Multă lume știe că dintr-o râmă tăiată de cazma rezultă două râme. Fals, dar așa umblă vorba. Iurie Roșca este sigur că Republica Moldova, o…
Curtea Supremă de Justiție urmează să se pronunțe astăzi asupra cererii de recurs în anulare, depusă de fostul premier Vlad Filat, condamnat pentru corupție și…
Curtea Constituțională de la Chișinău urmează să se pronunțe astăzi asupra demersului majorității parlamentare, controlată de PD, de a înscrie imperativul integrării europene în legea…
De la destrămarea URSS, respectiv obținerea independenței Republicii Moldova și până în prezent influența Moscovei asupra acestui teritoriu s-a menținut constant: direct sau indirect. Astfel,…
Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, și Secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, au inaugurat astăzi la Chișinău Oficiul de Legătură al NATO. Acesta are…
Una dintre cele mai jucate piese din dramaturgia românească este montată pentru a doua oară pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. „Steaua fără…
Alexandru Moșanu a fost primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova. A fost și va rămâne una dintre personalitățile marcante din istoria țării noastre. Pe 7…
O nouă lege votată în Parlamentul Republicii Moldova este motiv de încordare a relațiilor între autoritățile din UTA Găgăuzia și puterea centrală de la Chișinău.…
Istoricul Alexandru Moșanu a pierdut ieri, 7 decembrie, lupta cu boala incurabilă de care suferea și a decedat în apartamentul său. Potrivit ziarulnațional.md, Alexandru Moșanu…
Proiecte de milioane de euro lansate de stat și oamenii de afaceri nu au fost duse la bun sfârșit, se arată într-un raport al Curții…