Moldova a depus cerere de integrare în piața energetică europeană. Mold-street.com îl citează pe viceministrul Economiei, Valeriu Triboi care a spus în cadrul unei conferințe de presă că interconectarea la Sistemul de transport al Energiei electrice din Europa Continentală ar asigura o sursă suplimentară de furnizare a energiei.

„Interconexiunea la sistemul continental ENTSO-E (Comunitatea Europeană a Operatorilor de Rețele Electroenergetice) reprezintă o prioritate strategică pe termen lung a Guvernului Republicii Moldova pentru sectorul energetic și suntem determinați să s-o realizăm, împreună cu colegii noștri din Ucraina”. Aceeași sursă mai scrie care vor fi condițiile de interconectare, dar și care vor fi costurile pentru țara noastră.

Ai reconstruit apartamentul fără autorizație? Așteaptă inspectori la ușă și pregătește bani buni pentru amenzi, anunță Ziarul Național. Articolul este despre cum autoritățile și-au dat seama, după ani de zile, că oamenii își construiesc anexe la blocuri sau își reconstruiesc apartamentele după bunul lor plac. După ce ani în șir le-au permis cetățenilor care stau la bloc să facă acest lucru, fără a face mari verificări sau a-i obliga pe toți să demoleze anexele neautorizate, Guvernul cere completarea Codului Contravențional, astfel încât făptașii să fie amendați cu cel puțin 2.000 de lei și impuși să remedieze problema în cel mult 15 zile.

Deosebirea dintre propaganda sovietică de cea rusă a fost tema unui interviu la Radio Europa Liberă. Autorul citează un raport numit „Ceața minciunii. Strategia rusească a minciunii și conflictul din Ucraina” care este despre strategia generală de dezinformare globală, adoptată de mass media rusească de stat sau afiliată statului, precum și de către funcționarii ruși. Unul din autorii raportului afirmă, totodată, în interviu că „propaganda sovietică și cea rusească au multe în comun, de exemplu, adesea se utilizează același narativ ca și în perioada sovietică. De exemplu, Rusia, ca și URSS, este prezentată drept o țară pașnică și neagresivă, în timp ce Occidentul apare ca fiind agresiv și militarist”.

Moldovenii care vor să obțină pașaportul românesc o pot face online, anunță Pro TV.

Patru studenți ai Universități din Comrat sunt cercetați penal pentru falsificarea și folosirea diplomelor de bac. Aceștia au folosit diplome de bacalaureat false și au intrat la facultate, transmite Unimedia. Polițiștii au anunțat cât au plătit tinerii pentru a obține diplomele.

Persoanele care își caută un loc de muncă sau cei care intenționează să și-l schimbe sunt așteptați la Târgul locurilor de muncă pentru tineret. Evenimentul va avea loc în zilele de 27 și 28 mai la Palatul Republicii. Agora mai precizează că în perioada 27-31 mai va fi organizat și Târgul online al locurilor de muncă.

Meteorologii ne sugerează să ne luăm și astăzi umbrelele cu noi. Pe tot teritoriul țării va ploua. Temperaturile maxime vor oscila între +18 grade Celsius la Briceni și +20 de grade Celsius la Cahul.

Leul moldovenesc își întărește astăzi pozițiile față de principalele valute străine, conform ratelor oficiale ale Băncii Naționale:

USD – 19,95 lei
EUR – 22,31 lei
UAH – 79 bani
RON – 4,94 lei
RUB – 29 bani

Nu uitați să citiți și previziunile valutare pentru săptămâna aceasta, în viziunea doctorului în economie Sveatoslav Mihalache – „Previziunile valutare: ce se va întâmpla cu euro și dolarul în săptămâna 23-29 mai 2016

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*