Meniu Închide

Știrile dimineții: Chirtoacă ar fi fost înlăturat ilegal de la participarea la referendum

dorin chirtoacă

Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău a decis că primarul suspendat din funcție, Dorin Chirtoacă, nu poate să se înregistreze pentru a participa în calitate în baza unui articol care prevede altceva, se arată într-un material publicat de agora.md. Astfel, reprezentantul Consiliului, Vitalie Miron a invocat în argumentarea acestei hotărâri faptul că Articolul 41, alineatul 3 prevede ca declarațiile referitor la consimțământul privind participarea la alegeri se depun personal, iar Dorin Chirtoacă a depus aceste acte prin intermediul unei alte persoane, prin procură. Totuși, sursa citată arată că prevederile la care se referă Miron stabilesc locul unde se depun declarațiile și nu precizează că acestea se depun personal de candidați.

Comisia care desemnează câștigătorii pentru funcția de secretar general de stat în cadrul ministerelor a anunțat că a selectat 7 persoane din cei 44 de candidați, anunță ipn.md. Astfel, cei care vor deține această funcție sunt Radu Burduja (Ministerul Apărării), Boris Gâlcă (Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale), Anatolie Munteanu (Ministerul Justiției), Mihail Căpățână (Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene), Igor Șarov (Ministerul Educației, Culturii și Cercetării), Iulia Iabanji-Costin (Ministerul Economiei și Infrastructurii), Iurie Ușurelu (Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului).

Traian Băsescu a declarat că nu l-ar primi pe Igor Dodon la Cotroceni dacă ar fi acum președinte al României, „cum nu-l primește nimeni în lumea civilizată”, scrie timpul.md.

Președintele Igor Dodon a promulgat Legea cu privire la tichetele de masă, anunță republikanews.md. Valoarea nominală a acestor tichete va fi de 45 de lei pentru o zi de lucru și va fi indexată anual. Acestea vor putea fi utilizate începând cu 1 ianuarie 2018.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor că cererea producătorilor de carne de porc de a crește importul acestui produs din UE nu este justificat. Potrivit mold-street.com, prețul cărnii de porc în Republica Moldova este de două ori mai mare față de cel din UE și producătorii spun că este necesar de-a importa, deoarece pe piață există un deficit. Agenția însă consideră că acest demers este nejustificat și trebuie de găsit alte soluții pentru a avea carne de porc mai ieftină.

Astăzi, Curtea Constituțională va examina sesizarea Guvernului privind justificarea interimatului funcției de președinte în cazul desemnării ministrului Apărării.

Banca Națională a Moldovei a anunțat pentru astăzi un curs oficial pentru euro de 20,5 lei, iar pentru un dolar – de 17,33 de lei. Leul românesc poate fi tranzacționat cu 4,46 de lei, hrivna ucraineană – cu 65 de bani, iar rubla rusească – cu 30 de bani.

Meteorologii anunță că astăzi va fi vreme caldă și timp frumos. Temperaturile vor oscila în timpul zilei între +17 grade Celsius și +23 grade Celsius, iar valorile minime vor oscila între +7 și +12 grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.