dar nu e adevărat. Nouă ni s-a încălcat, chiar dacă Codul electoral zice că trebuie să urmăm anumite norme. Indiferent de asta, eu am dreptul să votez”, spune Dumitru Vicol, moldovean din Londra.

Precizăm că în zilele de după alegeri mai mulți moldoveni din diasporă au semnat și o petiție online deschisă de Partidul Acțiune și Solidaritate. Formațiunea a depus lista cu semnăturile adunate la CEC, dar acestea au fost respinse, vineri, 18 noiembrie, când instituția a aprobat totalizarea rezultatelor alegerilor, pe motiv că nimeni de la PAS nu a fost mandatat ca să le depună. Astfel, moldovenii se vor aduna astăzi inclusiv pentru a colecta semnăturile umede ale celor care n-au votat în vederea mandatării unui avocat care să-i reprezinte în instanță. Luni, 21 noiembrie, este ultima zi când hotărârea Consiliului de circumscripție Chișinău nr. 1 în care „se ia act de adresările cetățenilor” mai poate fi contestată în instanță.

Unde vor protesta moldovenii din Occident

Flashmoburile organizate de cetățenii moldoveni vor începe aproximativ la aceeași oră. Astfel, aceștia se vor aduna în orașele Mestre, Treviso, Padova, Bologna, Roma, Bolzano, Milano, Torino și Trento din Italia; în Barcelona și Madrid din Spania; în Londra din Marea Britanie; în Dublin din Irlanda; în Bonn și Berlin din Germani; în Bruxelles din Belgia; în Paris din Franța; în Suceava, Cluj-Napoca și București din România; în Horsens și Copenhaga din Danemarca; în capitala statului Luxemburg; în Amsterdam din Olanda și în Geneva din Elveția.

Orașele din Europa unde vor protesta moldovenii FOTO Facebook/Adoptă un vot
Orașele din Europa unde vor protesta moldovenii FOTO Facebook/Adoptă un vot

Evenimente similare vor avea loc în Statele Unite ale Americii și Canada. Aici pot fi găsite locul și timpul evenimentelor.


CITIȚI ȘI: CEC îi deschide ușa la Președinție lui Dodon


Mesajele politicienilor

Liderii partidelor de la Chișinău nu și-au asumat implicarea în protestul de duminică, 20 noiembrie, din centrul Capitalei. Aceștia au făcut apel la susținătorii lor să fie vigilenți.

Liderul PAS, Maia Sandu, a menționat că va contesta în justiție refuzul CEC de a examina sesizarea partidului, decizia validării sau nevalidării rezultatelor alegerilor rămânând la discreţia Curţii Constituţionale. „După pronunţarea acesteia, ne rezervăm dreptul să decidem ce forme de protest adoptăm mai departe”, a precizat Sandu. Aceasta a făcut apel la cei care vor veni astăzi în PMAN „să fie vigilenţi şi să nu se lase antrenaţi în eventuale provocări”. „Haideți să nu uităm că protestul este împotriva autorităților și a instituțiilor controlate de acestea care nu ne-au asigurat dreptul constituțional de a vota și care nu vor să recunoască și să sancționeze frauda. Protestul nu este împotriva celor care au votat altfel decât noi. Dezbinarea societății este convenabilă doar regimului corupt Dodon-Plahotniuc”, a comentat Maia Sandu.

Mai devreme, liderul PPDA, Andrei Năstase, a salutat orice inițiativă civică a cetățenilor de a protesta. „Însă vă rugăm să fiți atenți și exigenți. Nu mergeți la pseudo-proteste cu iz geopolitic, animate de oligarhie. Nu permiteți ca aceste proteste să contribuie și la mai multă dezbinare a societății și să se transforme în confruntare civilă”, a explicat acesta. Năstase a transmis că astăzi se va afla în Irlanda, unde se va alătura manifestației organizate de moldovenii din Dublin. „Vin alături de acești oameni minunați pentru a-i ajuta să-și regăsească drepturile furate, așteptările călcate în picioare de rinocerii oligarhici și, într-un final, drumul spre Acasă”, a scris pe Facebook Andrei Năstase.


CITIȚI ȘI: Dodon amenință cu proteste roșii


La rândul său, președintele ales Igor Dodon i-a acuzat pe oponenții săi că ar sta în spatele acțiunilor de protest. „Regret poziția oponenților noștri, care nu au destulă maturitate politică să accepte realitatea și, cel mai rău, incită lumea la proteste. Prin așa atitudine, societatea va rămâne în continuare dezbinată și la un moment dat – incontrolabilă”, a comentat acesta pe 15 noiembrie. Acesta a amenințat cu „un val de contra-proteste pe stânga, un val enorm, fiindcă susținătorii mei sunt gata să iasă cu zecile de mii în nord, sud și centru pentru a apăra victoria”.