Președintele Igor Dodon – poliglot, erudit și creștin smerit

Un discurs deliberativ manipulatoriu, scris cu gândul la publicul-țintă – simpatizanții noului președinte -, dar total străin, confuz, ba chiar agresiv pentru criticii lui Igor Dodon. Așa am identificat primul demers retoric oficial al noului președinte al Republicii Moldova din timpul procedurii de învestire în această funcție.

Avem un președinte poliglot?

Că o fi răspunsul „da” sau „nu”, momentul învestirii oficiale în funcție e unul inoportun pentru a ilustra cunoștințele exprimării într-o altă limbă decât cea oficială a statului al cărui lider tocmai ai devenit. Nu pentru că Rogozin așa și nu a mai ajuns ieri la Chișinău. Și nici pentru că noul președinte al R. Moldova ar fi vrut să respecte drepturile minorităților naționale, or cea mai numeroasă etnie în R. Moldova, după moldoveni/români, sunt, după cum foarte bine se știe, ucrainenii. Chiar dacă majoritatea aparițiilor publice ale lui Igor Dodon arată că el gândește mai curând în limba rusă, nivelul la care posedă această limbă cere a fi șlefuit. Iar momentele de maximă intensitate emoțională, cum a fost și cel din ziua învestirii în funcția de președinte, acutizează aceste mici lacune. Așa că, în loc de „на обоих берегах Днестра” (pe ambele maluri ale Nistrului – trad. din rusă), președintele a insistat de două ori la rând pe „на обеих берегах”, că doar în română malurile sunt de gen feminin. Ah, nu, neutru, asemenea strategiei geopolitice a țării noastre, anunțate pentru următorii 4 ani.

Avem un președinte erudit?

M-am întristat să aud din nou mesaje amenințătoare – e adevărat, mai bine voalate decât cele de până acum nu demult. M-a durut interpretarea deșucheată a „testamentului sacru, pe care ni l-a lăsat Ștefan cel Mare și alți voievozi de faimă ai Moldovei medievale” și m-a amuzat copios autoproclamarea lui Dodon drept „smerit creștin”. Totuși sunt detalii de care, dacă vom continua să nu ne pese, riscăm să nu mai scăpăm niciodată de indiferența distrugătoare. Aș vrea să cred, spre exemplu, că jonglarea neatentă cu noțiuni grele precum „neam”, „popor”, „națiune” și „identitate națională” a fost condiționată de graba sau amatorismul autorului propriu-zis al discursului de învestire. Ca președinte al tuturor, unul care ne invită pe toți să coborâm de pe baricade și să începem chiar de astăzi să ne gândim la Republica Moldova, Igor Dodon vrea să fie totuși respectată „opinia majorității absolute a populației țării, care de secole întregi se autodetermină ca moldoveni!”. Așa sau altfel, denaturarea sensurilor acestor termeni în repetate rânduri, ani la rând, făcută în mod intenționat, ne-a determinat (pe mult prea mulți dintre noi) să credem că între „populație” și „națiune” se poate pune semnul egalității și că, dacă tot promovăm democrația, identitatea națională tot prin votul majorității se decide.

Continuând sofistica periculoasă a lui Dodon, am putea deduce că de ieri, anume el, reprezentantul majorității, este în deplină măsură să decidă identitatea națională a fiecăruia dintre noi, cetățenii Republicii Moldova? Din fericire, nu. De asta cred că, în următorii 4 ani, președintele Republicii Moldova ar trebui să abordeze mult mai temeinic argumentele criticilor lui, în mod special, printr-o retorică plauzibilă, ținându-se cât mai departe de manipulări și artificii verbale.