Un eventual guvern de stânga la Chișinău ar putea să încerce să revizuiască doar o parte a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, deoarece denunțarea întregului document ar însemna sinucidere politică, este de părere Nicu Popescu, senior analist la Institutul de Studii de Securitate al Uniunii Europene și specialist în relațiile UE-Rusia și spațiul post-sovietic.

Popescu vorbește într-un interviu acordat publicației Obiectiv European, editată de Asociația Presei Independente, despre actele de terorism din Europa și despre soarta Uniunii Europene după aceste întâmplări. În ceea ce privește politica internă din Republica Moldova, acesta crede că „elitele politice par să fie preocupate, în continuare, mai mult de jefuirea țării, de menținerea schemelor financiare, de propriile jocuri politice și repoziționări, decât de reformarea modului de funcționare a statului aflat în pre-eșec, numit Republica Moldova”.

Într-o analiză pentru IPN, politologul Denis Cenușă scrie despre impactul pe care l-ar avea un președinte prorus la Chișinău, subliniind că acest lucru ar însemna „o lovitură puternică pentru forțele apropiate de UE, fie că reprezintă actuala guvernare compromisă sau noile forțe afiliate ideii europene”. „Președintele prorus va constitui o contrapondere pentru guvernarea angajată în realizarea agendei europene. Primul va încerca să lege corupția care derivă de la guvernare de UE, chiar dacă cea din urmă oferă asistență pentru reforme inspirate din Acordul de Asociere și nu pentru a întreține o guvernare sau alta”, mai scrie acesta.

Republica Moldova a importat mai puțin gaz natural în primele 6 luni ale acestui an, transmite Mold-street.com. Reducerea importului a avut loc chiar dacă prețul mediu de import s-a redus cu circa 23% până la 4.301 lei pentru o mie de metri cubi. Cu toate acestea, tarifele achitate de consumatori s-au majorat cu aproape 1,3% și au ajuns la o medie de 6.194 de lei pentru o mie de metri cubi, mai scrie sursa.

Părinții și aleșii locali din Drochia s-au luat la harță atunci când au discutat despre reorganizarea a trei gimnazii din raion. TRM transmite că elevii de la gimnaziile din Pervomaiscoe, Şalvirii Noi şi Şalvirii Vechi au fost transferați în liceul rus din orașul Drochia, decizia fiind luată prin vot secret de consilieri.

Pro­cu­ra­tura pen­tru Com­ba­te­rea Cri­mi­na­li­tă­ţii Orga­ni­zate şi Cauze Spe­ci­ale, instituție nouă creată la 1 august 2016, după intrarea în vigoare a Legii Procuraturii, are, deo­cam­dată, 43 de pro­cu­rori, din­tre care șase șefi, scrie Ziarul de Gardă. Noua struc­tură urmează să com­bată infra­cţiu­nile cu carac­ter tero­rist, clo­na­rea, geno­ci­dul, ban­di­tis­mul, cri­mele grave, tră­da­rea de patrie, pre­cum şi eva­ziu­nea fis­cală sau con­tra­banda.

Femeile și fetele reprezintă 48 % din totalul persoanelor cu nevoi speciale, scrie Agora, citând statisticile oficiale. În total, în țară există aproape 184.000 persoane cu dizabilități, dintre acestea 13.400 fiind sunt copii (7,3%).

Atletul din Jamaica Usain Bolt, își menține titlul de „cel mai rapid om din lume”, câștigând la Rio de Jaineiro medalia de aur în proba de 100 de metri. Acesta a devenit, astfel, primul sportiv din istorie care intră în posesia aurului la această probă în trei ediții consecutiv ale Jocurilor Olimpice, precizează Business Insider.

Vremea va fi moderată astăzi în republică. La nord, temperatura maximă va fi de +28 grade Celsius și va ploua, iar la sudul țării termometrele vor indica +31 grade Celsius. În Capitală se anunță vreme frumoasă cu +27 +30 grade Celsius.

Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs de 19,76 lei pentru un dolar și 22,04 lei pentru un euro.

Citește și: Decizia SUA va anima cursul dolarului. Previziunile valutare pentru săptămâna 15-21 august

2 comentarii

  1. Popescu isi largea punga in ani de guvernare PLDM -ista cind rusiia cu Fila si Platon spalau miliardele din tara , dar acum vine sa cinte pentru un judecat din 13 ca moldova este in perioada pre-esec?!

  2. Poate nu suntem in cea mai inflorita perioada, insa la sigur e mai buna fata de acum citiva ani, cind Filat fura miliarde. Mai avem noroc ca avem acum o guvernare reusita si care este sustinuta de statele dezvoltate, ca de altfel, la sigur muream de foame.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*