„Mă gândeam că gata – n-am nici viitor, nici viață”. Mărturiile unor foști consumatori de droguri ajunși după gratii

Mai mulți deținuți din Republica Moldova care s-au remarcat prin implicarea în activități comunitare au discutat cu angajații penitenciarelor din țară, dar și cu specialiști din organizații non-guvernamentale despre măsurile alternative de pedeapsă pentru persoanele dependente de droguri. Dialogul a avut loc cu ocazia Zilei internaționale împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri.

Citește mai mult

Cât cheltuie statul pentru arestarea dependenților de droguri. „Ei nu-s infractori, ci oameni bolnavi”

Dependenții de droguri nu trebuie să fie arestați, ci tratați, întrucât problema lor nu reprezintă un viciu, ci o boală. Ministerul Justiției, cel al Sănătății, Poliția, dar și Departamentul Instituțiilor Penitenciare sunt de acord în privința faptului că încarcerarea unei persoane dependente de substanțe interzise nu rezolvă nicio problemă, ci creează altele în plus. Întreg procesul de urmărire penală, condamnarea și întreținerea în închisoare a unui dependent de droguri costă aproximativ 12.000 de euro, pe când pentru reabilitarea și însănătoșirea acestuia s-ar cheltui 1.700 de euro.

Citește mai mult

Confesiunile unui narcoman. A fost un chirurg cu renume, dar drogurile i-au distrus cariera şi viaţa

A fost cândva un chirurg cu renume într-o clinică privată din Capitală. Astăzi a ajuns la mila celor care l-au cunoscut odată OM. Foarte slab, aproape schelet, ochii roșii și cu o ușoară agitație atunci când își amintește prin ce i-a fost dat și îi mai este dat să treacă. Din cauza problemelor în familie, soţia, medic și ea de meserie, l-a părăsit.

Citește mai mult

Secretele dependenților de droguri din Republica Moldova. Unde își găsesc aceștia salvarea

O doză de heroină injectată în venă ajunge la creier în 7-8 secunde și dă depedență după două-trei utilizări. „Îți spui că încerci o singură dată, dar o singură dată nu există atunci când vorbim despre droguri”, constată Grigore, dependent de narcotice și alcool.

Citește mai mult