Igor Dodon a admis, în cadrul emisiunii „Megafon” de la postul NTV TV, moderată de fostul politician Iurie Roșca, că există riscul că va fi demis, dar spune că „furia poporului va fi pe măsură”, subliniind că actuala putere „a venit prin lovitură de stat”.

Moderatorul emisiunii, fostul președinte al Partidului Populare Creștin Democrat Democrat, Iurie Roșca, l-a rugat pe Dodon să deschidă cărțile, precizând că „într-o discuție privată” cu președintele s-a vorbit despre „anumite scenarii” sau modalități prin care actuala guvernare ar încerca „să-l neutralizeze, să-l pună la respecte sau chiar să-l debarce, să se debaraseze de acest șef de stat”. Igor Dodon a răspuns că a consultat „echipa de profesioniști” toate variantele posibile, referindu-se la membrii consiliului societății civile pe care l-a creat la Președinție – fostul președinte al Curții Constituționale Dumitru Pulbere, fostul ideolog al comuniștilor, Victor Stepaniuc, fostul ministru comunist al Apărării, Victor Gaiciuc, și alții. Acesta a spus că ar exista trei scenarii care l-ar putea viza – demiterea președintelui prin referendum, deschiderea cauzelor penale conform articolului 81 din Constituție sau interpretarea prin decizia Curții Constituționale. Dodon a adus în discuție la un moment dat chiar posibilitatea lichidării sale fizice: „Asta-i Doamne ferește, dar trebuie să ținem cont cu cine avem de-a face. Pentru că este vorba nu doar de politica internă. Este vorba de geopolitică și de interese mult-mult mai mari decât ceea ce se întâmplă la prima vedere. Dar orice scenariu este foarte riscant pentru ei atât timp cât este susținerea din partea cetățenilor”.

Săptămâna Voluntariatului, aflată la cea de-a XI-a ediţie, a început ieri cu o oră de muncă neremunerată la staţia de sortare a deşeurilor de la Bubuieci. Persoanele care au ajutat angajaţii să separe gunoiul doresc să accentueze necesitatea sortării şi reciclării gunoiului, scrie IPN.

Moldovenii care vor dori să revină de bunăvoie în țară din Franța vor putea primi din partea Parisului ajutoare de până la 8.000 de euro de persoană ca să se integreze în societatea și economia țării de baștină. În Franţa locuiesc legal 3.000 de moldoveni, transmite Radio Europa Liberă.

Drumul naţional Chişinău-Ungheni-Sculeni va fi gata abia în mai 2018, cu aproximativ 2 ani întârziere. Lucrările de construcţie întârzie din cauza lipsei materialelor, a birocraţiei din Republica Moldova, dar şi a lipsei de bani, transmite TVR Moldova.

Procesul lui Dorin Chirtoacă va fi reluat de la zero, deoarece judecătoarea Silvia Gârbu a fost promovată în funcţie la Curtea de Apel. Dosarul urmează să fie expediat altui magistrat care-l va examina de la capăt. Chirtoacă şi avocaţii săi susţin că astfel dosarul este tergiversat, deoarece oamenii legii nu au probe, informează PRO TV Chişinău.

Președintele Donald Trump se pregătește să viziteze scenele a două mari tragedii: Puerto Rico, insulă distrusă de uraganul „Maria”, și Las Vegas, orașul unde luni a avut loc cel mai grav atac cu armă din istoria modernă a Statelor Unite. Bilanțul provizoriu: cel puțin 59 de morți și 527 de răniți, relatează Radio Europa Liberă. 

Centrul de Informare și Documentare NATO în Republica Moldova organizează astăzi Ziua Uşilor Deschise.

S.A. „Termoelectrica” va lansa sezonul de încălzire 2017-2018.

Cer senin, fără precipitaţii şi temperaturi de până la 19 grade Celsius se aşteaptă astăzi pe teritoriul Republicii Moldova.

Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs valutar oficial de 20,67 lei pentru un euro şi de 17,60 lei pentru un dolar american.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*