GRAFIC Lupta împotriva corupției după comuniști: cei cu putere scapă nepedepsiți și doar câteva persoane ajung după gratii

Datele Centrului Național Anticorupție din ultimii ani, dar și rapoartele Procuraturii din perioada 2008-2016 arată că, indiferent de milioanele de euro și dolari investite în Justiție, cei implicați în acte de corupție pot sta liniștiți pentru că nimic nu s-a schimbat în ultimii ani față de perioada când la putere erau comuniștii. Deși autoritățile vorbesc despre strategii și planuri, din miile de cazuri investigate și transmise instanțelor de judecată, majoritatea persoanelor vizate se aleg cu amenzi sau privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o anumită perioadă de timp, ceea ce, de altfel, se atesta și în urmă cu 8 ani.

Citește mai mult

Într-o lună, cinci liberali au ajuns la CNA. Sunt acuzați de corupție, trafic de influență și abuz de putere

Cinci reprezentanți ai Partidului Liberal au ajuns timp de o lună în vizorul Centrului Național Anticorupție (CNA) și Procuraturii Anticorupție, fiind acuzați de faptul că ar fi luat mită, ar fi făcut trafic de influență sau ar fi abuzat de funcția lor. Coincidență sau nu, perchezițiile și reținerile au demarat la puțin timp după ce liderul PL, Mihai Ghimpu, a anunțat că nu va susține implementarea sistemului de vot uninominal, propus și dorit de Partidul Democrat. Ultimul care a ajuns în arestul CNA este primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, prim-vicepreședinte al PL, care la sfârșitul lunii aprilie glumea pe seama faptului că ar urma să fie reținut.

De la stânga la dreapta: Vlad Coteț, Dorin Chirtoacă, Nistor Grozavu FOTO Sandu Tarlev

Citește mai mult

Asasinat în stil mafiot în Moldova sovietică: povestea unei rețele de corupție de la Dondușeni din 1947

Inginerul Șâreaev de la fabrica de ulei din Bricevo (în prezent – satul Briceva, raionul Dondușeni – n.r.) a dispărut în noaptea zilei de 2 ianuarie 1947. Soția lui a anunțat poliția despre dispariția acestuia a doua zi, iar pe 4 ianuarie Șâreaev a fost găsit împușcat în cap, aruncat într-o fântână aflată la 3 km distanță de localitate. Cadavrul nu fusese jefuit: ceasul, portofelul și lucrurile personale erau neatinse. Cine și de ce l-a executat pe inginerul Șâreaev?

Citește mai mult

Parlamentul businessmanilor. Cum deputații fac afaceri cu statul

În timp ce investitorii spun că este foarte greu să faci afaceri în Republica Moldova din cauza corupției și a lipsei accesului la finanțare, jumătate din deputații de la Chișinău dezvoltă businessuri prospere și în plus câștigă milioane din contractele cu instituțiile statului. Juriștii spun că astfel legiuitorii pot liber să lobeze sau să promoveze interesele private prin legile propuse spre adoptare.

Ședința Parlamentului FOTO Sandu Tarlev

Citește mai mult

Știrile dimineții: Moldovenii ar putea primi cărți de identitate electronice

Moldovenii care dețin o carte de identitate românească trebuie să știe că acestea ar putea fi înlocuite cu cărțile electronice și vor putea fi eliberate de la nastere, la solicitarea părinților.  Prevederile se conțin într-un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne din România. Astfel, pe cartea electronică de identitate se … Citește mai mult

Spectacole cu rețineri în ani electorali. Unde ajung dosarele deschise înaintea alegerilor

veaceslav platon

Majoritatea cauzelor penale pornite în acest an în urma perchezițiilor de amploare ale Centrului Național Anticorupție (CNA) și Procuraturii Anticorupție (PA) au fost expediate în judecată. Ultimul dosar de amploare, când 28 de vameși ai punctelor vamale Tudora și Palanca au fost reținuți pe 30 septembrie, încă se examinează. O retrospectivă a celor mai răsunătoare percheziții anunțate de oamenii legii arată că acestea au loc în special în anii electorali.

Citește mai mult

Banii publici pentru educație, cheltuiți în funcție de interese

Banii publici alocați pentru educație sunt cheltuiți netrasparent, în baza unor înțelegeri secrete între companiile participante la tender. Problemele semnalate de experți mai sunt practicile anticoncurențiale, corupția din partea autorităților contractante, dar și deficinețele cadrului juridic privind achizițiile publice.

Citește mai mult

O nouă instituție de stat și zeci de milioane de lei pentru a stopa furturile prin achiziții publice

Puterea de la Chișinău își toarnă cenușă în cap, vorbind deschis despre corupția și fraudele din achizițiile publice, fiind decisă să aloce zeci de milioane de lei din Bugetul de Stat pentru a implementa un document care ar elimina toate lacunele și problemele din sistem.

Economiile moldovenilor, în mâinile bancherilor străini FOTO Sandu Tarlev
Fraudele și corupția din achizițiile publice ar putea fi eliminate prin implementarea unei noi strategii FOTO Sandu Tarlev

Citește mai mult

Planul Guvernului: statut special pentru Transnistria, serate culturale pentru investiții străine sau agricultură digitalizată

Guvernul

Acordul cu Fondul Monetar Internațional va fi semnat până la sfârșitul acestui an, gazoductul Iași-Chișinău va fi funcțional până la sfârșitul anului 2018, Republica Moldova va lansa discuții pentru a găsi modalitatea acordării unui statut special Transnistriei, iar politicienii corupți vor fi pedepsiți și averile ilegale ale magistraților vor fi confiscate. Agricultura va fi susținută prin implementarea noilor tehnologii informaționale, iar investițiile străine vor fi atrase prin vizite de studiu, misiuni de promovare, dar și serate culturale. Sunt câteva din acțiunile pe care și le propune Guvernul Filip pentru următorii 2 ani.

Citește mai mult