Procesul lui Vlad Filat se apropie de sfârșit după aproape 30 de ședințe de judecată care au avut loc în 8 luni de când fostul premier al Republicii Moldova se află în arest. Luni, 27 iunie 2016, acesta este chemat din nou la Judecătoria Buiucani unde va avea dreptul să se folosească de cuvântul final înainte ca judecătorii să pronunțe sentința.

Fostul premier al Republicii Moldova în perioada 2009-2013, Vlad Filat, a fost reținut pe 15 octombrie 2015 după ce 79 de deputați au votat pentru ridicarea imunității sale parlamentare. În aceeași seară, Filat a fost escortat la Centrul National Anticorupție, fiind reținut pentru 72 de ore pentru trafic de influență și corupere pasivă. Au urmat nenumărate ședințe de judecată cu ușile închise, amânări, audieri, declarații și un proces care rămâne în istoria Republicii Moldova.

Vlad Filat, în ședința Parlamentului din 15 octombrie 2015 FOTO Sandu Tarlev
Vlad Filat, în ședința Parlamentului din 15 octombrie 2015 FOTO Sandu Tarlev

Procurorii care i-au înaintat învinuirea solicită ca Vlad Filat să facă 19 ani de închisoare, cu cumul total atât pentru corupere pasivă, cât și pentru trafic de influență, să achite o amendă de 60.000 de lei și să fie privat de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani. Totodată, acuzatorii cer ca bunurile fostului premier care au fost sechestrate și documentate să fie confiscate.

Ultima zi în libertate a lui Vlad Filat

Ziua de 15 octombrie 2015 a fost ultima zi în libertate a lui Vlad Filat înainte de a fi reținut. Fostul procuror general Corneliu Gurin l-a acuzat de corupţie pasivă, trafic de influenţă și implicarea directă în fraudele bancare de la BEM chiar în plenul Parlamentului. După declarațiile lui Gurin, Vlad Filat a ținut ultimul său discurs la tribuna Legislativului. Vădit afectat de cele întâmplate, fostul prim-ministru a spus că se aștepta, totuși, la un asemenea scenariu. Acesta l-a acuzat pe prim-vicepreşedintele democraților, Vladimir Plahotniuc, de faptul că ar sta în spatele reținerii sale și că instituţiile statului printre care Procuratura Generală şi CNA ar fi controlate de acesta. Tot atunci, fostul premier a pasat funcția de președinte al Partidului Liberal Democrat către Valeriu Streleț.

„Dacă voi vorbi, totul va sări în aer din acest sistem politic din Moldova. Și poate ar fi mai bine să sară totul în aer”, a mai spus atunci Filat.

Vlad Filat a fost escortat la Centrul Național Anticorupție în seara zilei de 15 octombrie 2015. Sursa foto.
Vlad Filat a fost escortat la Centrul Național Anticorupție în seara zilei de 15 octombrie 2015. Sursa foto.

Optimismul lui Vlad Filat

Pe 18 octombrie 2015, Filat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fostul premier a ajuns după gratii în urma autodenunțului primarului de Orhei, Ilan Șor, care a declarat ca l-ar fi mituit pe Filat cu 250 de milioane de dolari în schimbul mai multor favoruri, inclusiv pentru efectuarea tranzacţiilor dubioase înregistrate la cele trei bănci care au falimentat: Banca de Economii, Banca Sociala şi Unibank.

Pe 19 octombrie 2015 deputații PLDM au depus la Curtea Constituțională o sesizare pe marginea ridicării imunității parlamentare a lui Filat, care a fost declarată în cele din urmă ca fiind în conformitate cu legea. La câteva zile după reținere, procurorii au pus sechestru pe cinci automobile de lux care îi aparțin lui Vlad Filat.

Pe data de 23 octombrie 2015 politicianul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13 din Capitală. În aceeași zi acesta a apucat să facă primele declarații pentru presă, pe holurile Judecătoriei Buiucani.

„Vreau să știți cu toții că eu mă simt ok. Sunt pregătit moral, fizic și cum doriți ca să duc această bătălie până la sfârșit, până când se va afla adevărul”, a declarat optimist fostul premier.

Vlad Filat face declarații pentru presă FOTO Sandu Tarlev
Vlad Filat face declarații pentru presă FOTO Sandu Tarlev

Cu fiecare ședință de judecată însă, învinuitul apărea în fața camerelor tot mai deznădăjduit.

Arestul preventiv

Pe 11 noiembrie 2015 avocații fostului lider PLDM au cerut ca acesta să fie cercetat în stare de libertate. Magistrații însă au respins apelul și la solicitarea procurorilor i-au prelungit mandatul de arest cu încă 30 de zile.

Pe 23 decembrie 2015 dosarul lui Filat a fost trimis în instanță.

Procurorul Adriana Bețișor a declarat atunci că „suma estimată pe capetele de acuzare expediate în instanța de judecată sunt de circa 800 de milioane de lei. Am fortificat cazul prin declarații de martori, percheziții și probe, asta ne-a permis să fie expediată cauza în judecată”.

De menționat este că Filat s-a declarat întotdeauna nevinovat, iar avocatul său a depus și o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La sfârșitul anului 2015, dosarul politicianului a fost transmis către un alt complet de magistrați. Prima ședință de judecată s-a desfășurat pe 5 ianuarie 2016. În cele opt luni în care s-a aflat în arest preventiv, până astăzi, când este programată ședința în care Filat se poate folosi de dreptul la cuvântul final înainte de sentință, au avut loc aproximativ 30 de ședințe de judecată în dosarul fostului șef al Executivului de la Chișinău.

Greva foamei și problemele de sănătate

Vlad Filat a intrat în greva foamei pe 30 noiembrie 2015, plângându-se de condițiile „degradante și inumane” din închisoarea în care este deținut. A renunțat la această manieră de protest după 2 săptămâni, pe 14 decembrie.

Pe 3 iunie 2016, acesta a recurs din nou la greva foamei pentru a-și exprima nemulțumirea faţă de refuzul instanţei de judecată de a desfăşura şedinţe publice şi de „restrângerea ilegală a drepturilor şi libertăţilor sale la care recurge administraţia Penitenciarului Nr. 13”.

Pe 14 iunie 2016, Filat încă refuza să se hrănească. „El nu se simte prea bine, am observat reacția lui la întrebările din partea instanței. Noi considerăm că ceea ce se întâmplă, aducerea lui în cătușe și purtarea lui în fața presei este un tratament inuman”, a declarat la acea dată avocatul Igor Popa. La ședința de judecată din 21 iunie 2016, Vlad Filat a leșinat după trei săptămâni de grevă. În ziua următoare acesta a renunțat la forma extremă de protest fiind impus de tratamentul prescris de medici. Filat s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate pe durata arestului. La mijlocul lunii martie, acesta a fost escortat la Institutul de Neurologie după ce s-ar fi lovit la cap.

La ședința de judecată din 21 iunie, Vlad Filat și-a pierdut cunoștința. FOTO: Sandu Tarlev
Vlad Filat, escortat la Judecătorie FOTO: Sandu Tarlev

Audierea martorilor

Omul de afaceri Ilan Șor a fost principalul martor al acuzării în dosarul intentat lui Vlad Filat. Acesta a fost audiat de mai multe ori la Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei. Procurorul Adriana Beţişor a confirmat că declaraţiile făcute de Șor în şedinţe corespund celor din autodenunţul omului de afaceri, în baza căruia, fostului lider PLDM i-a fost ridicată imunitatea parlamentară. În același timp, avocatul Igor Popa a susținut de fiecare dată că mărturiile primarului de la Orhei nu sunt sincere.

În procesul lui Filat au fost audiate mai multe persoane care au ocupat funcții de rang înalt, atât din partea apărării, cât și din cea a acuzării. Printre ele se numără fostul preşedinte al Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe Veaceslav Ioniţă, fostul viceministru al Finanţelor Victor Barbăneagră, deputatul Chiril Lucinschi, fostul director al Combinatului de Panificaţie „Franzeluţa” Victor Cojocaru, fostul secretar-adjunct al Guvernului Eduard Bănăruc, dar și fostul director al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare Artur Gherman. În fața procurorilor au fost aduși și fostul prim-ministru Iurie Leancă și fostul guvernator al Băncii Naționale Dorin Drăguțanu. Potrivit lui Igor Popa martorii apărării au spus răspicat că Filat nu are nicio vină, în timp ce procurorul a fost de părere că martorii citați nu au ce spune la obiectul învinuirii.

„Nu am absolut nicio legătură ca cetățean cu Vlad Filat, am fost invitat ca fost președinte al Comisiei economie. Eu nu am fost intimidat de absolut nimeni, sper ca și în viitor nu o să fiu intimidat”, a declarat în urma audierilor Veaceslav Ioniță.

„Am vorbit cu Filat despre fraudele de la BEM”, le-a spus fostul premier Iurie Leancă judecătorilor.

„Am fost invitat să răspund la întrebările în contextul zilei de naștere petrecute în 2013 – cine a fost, cu cine a comunicat. Nu știu ce legătura are cu dosarul. Pot să vă spun că nu am văzut niciun cadou. Dacă cunoașteți protocolul, la astfel de evenimente cadourile nu se desfac. M-au întrebat dacă l-am văzut și pe Ilan Șor printre cei care au fost la eveniment. L-am văzut”, a spus deputatul Chiril Lucinschi după ce a fost audiat în calitate de martor al apărării în dosarul Filat.

Mesajele de pe Facebook

Pe 7 iunie 2016 Vlad Filat urma sa fie audiat de judecători, el însă a refuzat să vorbească. Avocatul său a spus că o va face doar în fața unui alt complet de magistrati. Politicianul însă a început să vorbească pe rețelele de socializare prin intermediul unor mesaje postate de administratorul paginii sale de Facebook.

Pe 15 martie 2016, a apărut o primă postare din numele lui Filat în care acesta menționează că procesul său este o înscenare, iar scopul adevărat este preluarea puterii în Moldova. Trei zile mai târziu a apărut o nouă declarație în care Filat spunea că va vorbi doar în faţa unor procurori şi judecători oneşti și s-a referit la regretele pe care le are privind cariera politică. În alte mesaje publicate Filat vorbește despre condițiile din penitenciar și spune că este în mod constant intimidat.

„Mi-a fost redus timpul de plimbare. Pot forma doar un singur număr de telefon. Mă aştept ca şi coletul pe care îl primesc săptămânal, conform legii, să ajungă mult mai greu. Cred că mai urmează şi alte surprize”, este unul din mesajele apărute pe Facebook.

Departamentul Instituțiilor Penitenciare a precizat că în perioada de arest, Filat nu a fost vizitat de nicio rudă, ci doar de avocați. Potrivit unui mesaj postat tot pe Facebook, Filat și-a scris testamentul aflându-se în detenție.

Reacțiile europenilor

Membrii PLDM au condamnat întotdeauna arestarea liderului lor, clasificând dosarul Filat drept o răfuială politică și o încercare a lui Vladimir Plahotniuc de a-l înlătura definitiv din spațiul public. După reținerea lui Vlad Filat, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că va urmări cu atenție evenimentele din Republica Moldova și a încurajat Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău să păstreze orientarea proeuropeană a țării.

Parlamentarul european Knut Fleckenstein a comentat reținerea fostului premier spunând că „lupta împotriva corupţiei în Moldova a atins un alt nivel, iar faptul că procurorii vânează şi rechinii, nu doar peştii mici, este un semnal bun”.

Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, și-a declarat îngrijorarea în privința stării de sănătate a fostului prim-ministru și refuzului autorităților de a-i acorda un proces public și corect.

Reprezentantii organizației pentru apărarea drepturile omului „Amnesty International” din Moldova și-au exprimat de asemenea îngrijorarea față de „tratamentul inuman si degradant” la care ar fi supus Filat în închisoare, iar fostul președinte al României Traian Băsescu s-a arătat decepționat de comportamentul fostului lider PLDM.

Vlad Filat s-a bucurat de simpatia și susținerea fostului președinte român Traian Băsescu. Sursa foto.
Vlad Filat s-a bucurat de simpatia și susținerea fostului președinte român Traian Băsescu. Sursa foto.

De la prim-ministru la deținut

Vlad Filat s-a născut pe 6 mai 1969 în satul Lăpușna din raionul Hâncești. A căpătat notorietate odată cu crearea Partidului Liberal Democrat din Moldova a cărui fondator este. După alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, Vlad Filat a fost cel care a făcut prima declarație publică despre organizarea unor proteste paşnice, anunțând în cadrul unei conferințe de presă că nu este de acord cu rezultatele scrutinului în care comuniștii câștigaseră o nouă majoritate.

Vlad Filat a participat activ la protestul din 7 aprilie 2009. Sursa foto.
Vlad Filat a participat activ la protestele din aprilie 2009 Sursa foto.

Din 25 septembrie 2009, Vlad Filat este numit prin decret prezidențial prim-ministru al Republicii Moldova, funcție pe care a deținut-o până în martie 2013. Acesta a îndeplinit și funcția de președinte interimar al țării pentru câteva zile în anul 2010.

Fostul premier a fost decorat cu Ordinul Republicii de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” de la fostul președinte român Traian Băsescu, iar președintele Georgiei de atunci, Mihail Saakașvili, l-a decorat cu Ordinul de Excelență. 

Recent, în unul din ultimele sale mesaje postate pe Facebook, Filat a spus că îşi va depune mandatul de preşedinte PLDM şi va renunţa la mandatul de membru al partidului pe care l-a fondat.

9 comentarii

  1. Vlad Filat si stirile despre acesta deja nu mai sunt suporatabile, evinovat, deci trebuie sa raspunda pentru asta. Cred ca o sa fie mare bucurie in tara, daca azi va fi condamnat la vreo 20 de ani de puscarie. Prea mult s-a tergiversat acest proces ca sa mai continue. Nu conteaza c-a fost prim-ministru sau deputat, toti sunt egali in fata legii.

  2. Poate se ajunge azi la sentita finala, ca m-am saturat de teatrul pe care-l face Filat si avocatul sau! Da povestea asta cu lesinul in genere intrece limitele! La racoare cu el mai repede!

  3. S-a fosit parcă pînă acum de vorbit și a spus că va scrie pe foaie dar ce am văpzut doar mesaje de victimizare? Nuștiu de ce îmi miroase că și azi va fi la fel, sau nu va vrea să vorbească de loc!!

  4. Procesul lui Filat….cîtă atenții primeste acest om mai mult de cînd era la putere, ar fi foarte de bine daca procesul acestui om sa fie inchis odata cu inchiderea lui la inchisoare.

  5. Filat daca nu era prea hapsin atunci poate inca erain libertate. Nu i-a fost suficient ca facea bani nebuni din contrabanda de tigari, trafic de arme, ca si-a luat de la stat IPTEH-ul, ca a facut bani din afacerea TUpolev vinzind avioanele statului la pret de nimic rusilor, el a mai vrut si un miliard din BEM. Acum poftim serveste sanatos draga Filat vre-o 19 ani de inchisoare.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*