Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, vrea ca Guvernul să se miște cu o viteză mult mare în anul 2018. Într-un interviu oferit pentru postul de televiziune Publika TV, acesta a vorbit despre planurile sale pentru noul an. Pentru cei care n-au avut răbdare sau timp să asculte cele peste 40 de minute de discuții – cu întrebări, dar mai ales cu răspunsurile oferite de șeful Guvernului de la Chișinău – moldNova.eu a selectat principalele obiective pe care le-a enumerat Pavel Filip în intervențiile sale și pe care, dacă e să-l credem, ar urma să le îndeplinească în anul 2018.

pavel filip
Pavel Filip, prim-ministru al Republicii Moldova. FOTO: Sandu Tarlev

Vor fi lichidate unele primării? Sigur nu într-un an electoral

Poate cel mai important subiect la care s-a referit Pavel Filip a fost cel privind reforma administrativ-teritorială, un subiect despre care se vorbește demult (CITIȚI ȘI: Raioanele vor fi șterse de pe harta administrativă a Republicii Moldova). Prim-ministrul a precizat că echipa sa muncește pentru elaborarea unui proiect de reformă a administrației publice locale. „Adevărul este că în Moldova, pornind de la numărul populației și dimensiunea teritoriului, 900 de primării sunt prea mult. Înseamnă că nu avem nici capacitatea administrativă și nici cea financiară. Iată acestea sunt datele problemei care urmează să fie rezolvate”, a declarat șeful Executivului.

Astfel, Filip a precizat că urmează să se stabilească ce „arhitectură” va avea Republica Moldova și să fie gândită infrastructura transportului public și a drumurilor. Reforma nu-și va găsi însă finalitate în 2018. Fiind un an electoral, cetățenii, clasa politică și reprezentanții autorităților publice locale, „nu cred că vor fi foarte entuziasmați să vorbească despre această reformă”, a recunoscut Filip.

Copiii vor mânca mai sănătos?

În 2018 cerințele față de calitatea produselor alimentare livrate în școli și grădinițe vor crește, iar cei care nu vor respecta regulile și vor pune în pericol sănătatea copiilor vor fi aspru pedepsiți, a asigurat Filip. „Vor fi reguli foarte clare. Dar vor fi și pedepse foarte aspre pentru cei care încalcă acest lucru. Guvernul este obligat să aibă grijă de sănătatea cetățenilor”, a afirmat premierul.

Pensiile vor crește?

Premierul Filip a vorbit despre așa-numita „valorizare a pensiilor” pentru toate categoriile de persoane, referindu-se la modificarea Legii privind sistemul public de pensii din ultima ședință a Parlamentului din anul 2017 – document ce a stârnit mai multe discuții.

„Inițial, în acest proiect de lege urma ca valorizarea să fie finalizată în anul 2020. Iată noi vom finaliza în 2018. Asta înseamnă că aproximativ 150.000 de persoane pensionari vor simți o majorare cu aproximativ 300 de lei”, a promis șeful Executivului.

Precizăm că pentru acest lucru Guvernul a menționat suma care e necesară pentru anul 2018 – aproape 230 de milioane de lei – nu însă și sursa banilor. Precizarea autorităților a fost următoarea: „în limita resurselor aprobate pe 2018 ale bugetului asigurărilor sociale de stat, inclusiv din contul resurselor disponibilizate ca urmare a abrogării unor norme legale”.

UE va susține mai mult Moldova?

În același interviu, șeful Guvernului a spus că Republica Moldova se bucură, în continuare, de sprijinul și încrederea Uniunii Europene. Filip a declarat că principiul european „mai mult pentru mai mult” va fi respectat și în 2018. „Asta înseamnă că vom avansa şi mai mult în reformele necesare, iar sprijinul din partea UE va fi şi mai mare”, a precizat Filip.

Relația cu Rusia va fi mai bună?

Pavel Filip nu înțelege de ce „când Republica Moldova dă dovadă de verticalitate și demnitate, problemele în raport cu Federaţia Rusă cresc”. Oficialul a amintit că Rusia este o țară mare și are alte instrumente decât Republica Moldova. „De aceea, relația noastră cu Federația Rusă trebuie să fie bazată, din punctul meu de vedere, așa cum face și Chişinău, pe respect reciproc. Iată, noi ne dorim acest respect reciproc”, a punctat Filip. Acesta a spus că își dorește elaborarea unui plan de ameliorare a relațiilor cu Rusia în anul 2018.

Miniștrii nu vor face politică?

Pavel Filip nu vrea ca Guvernul pe care îl conduce să se implice în campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest an. Acesta a dat asigurări că Executivul se va ocupa doar de agenda guvernamentală și că, de altfel, remanierile recente în componența Guvernului sunt orientate anume spre a ține Cabinetul de miniștri mai departe de campania electorală.

„Noi ne dorim în anul 2018 să ne mişcăm cu o viteză mult mai mare, decât ne-am mișcat în 2016 și 2017. Avem foarte multe lucruri de făcut, avem o agendă de reforme destul de ambițioasă și ea poate fi realizată doar când Guvernul va fi concentrat nemijlocit de treburile executivului şi nu va fi implicat în campania electorală”, a declarat Filip.

Drumurile noastre se vor repara?

În acest an peste 2,4 miliarde de lei vor fi investite în reparaţia şi dezvoltarea infrastructurii drumurilor din țară, întrucât Pavel Filip spune că acest domeniu este unul prioritar pentru el. Acesta a declarat că va acorda mai multă atenție și sistemului educației din țară, dar și domeniului justiției. „Din punctul meu de vedere, aceştia sunt trei piloni pe care se poate construi un stat puternic: infrastructura, educaţie şi supremația legii”, a punctat premierul.

A doua Primă Casă?

După lansarea programulului „Prima Casă” – care este de departe asemănător modelului „Prima Casă” din România, de exemplu -, Filip a anunțat că în 2018 va lansa programul „Prima Casă 2”. „Vreau să vă deschid un secret, pentru că în 2018 vom merge și pe proiectul Prima Casă 2, unde vom identifica categorii de oameni care vor avea şi mai multe facilităţi, atunci când îşi vor achiziționa o locuinţă”, a dezvăluit prim-ministrul în cadrul aceluiași interviu.

2 comentarii

  1. Plahatniuc,cu un guvern creat prin incrucisarea zootehnica dintre calai si corupti.
    Numai cateva nume mai sonore si mai batatoare la ochi,cu care Plahatniuc,ne fericeste pe noi,moldovenii,in anul care vine,2018.Mai aveti dubii fata de ,,binele,, ce ne asteapta?
    Calaii Guvernarii lui Plahatniuc:
    1) Eduard Harunjen,in 2009-Seful sectiei al urmarii penale,in 2018-Procuror general.
    2) Igor Popa,in 2009,Sef sectie cercetare si urmarire penala,in 2018-Adjunct Procuror general.
    3) Alexandru Jizdan,in 2009,sef departament servicii operative MAI, 2018-Ministru al Afacerilor Interne.
    4) Alexandru Panzari,in 2009, sef adjunct departament servicii operative MAI,in 2018-Sef Inspectorat General de Politie.
    Complicii Jafului de miliarde, prin legiferarea acestui jaf din Guvernarea lui Plahatniuc.
    1) Andrian Candu, a aprobat Jaful Miliardului, ramine si in anul 2018 Presedintele Parlamentului.
    2) Pavel Filip, a aprobat Jaful Miliardului, ramine sin anul 2018 Prim-ministru.
    3) Iurie Leanca,fost prim-ministru,a legiferat Jaful a 12 miliarde de lei,in 2018 v-a fi viceprim ministru in guvernul lui Filip.
    În perioada mandatului de premier al lui Iurie Leancă, a fost concesionat Aeroportul Internaţional Chişinău, una dintre cele mai opace decizii luate de executiv. In aceeaşi perioadă, Guvernul a pierdut pachetul majoritar de acţiuni la Banca de Economii a Moldovei şi a acordat în şedinţă închisă 9,4 miliarde de lei credite de urgenţă din rezervele BNM celor trei bănci devalizate: Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Oferind în februarie 2015 explicaţii despre acest subiect, Leancă a declarat: „Am fost doar prim-ministru, n-am fost nici procuror, nici judecător”.
    4) Chiril Gaburici,fost prim-ministru,a ovedit sa legifereze furtul a niumai 5 miliarde de lei,in 2018 v-a fi Ministru Economiei.
    Chiril Gaburici, fost premier, rămâne în istoria Republicii Moldova drept un demnitar cu studii dubioase pe la Universitatea Slavonă.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*