Profesorii și medicii moldoveni, plătiți cu sume mizere față de cât ridică lunar colegii lor de peste Prut

Deși sunt cei la care ne adresăm când avem cele mai grave probleme de sănătate sau sunt cei care albesc pentru a oferi cunoștințe și studii tinerilor, banii cu care sunt răsplătiți medicii și profesorii din Republica Moldova sunt mizere față de salariile colegilor lor din România.

Salariile medicilor și profesorilor din Republica Moldova, cu mult mai mici decât ale colegilor din România FOTO Sandu Tarlev
Salariile medicilor și profesorilor din Republica Moldova, cu mult mai mici decât ale colegilor din România FOTO: Sandu Tarlev

Guvernul României a adus pe 8 iunie o veste bună medicilor și profesorilor care vor primi mai mulți bani lunar pentru munca și eforturile depuse, aprobând o ordonanța de urgență în acest sens. În total, de noile prevederi vor beneficia 650 mii de bugetari.

De 6,5 ori mai puțini bani pentru profesorii din Republica Moldova

Prin urmare, un profesor va fi remunerat lunar cu 1 700 – 2 117 de lei, echivalentul a 8 360 – 10 400 de  lei moldovenești, iar nivelul maxim al acestei sume va fi de 3 608 de lei românești sau 17 740 de lei moldovenești. Pe de altă parte, legea cu privire la salarizarea în sectorul bugetar arată că profesorii din  școlile și liceele din Republica Moldova primesc lunar salarii care variază între 1 980 de lei și 2 720 de lei, la care se adaugă de la câteva zeci de lei până la câteva sute de lei, în funcție de experiența în muncă și alte criterii. În același timp, proiectul legii privind salarizarea în învâțământul preuniversitar și postuniveristar prevede ca salariile de bază a profesorilor din gimnazii și licee să fie, începând cu 1 septembrie, să pornească de la 2 150 de lei și să ajungă la 2 955 de lei. Astfel, profesorii de peste Prut sunt apreciați pentru munca loc cu salarii de bază de cel puțin 6,5 ori mai mari decât cei care își dedică viața acestei meserii în Republica Moldova. La salariul de bază, profesorii de peste Prut primesc suplimentar diferite indemnizații ce variază de la 10% până la 25% din sumă, precum și diferite premii.

Rector din Moldova – 5 mii de lei, rector din România  – 43 mii de lei

Discrepanța financiară dintre cei care albesc pentru a oferi studii și cunoștințe generațiilor de tineri specialiști este și mai mare în cazul profesorilor, care datorită meritelor acumulate ajung să activeze în cadrul universităților. Astfel, după decizia autorităților de la București, un profesor universitar, în funcție de experiența acumulată, va avea un salariu de bază ce pornește de la 3 465 de lei și ajunge la 6 935 de lei sau de la peste 17 000 până la 34 170 de lei moldovenești. În același timp, un rector de peste Prut va avea un salariu de bază între 7 662 și 8 819 de lei sau de cel mult 43 463 de lei moldovenești. Pe de altă parte, același proiect cu privire la salarizarea în sectorul bugetar din Republica Moldova anunță că salariul de bază a unui profesor universitar va varia din toamnă între 2 955 de lei și 4 030 de lei, iar un rector va fi răsplătit lunar cu 5 370 de lei. Prin urmare, un profesor universitar din Republica Moldova este apreciat pentru eforturile și munca nobilă pe care o face cu o sumă de circa 8,5 ori mai mică decât sunt remunerați profesorii din România.

Diferența este la fel de mare și în cazul profesorilor care ajung să conducă instituțiile care pregătesc, de fapt, generațiile care formează societatea și construiesc viitorul unei țări.

Salariile medicilor de peste Prut încep de la circa 17 000 de lei

Totodată, un medic din Republica Moldova ridică lunar un salariu mediu de 4 672 de lei. Totuși, Ministerul Sănătății a venit cu un nou regulament privind calcularea sumelor primite de cei care activează în instituțiile medicale. Inițiativa propusă în mai spre dezbatere prevede sume fixe pentru salariile de funcție care vor varia între 1 900 și 7 200 de lei. De asemenea, autoritățile anunță și sporuri salariale de până la 50%, în funcție de specializare, iar directorii de spitale vor fi remunerați în funcție de veniturile acumulate de instituție. Astfel, dacă veniturile vor varia între 5 milioane de lei și peste 250 milioane de lei, atunci salariile conducătorilor de instituții medicale vor porni de la 7 mii de lei și vor ajunge la 14 mii de lei.

Pe de altă parte, un asistent medical de peste Prut  va fi remunerat lunar cu sume cuprinse între circa 2 760 de lei sau 13 600 lei moldovenești și 3 437 de lei sau peste 16 900 de lei, iar cel mai mare salariu de bază al unui medic va atinge nivelul de 9 445 de lei sau de 46 548 de lei. Astfel, un angajat al instituțiilor medicale din Republica Moldova are un salariu de 6,5 ori mai mic decât al colegului său de peste Prut.

Salariile trebuie stabilite în funcție de specializare, condiții și mediu

Referitor la diferența mare dintre banii ridicați de medicii de pe ambele maluri ale Prutului, expertul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Viorica Antonov, a menționat că fiecare stat stabilește propria politcă bugetară și salarială. „Nu e cazul chiar de făcut o comparație cu un stat care este deja în Uniunea Europeană și un stat care doare aspiră să facă din UE. Este evident că discrepanțele sunt foarte mari”, a afirmat Viorica Antonov.

Potrivit repezentantei IDIS, în cazul Republicii Moldova, o formulă corectă care ar trebui aplicată în domeniul educației sau în domeniul sănătății ar trebui să conțină salariul de bază stabilit în funcție de necesitățile derivate din politicile sau compartimentele fiecărui domeniu în parte. „De exemplu, un chirurg nu ar putea să aibă un salariu mai mic decât un medic pediatru, dar, în același timp, nici un medic pediatru nu ar trebui să fie discriminat în fața altor colegi. Să fie luate în calcul și circumstanțele în care se lucrează, cum ar fi cele nocive sau mai complicate decât în cele care activează alți colegi”, a precizat expertul.

Remedierea situației materiale, treptat și eficient

În același timp, Viorica Antonov a propus să fie susținuți medicii și profesorii tineri prin sume suplimentare la salariu sub formă de ajutor social pentru perioada în care aceștia și-ar putea asigura o locuință, în special fiind vorba de cei care activează în mediul rural. „Un alt aspect important al acestei probleme este corupția din acest sistem. Este foarte greu să lupți cu acest fenomen, având salarii foarte mici. O politică salarială sănătoasă ar fi aceea care ar fi crearea condițiilor egale pentru toți, crearea condițiilor pentru a avea acces la locuință, la obținerea creditelor și, astfel, ar putea fi evitate cazurile de corupție din acest sistem. În acest mod, tinerii specialiști ar fi motivați să vină în aceste sectoare, chiar și la un salariu mai mic, fiindcă, într-adevăr, statul nu are bani. Remedierea situației materiale a medicilor și profesorilor trebuie să se facă treptat și eficient”, a mai spus Viorica Antonov.

În acest mod, în opinia expertului, ar putea, în timp, să fie făcută o comparație dintre situația din Republica Moldova și România sau alte țări europene unde sunt politici fiscale mai eficiente, condiții mai bune, acces la creditare.

Menționăm că Guvernul a refuzat să aprobe o inițiativă a deputaților privind majorarea salariilor profesorilor și medicilor, argumentând că nu sunt bani în buget, dar, în același timp, autoritățile publice și-au permis să facă achiziții din banii publici pentru propriul confort, procurând automobile sau produse alimentare.

6 comentarii la „Profesorii și medicii moldoveni, plătiți cu sume mizere față de cât ridică lunar colegii lor de peste Prut”

  1. Pai da. Hai s-o intrebam acuma pe Maia Sandu, care cica a reformat sistemul, care cica a facut in general ceva… Ce-s cu salariile? Sau ii era rusine sa ceara bani de la Filat pentru ministerul sau? Sau este de fapt de vina Filat pentru ca tot ce a facut a fost decat o mimare a vectorului pro european pentru a ne ingenunchea rusiei… Stati calm. Peste Prut sunt deja europeni. Noi inca sa ajungem!!!

    Răspunde
  2. Chiar ieri reprezentantii guvrnului au anuntat ca in prima etapa din 1 septembie o sa fie majorate salariile profesorilor cu 8.6 % da , sigur , nu e mult , ba chiar e putin , dar asta e in prima etapa.
    Sper ca in acestia 3 ani de guvernare democrata sa ajungem aproape de de rezultatele care de au colegii de peste Prut

    Răspunde
  3. As vrea sa vad eu medicul ce primeste la noi 4600 lei…Colegii mei primesc 1300-1900 lei, iar matusa cu stagiu de 25 de ani de munca-2500…Situatia, in realitate de de plins…Imi inchipui ca si pentru profesori-la fel…Desigur ca in domeniul privat, si pentru lucratorii de la catedre situatia este mai buna, dar nu socant de mult…Luind in consideratie enormul defect financiar din buget, promisiunile pentru majorarea salariilor suna fumos, dar de nerealizat.

    Răspunde

Lasă un comentariu