Meniu Închide

Ştirile dimineţii: Dorin Chirtoacă a cerut suspendarea contractului privind amenajarea parcărilor cu plată în Chişinău

Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a solicitat suspendarea contractului semnat cu firma EME Parkleitsystem privind amenajarea pacărilor cu plată în Chişinău.

„Azi (ieri – n.n.) am transmis acestei firme din Austria, conform datelor de la Direcţia juridică cel puţin aceasta este din Austria, prin care am anunţat suspendarea contractului şi le-am solicitat să vină să prezinte răspunsuri la acuzaţiile care sunt aduse. Aceste explicaţii să le prezinte atât la Primărie, cât şi publicului şi organelor de anchetă”, a declarat Chirtoacă în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21. Primarul de Chişinău a subliniat că „chestiunea cu parcările are o neclaritate”, referindu-se la faptul că CNA nu a făcut percheziţii timp de un an şi jumătate, când a fost iniţiată cauza penală.

Salariul minim în sectorul real (întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică) va fi majorat cu 280 de lei de la 1 mai 2017. Acesta va fi de 2.380 lei. În prezent, salariul lunar minim garantat este de 2.100 lei, scrie Moldpres. 

Republica Moldova s-a plasat pe locul șapte după cota remiterilor în PIB care în 2016 a constituit 21,7%. Arată datele prezentate în raportul „Migration and Remittances: Recent developments and outlook”, ediția 2017, elaborat de Banca Mondială, informează Agora.

În urma îngheţurilor din luna aprilie, cel mai mult au avut de suferit nucii. Cireşii au îngheţat în proporţie de 90%, iar merii şi caişii în proporţie de 70%, relatează TVR Moldova. 

Curtea de Apel a aprobat înregistrarea grupului de inițiativă al socialiștilor pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului Dorin Chirtoacă. Aceştia au la dispoziţie 60 de zile pentru a colecta semnăturile necesare organizării referendumului, transmite Radio Europa Liberă. 

Deputaţii vor dezbate astăzi moţiunea simplă înaintată de socialişti în privința ministrului Educaţiei, Corina Fusu, motivată prin faptul că aceasta a semnat o scrisoare adresată şcolilor privind marcarea pe 27 martie a Zilei Unirii Basarabiei cu România, scrie Radio Chişinău. 

Vreme caldă, fără precipitaţii, cu temperaturi de până la 23 grade Celsius se aşteaptă astăzi pe teritoriul Republicii Moldova.

Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs valutar oficial de 20,98 lei pentru un euro şi de 19,25 lei pentru un dolar american.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.