Meniu Închide

Știrile dimineții: Experții au spus dacă moldovenii sunt în pericol din cauza norului radioactiv din Rusia

Reprezentanții Serviciului Hidrometeorologic de Stat au declarat pentru curentul.md că norul radioactiv care provine de la o stație de prelucrare a combustibilului din Rusia, unde a avut loc un accident nuclear, nu prezintă un pericol pentru sănătatea cetățenilor din Republica Moldova.

Jurnaliștii de la tribuna.md spun că surse bine informate, dar care au solicitat anonimatul, le-au comunicat că patru din cei nouă miniștri vor pleca din funcții până la sfârșitul acestui an. Astfel, una dintre aceste persoane va prelua conducerea unei dintre cele mai importante instituții de stat, iar alta – va deveni ambasador.

Europarlamentarul, Traian Ungureanu, a declarat, în cadrul unui interviu pentru 10TV, că unirea Republicii Moldova cu România ar putea avea loc mai curând decât ne putem aștepta și altfel decât ne-am imaginat. Reprezentantul PPE a vorbit, în acest context, despre modelul Germaniei care s-a reunificat fără o opoziție din partea Uniunii Europene.

Analistul politic, Anatol Țăranu, consideră că anume interesul Moscovei a determinat semnarea deciziilor protocolare de către Chișinău și Tiraspol. Potrivit tribuna.md, Țăranu a menționat că în Rusia vor avea loc alegeri prezidențiale, iar un moment pozitiv în ceea ce privește reglementarea transnistreană este în interesul actualei puteri de la Moscova.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis ca începând de astăzi prețul plafon la benzină să fie de 17,67 de lei per litru, iar un litru de motorină să coste cel mult 15,85 de lei, anunță puterea.info. Astfel, benzina s-a ieftinit cu 12 bani, iar motorina s-a scumpit cu 7 bani.

Oamenii legii din 26 de țări, inclusiv din Republica Moldova, au organizat o acțiune la nivel internațional în privința „cărăușilor de bani” sau intermediar în spălarea de bani, scrie mold-street.com care citează un comunicat al Europol. În urma acestei acțiuni au fost arestate 159 de persoane. Instituțiile de drept de la Chișinău nu au anunțat nimic despre această operațiune.

Meteorologii anunță că astăzi ploile vor continua să cadă pe întreg teritoriul țării. Temperaturile maxime vor atinge nivelul de +8 grade Celsius, iar cele minime vor coborî până al 0 grade Celsius.

Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs valutar de 20,47 de lei pentru un euro și de 17,22 de lei pentru un dolar. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,41 de lei, hrivna ucraineană – cu 64 de bani, iar rubla rusească – cu 29 de bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.