100 de zile la Președinție. Ce le va spune Igor Dodon diseară jurnaliștilor

Igor Dodon cheamă din nou jurnaliștii la Președinție în cadrul celui de-al doilea dialog de când a preluat conducerea instituției. De data aceasta, socialistul vrea să vorbească despre primele 100 de zile de la învestirea sa în funcție. Discursul public al acestuia a devenit însă atât de previzibil, încât poate fi anticipat.

Citește mai mult

Dodon sugerează că va rezolva problema transnistreană cu ajutorul lui Trump

Problema transnistreană pare să fie subiectul despre care Igor Dodon face cele mai optimiste declarații privind rezolvarea acesteia. În cadrul emisiunii „În Profunzime” de luni seara de la Pro TV acesta a făcut câteva declarații importante, dar care au fost trecute cu vederea.

Citește mai mult

Cine sunt consilierii lui Dodon: foști comuniști, nu știu limba română și vor să rupă Acordul de Asociere cu UE

Președintele Igor Dodon și-a ales consilierii care îi vor fi alături în următorii 4 ani. Acesta a făcut câteva modificări în structura aparatului prezidențial și a înstituit noi funcții. Astfel, președintele Republicii Moldova va avea, în premieră, un consilier în domeniul relațiilor cu diaspora.

Citește mai mult

FOTOREPORTAJ Învestirea lui Igor Dodon, al cincilea președinte al Republicii Moldova

Fost membru al Partidului Comuniștilor, devenit apoi liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a devenit astăzi al cincilea președinte al Republicii Moldova. Acesta a ajuns la Președinție după o campanie electorală controversată, fiind învinuit de minciuni și răspândirea informațiilor false. Acest lucru a determinat ca o bună parte din clasa politică de la Chișinău să boicoteze ceremonia de învestitură.

Citește mai mult

„Acest președinte nu mă reprezintă”. Igor Dodon, învestit în funcție cu de-a sila

Igor Dodon devine astăzi, oficial, președintele Republicii Moldova. La ora 13:00 acesta urmează să depună jurământul, după care va prelua funcția de la Nicolae Timofti. Fost comunist, devenit apoi socialist, Dodon nu are de ce să fie satisfăcut de această nouă funcție însă, pentru că a câștigat Președinția prin „fraudă și minciună”, susțin unii.

Citește mai mult

Vrăjeli prezidențiale de Sfântul Andrei

În seara din ajun, fetelor mari li se arătaseră în vis ursiții, iar de Sfântul Andrei, pe lună plină și aproape simbolic, Curtea Constituțională a validat mandatul lui Igor Dodon, ales în funcția de președinte al Republicii Moldova în data de 13 noiembrie.

Citește mai mult

Mandatul lui Igor Dodon, validat „cu dificultate” de Curtea Constituțională. Ce urmează?

Igor Dodon

Curtea Constituțională de la Chișinău a validat rezultatele alegerilor prezidențiale care au avut loc pe 13 noiembrie 2016. Astfel, Igor Dodon a fost confirmat în funcția de președinte al Republicii Moldova, însă pentru a-și lua mandatul în primire mai trebuie să facă un pas. Totodată, judecătorii s-au arătat nemulțumiți că instituțiile statului, inclusiv instanțele de judecată au arătat cu degetul spre Curtea Constituțională atunci când li s-au prezentat contestațiile moldovenilor care nu au putut vota. În acest sens, CC a cerut Parlamentului să adopte mai multe modificări la legislația electorală.

Citește mai mult

Știrile dimineții: Igor Dodon va cere ajutor de la ruși

„Foarte multe dintre problemele cu care ne confruntăm în prezent nu pot fi soluționate fără ajutorul Rusiei. Este vorba și de probleme economice, și de migranții noștri, și de Transnistria”, a spus președintele ales Igor Dodon, într-un interviu pentru agenția rusă Interfax. Totodată, el a dat asigurări că Republica Moldova are nevoie de relații bune … Citește mai mult

Ce va face Dodon cu testamentul lui Timofti?

Dacă pe timpul agrarienilor se spunea că nu e importantă limba pe care o vorbim, ci ceea ce punem pe limbă, atunci pe timpul primului președinte ex-comunist, Igor Dodon, ar putea să nu mai conteze nici ce punem pe limbă. Dar ne vom întreba ce facem cu limba.

Citește mai mult

Știrile dimineții: Salariul lui Igor Dodon, mai mare decât al lui Filip sau Candu

Igor Dodon va avea un salariu de aproape 13.000 de lei în funcția de președinte al Republicii Moldova. Astfel, acesta va câștiga mai mult decât spicherul Andrian Candu și premierul Pavel Filip, dar mult mai puțin decât șefii uneor întreprinderi de stat, transmite tribuna.md Activistul formaţiunii „Partidul Nostru”, Felix Grincu a fost reţinut în seara … Citește mai mult